Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : 2024. Armenia. Punct și de la capăt

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Nu împărtășim lamentațiile de tot felul și perspectiva prăpăstios catastrofică despre Armenia și armeni după toate  – într-adevăr dramatice – evenimente  de care am avut parte în anul ce abia s-a încheiat. Așa cum nu am avut o perspectivă triumfalistă nici după ce armenii lui Monte Melkonian au câștigat războiul cu azerii și au anexat și teritorii care depășeau granițele naturale ale Arțakh-ului istoric. Tot ce se întâmplă în ultimii ani pleacă de la acel moment de cotitură. O victorie care nu a fost transformată într-o pace durabilă. Armenia și armenii au ratat ocazia să gestioneze o situație geostrategică și să negocieze un acord acceptabil pe termen lung cu partea azero-turcă. Mult mai bine înzestrată militar și cu un alt capital de resurse, nu doar umane. Un acord negociat ar fi dat o altă perspectivă viitorului. Ceea ce au încercat Președintele Ter Petrosian și Gerard Libaridian – ultimul demnitar armean ajuns la Baku – nu s-a realizat. Acord. Pace. În conformitate cu reglementările și acordurile internaționale, mai mult sau mai puțin respectate, dar mereu amintite. Și de care se face mare caz, chiar dacă sunt încălcate tocmai de cine ar trebui să le respecte. Marile puteri. Deci. Nu e momentul să ne lamentăm și să găsim vinovați și vinovății Pașinian, Israelul, rușii  etc – pentru situația în care se află Armenia și armenii. Acum, în 2024. Este momentul de a strânge din dinți și rândurile. Unitate și solidaritate. Am contat prea mult pe sprijinul Rusiei, am contat prea  mult pe conjuncturile politice. E momentul să contăm pe o mai bună coalizarea a propriilor resurse. Multe, puține, câte ne-au mai rămas. Așa  cum au procedat israelienii după războiul – dezastros – de Yom Kippur, din octombrie 1973. Când doar cu prețul unor mari pierderi au câștigat, totuși, bătălia din  Sinai și au ajuns la un acord de pace. Cu egiptenii și Siria. După acel război israelienii au creat o unitate specială numită Talpiot. Care a valorificat spiritul creativ al tinerilor de până în 20 de ani, pregătiți intens și cu programe speciale, de către TsahalIDF, Israel Defence Force, Forțele Armate Israeliene  plecând de la proiectul și inițiativa a doi universitari. Dar și înțelegerea, sprijinul unor lideri politici de rang înalt. Talpiot – generații succesive din 1979 – a creat  nu doar arme noi, ci a contribuit la descoperirea și valorificarea unor  proiecte/programe militare și civile. Punctual. La concret. Nu doar rachete și drone ( Vehicule Aeriene Fără Pilot, produse din anii 80-90 ai  secolului trecut, dar care au făcut ravagii în războaiele  din Armenia în secolul acesta) ci și numeroase alte materiale și echipamente care au contribuit din plin la progresul tehnologic și științific al unei țări fără mari resurse naturale. Inteligența și extrem de atenta valorificare a unui potențial uman, care au condus la decalajul din Orientul Mijlociu între Israel și țările arabe. Armenia chiar dacă nu se poate ridica la nivelul statului evreu în materie de securitate militară, se poate înzestra, în timp evident, cu propria-i capacitate umană de a face față oricăror provocări. Nu doar militare și de securitate. Nici Diplomația nu ar fi de neglijat în aceste condiții. Pentru cei interesați, recomandăm studiul lui Jason Gewirtz, „Arma secretă a Israelului. Povestea unității Talpiot” ( Editura Corint 2020) , prefață de Ovidiu Raețchi, un recunoscut expert în chestiunile Orientului Mijlociu, autor al studiului „Talpiot. Rolul strategic al creativității în Tsahal și în societatea israeliană”.

Să  credem în noi înșine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *