Lansare de carte la Iași și Strunga: „Orfelinatul Armean din Strunga: Mărturii ale unor destine frânte”, de Arsen Arzumanyan

Cu puțin timp înainte de evenimentele de la Iași și Strunga, colegul nostru Arsen Arzumanyan a terminat un amplu studiu despre istoria orfelinatului armean din Strunga și mausoleul-capelă din jurul acestuia, dedicat copiilor care au trăit în acest orfelinat și tuturor persoanelor dedicate cauzei naţionale ce au contribuit la buna funcţionare a orfelinatului, și tipărit cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Orfelinatului Armean din Strunga. În prefața cărții autorul spune: „Deși Orfelinatul Armean din Strunga a avut o viaţă scurtă, între anii 1923-1926, acesta a lăsat o amprentă adâncă în inimile armenilor din România. M-am convins de acest lucru răsfoind mii de pagini din presa armeană publicată în România din anul 1922 până astăzi. Această lucrare aduce în lumină surse încă necercetate până acum: pentru prima dată au fost folosite și adunate la un loc numeroase articole apărute într-o serie de periodice armenești tipărite la București în timpul existenţei orfelinatului, care s-au referit la înfiinţarea, dezvoltarea și, în cele din urmă, închiderea orfelinatului”.

Sursa principală pentru cercetarea în amănunt a istoriei orfelinatului este ziarul „Nor arșaluis” („Zorii noi”, redactor-șef: Paruir Levonian), singurul periodic cu două apariţii săptămânale (joia și duminica), tipărit în limba armeană între anii 1922-1934 la București. În perioada existenţei orfelinatului au mai fost tipărite două periodice care s-au referit, în mod repetat, la activităţile orfelinatului. Îndeosebi, din luna iulie a anului 1924, apare revista „Ararat” (redactor-șef: Vartan Mestugian) în limba română, iar din luna februarie a anului 1925 – săptămânalul „Yerghir” („Țara”, redactor-șef: Măgărdici Bodurian) în limba armeană. Au fost cercetate și arhivele ziarelor armenești „Masis”, „Paros” („Farul”), arhiva Arhiepiscopiei Armene din București și multe altele. În toate aceste pagini ale ziarelor s-a evidenţiat dăruirea dezinteresată a membrilor comunităţii în sarcina de a-i adăposti pe orfani, care se putea exprima uneori sub formă de critici reciproce, alteori sub formă de neînţelegeri. În toate acestea, însă, a predominat preocuparea de a le asigura o viaţă decentă orfanilor armeni.

Pe lângă istoria orfelinatului, autorul prezintă și soarta unor orfani, printre care se numără cunoscutul pictor și sculptor Aramig (Aram Gharibian), jurnalistul Vahe Bahadurian, Hairabed Bostangian, Calust Cazarian, Nurhan și Eliz Aghlamișian etc., dar și Manuș Mardirosian și Anahid Garabedian, fiicele profesorilor din Strunga. De asemenea, autorul povestește istoria pietrei comemorative prelucrate de sculptorul armean Bogdan Hovhannisyan din Vanadzor, Armenia. În timp ce lucrează la piatra comemorativă, sculptorul este martorul unui fenomen rar întâlnit: în interiorul blocului de tuf roz se află porţiuni de tuf negru. Sculptorul cu mare experienţă, care nu a mai întâlnit un astfel de fenomen în viaţa sa, spune: Tuful negru care ieșea din tuful roz părea să simbolizeze, prin acest orfelinat, rana poporului armean. El decide să folosească acel „miracol” și pe zonele negre reproduce această „rană” prin ornamente.

În ultimul capitol pentru prima dată este publicată povestea interesantă a mausoleului-capelă, care a funcționat în jurul orfelinatului, pe o colină. În mausoleu, construit în 1898, au fost înmormântați armeanul Inge Agop și fiii săi. Inge Agop a contribuit mult la crearea satului Strunga și a fost fondatorul celebrelor băi din localitate, iar ulterior orfelinatul avea să se afle în clădirile construite de fiul lui, Mardiros. Cu ocazia inaugurării înființării orfelinatului, în 1923, acest mausoleu devine capela Sf. Martiri și este sfințită de episcopul armean Husig Zohrabian. Pe lângă mai multe detalii despre Inge Agop și mausoleul-capelă, în carte găsiți și probabil singura poză cu această capelă, pe care autorul a găsit-o în arhivele ziarului „Nor arșaluis”.

Menționăm că acest volum este bogat ilustrat, iar la sfârșitul lucrării este prezentat tot albumul cu cei 200 de orfani, împreună cu datele despre ei.

Îl felicităm pe colegul nostru și așteptăm varianta armeană a acestui volum care va apărea în curând.

fotografii de Andreea Tănase și Arsen Arzumanyan

by Arsen Arzumanyan

Website