Mihai Stepan Cazazian

PARIS | Expoziția „Trăiește pentru a muri. Missak Manouchian și tovarășii lui de Rezistență la Panthéon”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cu ocazia intrării în Panthéon a eroului Missak Manouchian, alături de soția sa Mélinée, la 21 februarie 2024, prin decizia Președintelui Franței, Emmanuel Macron, a fost vernisată expoziția „Trăiește pentru a muri. Missak Manouchian și tovarășii lui de Rezistență la Panthéon”

În expoziție sunt expuse documente originale, reproduceri de arhive și fotografii și caiete scrise de mână de Missak Manouchian împrumutate cu această ocazie de Muzeul de Artă și Literatură din Erevan, o diagramă în umbră a Brigăzii Speciale 2 și pot fi citite și asculta câteva dintre ultimele scrisori ale condamnaților, inclusiv a lui Missak la Mélinée…

Expoziția se desfășoară în cripta Panthéonului, lângă bolta unde se vor odihni Missak și Mélinée Manouchian și cuprinde patru secțiuni, organizate cronologic după cum urmează :

Missak Manouchian (în cerc dreapta) la orfelinatul Jounieh, din Liban, în 1919. Era un orfelinat francofon al Sauvegarde du Proche-Orient, o organizație umanitară fondată în Statele Unite © Wikimedia

De la genocidul armean la Franța Frontului Popular

Mai mult de jumătate dintre armeni au murit în genocidul din 1915. Missak Manouchian, născut în Adyiaman în Anatolia în 1906, a fost orfan. Ajuns în Franța în 1924, a fost poet și activist, aderând, în 1934 la Partidul Comunist, unde a condus secția armeană a Frontului Popular. În acest context o întâlnește pe Mélinée Assadourian, și ea orfană a genocidului. Caietele pe care le completează și poeziile pe care le scrie mărturisesc un triplu angajament, artistic, politic și de iubire. A aplicat de două ori, în 1933 și apoi în 1940, pentru cetățenia franceză. Dar a fost prea târziu: Franța se retrage în sine. În 1936, războiul spaniol a avut un impact puternic asupra lui, dar și asupra muncitorilor imigranți [MOI] iar mulți dintre viitorii săi camarazi s-au înscris în Brigăzile Internaționale.

Rezistenţa

Missak Manouchian vrea să apere Franța împotriva nazismului, la fel ca mulți activiști ai muncii, imigranți străini. În iunie 1941, ruperea de către Hitler a pactului germano-sovietic, care fusese semnat în august 1939, îi uşurează pe activiştii comunişti. Lupta armată devine o prioritate pentru Partidul Comunist care în curând își reunește pe luptători în cadrul Francs-Tireurs et Partisans (FTP). În mai multe orașe din Franța, străinii sunt grupați într-o ramură specifică, FTP de la Main-d’Œuvre Immigrée (FTP-MOI). Angajat mai întâi în lupta politică în fruntea grupului armean al Main-d’Œuvre Immigrée [MOI], Missak Manouchian s-a alăturat FTP-MOI parizian în februarie 1943. Actele de rezistență desfășurate la Paris, adesea spectaculoase, au fost de două ori importante: prin influența pe care o au asupra opiniei publice franceze, pe de o parte, iar pe de altă parte prin insecuritatea pe care o impun ocupantului german. Poliția pariziană, în special Brigăzile Speciale, îi vânează pe acești luptători în numele colaborării poliției cu germanii. În cele din urmă, grupul pe care Manouchian îl conduse de la începutul lunii august a fost decimat în toamna anului 1943 în urma a trei lungi filaje care au avut loc din ianuarie până în noiembrie.

Procesul Afișului Roșu

22 de bărbați și o femeie au fost condamnați la moarte în februarie 1944 de către un tribunal german. Naziștii au însoțit judecata cu o campanie xenofobă, anticomunistă și antisemită. Dar celebrul Afiș Roșu pe care propaganda germană îl realizase în mii de exemplare a ajuns să se întoarcă împotriva instigatorilor săi. Cei 22 de bărbați au fost împușcați pe 21 februarie 1944 la Mont Valérien, la fel ca liderul militar al tuturor Francs-Tireurs et Partisans parizieni, Joseph Epstein, arestat în compania lui Manouchian, dar judecat în altă parte pe 11 aprilie. Olga (Golda) Bancic, singura femeie din proces, a fost ghilotinată pe 10 mai în Germania. Ultimele scrisori ale acestor luptători, profund emoționante, mărturisesc și angajamentul lor ca luptători străini ai rezistenței comuniște, atașați cu hotărâre Franței care i-a primit. « Vive la France » au scris sau spun mai ales în momentul execuției lor.

Intrarea în memoria colectivă

Luptătorii străini, și în special Missak Manouchian, nu au fost uitați după război. Acest fapt se datorează mai întâi poeților Paul Eluard apoi lui Louis Aragon. Inspirată de ultima scrisoare a lui Missak către Mélinée, poezia lui Louis Aragon, cântată de Léo Ferré, îl aduce pe poetul din rezistență Missak Manouchian în memoria colectivă a francezilor. Refuzând să-și „refacă viața”, așa cum i-a cerut Missak, Mélinée nu s-a oprit din lupta pentru memorie până la moartea ei în 1989. Mențiunea „Moarte pentru Franța” a durat peste timp să fie acordat acestor rezistenți – de la Eliberare pentru unii, în 1971 pentru Manouchian, în 2023 pentru Szlama Grzywacz. Odată cu decizia Președintelui Republicii de a acorda onorurile Panthéonului către Missak Manouchian, celor 23 din procesul Afișului Roșu precum și lui Joseph Epstein, șeful FTP-ului parizian, aceștia beneficiază acum de recunoașterea Națiunii.

adaptare după https://www.paris-pantheon.fr

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *