Anul 2023 a murit!
Înainte de a râde de copiii care încă cred în Moș Crăciun,
să știi că sunt unii adulți care încă cred în Nigol Pașinian.
Se zice că nu este frumos să vorbești de rău despre morți, dar nici să uiți cât rău ți-au pricinuit. Rănile lăsate de anul 2023 sângerează și vor sângera pentru o perioadă lungă de timp. Anul 2023 a fost un an rău, foarte rău, pentru întreaga omenire – agresiunea Rusă în Ucraina desfășurată fără întrerupere de-a lungul întregului an, războiul Israelian declanșat de grupul militant Hamas continuă cu o magnitudine de nedescris, genocidul din Arțakh împotriva populației armene. Primele două, conflicte între țări puternice cu interese politice majore, cu sprijin militar, economic internațional, au înundat cu știri și imagini televiziunea și presa lumii, războiul din Armenia însă, țară mică, cu cultură străveche dar fără petrol, a fost neglijată de țările lumii, majoritatea lor călăuziți de afirmația lui Hitler: Wer redet heute noch von der Vernichtung der Armenier? Cine-și mai amintește de anihilarea armenilor.
Pentru Armenia, pentru poporul armean, anul 2023 a fost un an rău, nefast, mai rău nici nu se putea, care va rămâne în anale ca o pagină neagră a istoriei Armeniei, la fel de neagră ca anul 1915.
Anul 2023 a început prost, s-a terminat și mai prost. De-a lungul întregului an populația armeană din Arțakh a trăit în teroare, sub blocadă de alimente, apă, electricitate, internet, benzină și, imediat după ce ONU a votat oprirea blocadei și deschiderea coridorului umanitar, o nouă agresiune azeră, combinată cu incapacitatea conducerii armene, a făcut ca după o singură zi de rezistență Arțakhul să fie predat Azerbajanului. A fost nevoie de o simplă semnătură, a președintelui de 10 zile al Arțakhului, ca cheile țării să fie înmânate lui Aliev. O pierdere enormă, ireparabilă pentru Armenia, cu repercusiuni ce vor dăinui. Agresiune turco-azero-rusă cu ajutor militar israelian, coroborat cu un Guvern incapabil de a-și apăra granițele a dus la pierderea Arțakhului.
S-a pierdut nu numai pământ sfânt, strămoșesc, milenar, pentru libertarea căruia s-au jertfit mii și mii de tineri, s-au pierdut biserici, mănăstiri, monumente istorice, bogății naturale, munți, râuri, mine de aur, de minereuri, pământuri agricole (Arțakhul fiind grânarul Armeniei), drumuri, poduri, fabrici, clădiri, istorie, cultură, iar morții nației care de secole se odihneau sub acel pământ au rămas fără stăpân. Într-o singură săptămână întrega populație de 120 mii de suflete, a fost dislocată, izgonită din căminele lor, au murit oameni, oameni mulți, unii apărându-și patria, alții în haosului ieșirii și groaznica explozie, capitala Stepanakert devenind oraș fantomă –gost town. Toate acestea sub privirea și aprobarea trupelor rusești de apărare, de menținere a păcii – câtă ipocrizie! A fost epurare etnică, genocid-genocid, a la carte, iar țările lumii, printre care și România, au privit de departe și, după ce totul s-a terminat s-au grăbit să trimită “ajutoare umanitare”. Politică și interese, nu degeaba florile statuii lui Haydar Aliev din parcul Lacul Tei sunt zilnic udate de Iulian Chifu și Ana Blandiana.
După expulzarea populației și ocuparea Arțakhului, Azerbaijanul a înconjurat cu armată Armenia cu intenția de a ocupa provincia Siunik, amenințând în același timp cu ocuparea întregii Armenii numind-o, fără rușine, Western Azerbaijan. Apetitul belic azero-turco-rus a fost însă curmat de intervenția Statelor Unite și schimbarea situației politice a lumii.
Nenorocirile anului 2023 s-au datorat agresiunii a două state criminale, genocidare, Azerbaijan și Turcia – one nation, two states și a marelui frate protector Rusia dar, mare parte a vinei se datorează guvernului Armeniei, guvernul Pașinian. Datoria guvernului oricărei țări este să-și apere granițele țării, să-și apere populația, să apere interesele nației. Conducerea de azi a Armeniei a eșuat în toate domeniile. Cum puteau armenii din țară, din diaspora și organizațiile internaționale să apere Arțakhul și drepturile locuitorilor ei, când conducerea Armeniei, Prim Ministrul Nigol Pașinian și Ministrul de Externe Aratat Mirzoyan, onorat nu de mult în București (săraca acad. dr. Ana Aslan), declarau că Arțakhul aparține Azerbaijanului, lucru nemaiîntâlnit în istoria politicii externe și diplomației vre-unei țări.
Guvernul Armeniei nu și-a întărit armata pentru a fi capabilă să apere granițele țării, în schimb a mărit numărul polițiștilor pentru propria-i securitate (în 2023 bugetul poliției a crescut cu 9.6 billion drams). Politica guvernului de azi a creat dezbinare în rândul întregii nații, în Erevan demonstrații zilnice în Piețele Operei și Independenței, în diaspora proteste la Ambasadele Armeniei, boicotarea vizitelor oficialilor, diminuarea donaților către organizațiile cu legături cu guvernul Armeniei.
Și toate acestea nefiind îndeajuns, s-a decis să se modifice Stema Republicii, scoțând spada și închizând gurile leului și a vulturului, să schimbe cărțile de școală, alterând hărțile, falsificând istoria și trecutul țării, pentru a-i satisfice pe vecinii turci și să brain whash generațiile viitoare. Chiar și în prezent, Guvernul continuă politica de plecăciune în fața Azerbaijanului care deține nenumărați prizonieri armeni și are pretenții la încă opt sate de la Armenia, fără să recunoască vre-o hartă pentru delimitarea granițelor.
Cu ocazia sărbătorilor, guvernul Pașinian pentru a arăta că totul este în regulă și a distrage atenția lumii, a înălțat în Erevan un pom de Crăciun care a costat un million două sute de mii de dolari, în timp ce 120 de mii de refugiați din Arțakh sunt lipsiți de hrană, acoperișuri și necesități minime. Știm că în Betlehem luminile de Crăciun au fost stinse datorită războiului, în Erevan însă ele au strălucit și artificiile de Anul Nou, fără un minim respect, au bubuit și luminat cerul Cimitirului de la Yerablur unde se odihnesc eroii care și-au jertfit viața pentru Arțakh.
Suntem cu speranța că anul 2024 va fi un an bun cu pace și prosperitate pentru Armenia, pentru întreaga Omenire – Armenia să înțeleagă că pentru a avea Pace trebuie să fii puternică, să fie înarmată, pentru ca dușmanului să-i fie frică să o atace, iar Omenirea să înțeleagă că în războaie nu există învingători și învinși, există doar învinși, indiferent de rezultat.
Edvard JEAMGOCIAN
Si mie mi-e teama ca vom ramane si fara Siunik. Sa dea Domnul sa ma insel.
Mentaliatea agresiva turco-azera-rusa si politica slugarnica, anti-armeneasca a guvernului nu vor reusi in Siunik. Siunik-ul va ramane pururea Armenia, fara Siunik Armenia va deveni villayet turcesc.
Fiecare din noi trebuie sa iesim din rutina de zi d zi si sa ne intrebam daca putem face ceva pentru Armenia, orice, sa nu lasam ca altii sa faca pentru noi.