Szekely Csaba

Fostul Armenopolis vizitat de oaspeţi din…Argentina

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

foto Capră Claudiu

             Gherla este unicul oraş al Transilvaniei fondat în secolul al XVIII-lea după un plan prestabilit, cu străzi paralele, cum    rar vedem în ţara noastră. Evoluţia urbei se suprapune în timp cu pătrunderea barocului în Transilvania, purtând din acest motiv, pecetea  acestui stil în mod pregnant. Oraşul baroc Gherla,  numit şi Armenopolis a fost întemeiat de către o parte a armenilor veniţi din Moldova, sub conducerea episcopului Oxentus Verzellescus, cu acordul principelui Mihai Apafi. Deci, o localitate urbană cu o bogată istorie, dar, mai ales de o rară frumuseţe,  cu un parc englezesc, pe bună dreptate denumit şi „Micul Schönbrunn”, care cuprinde variate specii de arbori autohtoni, dar şi exotici, printre ele se află  şi doi arbori Ginkgobiloba. Nu întâmplător, municipiul de pe Someş se bucură de mare căutare tot timpul anului, chiar şi în perioada iernii. Din noul an abia a trecut o lună şi aşezarea clujeană deja a avut parte de numeroşi turişti, unii sosiţi de peste hotare.

Din Argentina! Ne iubesc țara! Au ajuns la noi plimbându-se prin țară!
Foto :CNIPT Gherla

Zilele trecute, de exemplu, Gherla a fost vizitat şi de oaspeţi argentinieni, care pur şi simplu au rămas impresionaţi de frumuseţea oraşului, dar, mai ales, de valorile arhitectonice întâlnite la fiecare pas. Ei au menţionat acest lucru şi în Cartea de impresii de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, unde  au avut ocazia să admire şi o reuşită expoziţie de pictură a artistului localnic, prof. Radu Popan. Tot zilele trecute a vizitat Gherla un grup de turişti din Belgia, care a efectuat un  tur ghidat condus de managerul Centrului Turistic, doamna Monica Pătac. Printre locaţiile căutate s-a aflat impozanta Catedrală Armeano-Catolică „Sfânta Treime” din centrul oraşului, una din cele mai mari biserici armeneşti din Europa  construită între anii 1748-1800 şi unde se află renumita pictură „Coborârea de pe Cruce”, aparţinând lui Rubens. De asemenea, oaspeţii au studiat şi vestitele case armeneşti, cu o arhitectură deosebită, de mare valoare. De fapt, toate delegaţiile şi grupurile străine care vizitează fostul Armenopolis includ în programul lor aceste obiective religioase şi istorice, admirate în cursul anului trecut de peste 1000 de turişti.

            În municipiul Gherla cadrele didactice şi elevii şcolilor periodic efectuează vizite de documentare în cele mai importante clădiri de valoare istorică, printre care se găseşte şi  Muzeul de Istorie, organizat pe baza unei serii de colecţii de mare valoare, unde putem afla și de tradiţiile comunităţii armeneşti din localitate.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *