BEDROS HORASANGIAN : Armenia și armenii în 2023

Anul ce se încheie cât de curând nu a fost prea generos cu cei care se autointitulează hay. Restul lumii le spune armeni. Mai toți poartă nume care se termină în – ian. De aceea pearmenește cum te cheamă se spune Inch ian es? Adică ce ian ești. Popor vechi, cu o istorie dramatică, au rezistat prin milenii până în zilele noastre. Ceea ce nu are cum să nu fie un bun punct de reper pentru un viitor în care fiecare are un loc în lumea globalizată de azi. Armenia, armenii, și ei. Câți mai sunt, câți au mai rămas. Împrăștiați care încotro. Cum, necum, cu mari sacrificii, cu răbdare și îndârjire, dincolo de sucelile vieții fiecăruia dintre noi și răsucelile istoriei care de atâtea ori ne-a copleșit. Anul 2023 consemnează un alt moment tragic al istoriei armenilor. După mai multe războaie purtate în ultimii 30 de ani cu Azerbaidjanul ( și cu Turcia în spate) armenii cedează Arțakhul, pământ strămoșesc, în favoarea unui stat care l-a ocupat în mod abuziv. Nu mai răscolim prin trecut. Ce și cum s-a ajuns la această situație. Interesele divergente ale marilor puteri. Abuzurile lui Stalin și ale regimului comunist sovietic, situația din teren ne impune o realitate greu de consemnat. După o blocadă totală cu efecte teribile de multe luni de zile, 120.000 de armeni din Karabaghul de Munte au evacuat în doar câteva zile un teritoriu pe care l-au locuit din timpuri imemoriale. 120.000 de armeni și-au părăsit casele, școlile, bisericile, cimitirele lor ca să se salveze. Imaginile transmise de televiziuni au fost copleșitoare. Ca și Stepanakert-ul pustiu, golit de umanitate și lăsat la latitudinea unor câini lihniți de foame. În doar câteva zile evacuarea armenilor s-a consumat în indiferența omenirii ocupate cu războiul din Ucraina, și mai nou, cel din Israel. Istoria și dramele se repetă. Din păcate. Memoria colectivă a armenilor nu poate uita ce s-a întâmplat cu semenii lor într-un trecut care și azi sângerează. Începând cu masacrele hamidiene și sfârșind cu genocidul din 1915, care produce efecte și azi. Anul 2023 este marcat de acest nou episod tragic din istoria armenilor. În doar 24 de ore ceea ce am numit câteva decenii Arțakh ( Karabaghul de Munte, pentru ceilalți ) a dispărut. Forța armelor și interesele geostrategice ale diverselor puteri regionale au prevalat asupra unui drept natural al unui popor. De a fi stăpân pe propriul pământ. Azerbaidjanul – cu forța ei economică în creștere – și Turcia, o mare putere militară zonală, state islamice ambele, au impus o nouă ordine în Caucazul de sud. 120.000 de armeni s-au salvat fugind din calea unui stat, care, chiar acum când scriu aceste considerații invită armenii la negocieri de pace. Ce se poate negocia? Mai vor azerii un coridor pe lângă Nahicevan? Nu știm ce va fi. Nu știm cum vor gestiona situația creată autoritățile responsabile de la Erevan – lăsate de izbeliște de ruși, vechii aliați și protectori ai armenilor, acum fiind prinși în alte conflicte – dar avem încredere în îndârjirea și puterea de a rezista a armenilor.
Azi ca și ieri.
Dincolo de rău și de bine.
2023 nu a fost un an bun pentru armeni.
Poate 2024 va fi altfel.




