Nașterea lui Hristos și Boboteaza în comunitatea armenilor din Roman
Nașterea Domnului sau Crăciunul, cum este cunoscut în popor, este cea mai așteptată și iubită sărbătoare a creștinilor, întrucât familiile se întregesc și membrii comunităților se reunesc atât pentru a vesti Nașterea lui Iisus Hristos, cât și pentru a-și promova tradițiile autentice.
Pe 6 ianuarie 2024, la sediul Uniunii Armenilor din România, Sucursala Roman, medicul Emanuel Nazaretian, președintele sucursalei, i-a adunat pe membrii comunității, dar și pe simpatizanții acestora, pentru a petrece cum se cuvine ziua în care se suprapun două dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox, Nașterea Domnului și Boboteaza. Faptul că armenii sărbătoresc Crăciunul după Anul Nou îi face pe mulți oameni să creadă că aceștia respectă calendarul iulian, adică ar fi „pe stil vechiˮ, însă Biserica Ortodoxă Armeană utilizează calendarul gregorian, dar celebrează, în aceeași zi, Crăciunul și Boboteaza, respectând calendarul din primele veacuri creștine, când se considera că ziua Nașterii Domnului este, de fapt, ziua Epifaniei din momentul botezului lui Iisus în Iordan, El revelându-se atunci lumii ca Fiu al lui Dumnezeu. De aceea, urarea de Crăciun a armenilor este „Hristos S-a născut și ni S-a revelat!” iar răspunsul este „Binecuvântată este revelarea lui Hristos!”.
Așadar, la ceas de seară, tineri si vârstnici au participat cu bucurie la Te Deum-ul oficiat de pr. Cornel Paiu, exprimându-și mulțumirea pentru binefacerile primite și recunoștința pentru ocazia fericită de a petrece Crăciunul în comuniune, la masa plină de bucate tradiționale armenești și lângă bradul sub care erau așezate cadourile pentru cei mai mici membri ai comunității. Păstrând cu sfințenie tradițiile, armenii din Roman au purtat la cina festivă articole ale costumului popular și au așezat, în formă de trifoi, pe masa de Crăciun bucate tradiționale (fructe uscate, struguri, migdale, nuci, alune, smochine, multe rodii, caise, pâine Gatah, salate, tocănițe, dolma și desertul delicios Anoush Abour) pregătite de gospodinele comunității tocmai pentru a ne purta prin ținutul îndepărtat și misterios al Armeniei.
Felicitări familiei Nazaretian pentru perpetuarea, în formă autentică, a valorilor, a tradițiilor armenești și urarea deosebită Shnoravor nor dary iev Surp Dzanunt! (La mulți ani de Crăciun!)
Prof. Buciumanu Paraschiva,
director Colegiul Tehnic „Miron Costinˮ, Roman