POEM în PROZĂ | VARUJAN VOSGANIAN : Stepanakert, 30 septembrie 2023

În Stepanakert orizonturile s-au închis, aerul s-a golit sub un clopot de sticlă, străzile sunt pustii, ușile și ferestrele se lovesc de canaturi, sunt singurul trecător și nici eu nu mai sunt, trupul meu e departe, dincolo de morminte, abia sufletul se mai reîntoarce, sufletul e cocorul, krunk, călugărul Komitas nu e singurul cu voce suavă și mințile rătăcite,

corul a cântat pentru ultima oară Ter Voghormia în Biserica Născătoarei de Dumnezeu, cartea își închide coperțile de argint, pasărea de argint picură ultimul strop din untdelemnul sfințit, convoaie, convoaie, convoaie, umbre ținându-și trupurile vlăguite în brațe, doar ele mai au putere să meargă, doar ele, în apus, au puterea să privească în urmă, în Stepanakert străzile sunt pustii, s-a stins luna plină a nopților luminoase, luna răsare pe jumătate, treptele albe ale piramidei gem sub carâmbi, culoarea rodiei n-a fost niciodată mai sângerie și nimic nu e mai pustiu decât un oraș părăsit în grabă, așternuturi nedezmeticite oftând, leagănul gol, mese și scaune răsturnate, un căruț scăpat din mâinile mamei ca pe faleza Odessei, spre mare, rufe atârnând pe care le poartă doar vântul, câinii flămânzi, fără stăpân, cu boturi uscate, atâta grabă a spaimei, desprinsă de sine,

încât, până și ele surprinse, imaginile au rămas în oglinzi, captive și triste, căutând din priviri chipurile care să le întregească, tu frate al meu întru Domnul, dacă te-ncumeți să faci cale întoarsă pe urmele mele, lipește-ți tâmpla de ziduri și ascultă gândurile pe care nimenea nu le-aude, lipește-ți palmele de pământ ca palmele morților să te simtă, lipește-ți urechea de crucea de piatră, khacikar, și ascultă inima care bate acolo, ascultă-mi inima care bate acolo, fratele meu întru Domnul, durerea mea e și-a ta.

by Redactor