Drum bun Bugik!

          Drum bun într-o lume mai bună, mai curată, mai liniștită, unde mulți dintre cei dragi te așteaptă. Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină. Viața a trecut, anii frumoși ai tinereții petrecuți cu părinții, cu fratele Hrayr, cu mătușa Arax, cu Vehapar Vazken, cu Siruni, Dighin Nâvart și Oriort Anjel, cu Agopig Baronian Hayr Surp nu mai sunt, iar anii de succes, de aplauze și ovații s-au stins. Viața a trecut dar nu a trecut degeaba, tu ai lăsat o voce care va rezona mult timp pe scenele operelor lumii, un nume de care nația armeană se mândrește și se va mândrii.

          Specialiștii în muzică să-ți aprecieze vocea de aur, munca neobosită, opera care va dăinui peste timp, prietenii din tinerețe să-ți prețuiască prietenia și patriotismul.

          În anii 1970, când te-am cunoscut noi, nu erai Maestro, nu erai Eduard Tumagian, erai simplu Bugik, Aram Tumageanian, așa cum te știam de la Școala Armeană, dar erai prieten bun, om de nădejde, armean bun. Patriotismul cu care erai înzestrat nu era de mirare pentru cine-ți cunoștea familia, adânc implicată în activități naționale în Constantinopol, în lume, în România.

          Puțini știu de patriotismul familiei Sâvagian, familia mamei tale, cu activități care începeau din Bolis, din Samatia-Constantinopol, încă înainte de bunici. Străbunicul Hamparțum Amadouni, cu studii de medicină la Paris, activist hânciakian, arestat în 1892, profesor și director la școli și orfelinate armene devenit Arhimandritul Mesrob locțiitor Eparhial în Bulgaria; bunicul Hagop Sâvagian din grupul de tineri ai lui Antranig Pașa participant la acțiunile din anul 1906 din Filibbe-Plovdiv și bunica Nâvart Sâvagian care a participat la pregătirea acțiunii de ocupare a Băncii Otomane din anul 1896. Apoi Bunicul pe linie paternă Ghazar Tovmageanian stabilit de timpuriu pe meleagurile României, care a fost activ în treburile comunității Bucureștene de la începutul secolului trecut. Tot așa părinții tăi, mama Sona cu sora Arax și fratele Vazken și tata Hamazasp cu fratele Ardavsazt au făcut parte din elita armeanească a Bucureștiului secolului trecut – Cercetași/Scout, Homenătmen, Echipa de dansuri armenești, Corul Komitas și al Catedralei, colaboratori la revista ANI a lui Siruni, Consilier Eparhial. Ei au fost cei mai apropiați prietenii al Catolicosului Vazken care, ori de câte ori venea în București, trecea pe la Tumageanieni și zicea: Sona, fă-mi te rog o mămăligă.

          Deși soarta a făcut ca drumurile noastre să se despartă, prietenia și amintirile anilor’70 au rămas în memoria celor de atunci. A trecut jumătate de secol și încă ne amintim de vizitele la tine acasă cu Hrayr, mama Sona și tata Hamo sau de serile petrecute la Vartan Cialikian acasă.

          Bugik, ce frumos cântai tu Orhnyal e Asdvadz / Christos Badarakyal, de la balconul Catedralei din Bucuresti, iar noi, tinerii, stăteam de vorbă în curtea bisericii, și când cineva striga cântă Bugik, intram alergând cu toții în Biserică.

          Ai avut o viață frumoasă și o soție minunată, pe Astghig-Stella, care a fost alături de tine și la bine și la rău.

          Drum bun Bugik!

Prietenii tăi din tinerețe

by Edvard Jeamgocian

Website