Szekely Csaba

Ansamblul „Hayakaghak” din Gherla a cucerit şi publicul ploieştean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

             Toamna a debutat cu noi succese pentru rerezentanţii comunităţii armeneşti din municipiul Gherla. La sfârşitul săptămânii trecute Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak” condus de Ursan Esztegar Erika a participat la tradiţionalul festival multicultural „Alfabetul Convieţuirii” de la Ploieşti, proiect iniţiat de Uniunea Elenă din România. Aflată la cea de a X-a ediţie, manifestarea artistică din municipiul prahovean a reunit în acest an peste 900 de artişti, reprezentând nu mai puţin de 50 de ansambluri de dansuri din ţara noastră şi Grecia, un adevărat record  în istoria festivalului. Evenimentul a avut loc pe esplanada Palatului Culturii din centrul  Ploieştiului în faţa a sute de spectatori, festivitatea de deschidere fiind organizată în Sala Coloanelor a palatului în prezenţa oficialităţilor locale şi a oaspeţilor sosiţi cu acest prilej în localitate. Şirul programelor a început cu parada portului popular, printre reprezentanţii Uniunii Armenilor din România  aflându-se şi cei 14 dansatori gherleni, admiraţi şi apreciaţi de spectatorii prezenţi pe traseul din centrul oraşului, evnimentul devenind o adevărată sărbătoare a culturii şi artei diferitelor etnii.

De fapt, scopul festivalului a fost promovarea dialogului multicultural şi popularizarea obiceiurilor şi a tradiţiilor etniilor din ţara noastră şi a Greciei,  printre  cei care au onorat programul au fost şi dansatorii unui ansamblu din Salonic.  Dansatorii armeni din Gherla au interpretat tradiţionalele jocuri din   repertoriul lor,  „Sardarapat”, „Im Anune Hayastan  E” , „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori” şi „Vartavar”, cucerind publicul ploieştean, aşa cum au făcut-o şi la precedentele  evoluţii de la Suceava, Siret, Cluj-Napoca sau la Craiova. Mesagerii culturii din fostul Armenopolis pe unde merg au succes mare, frumoasele costume populare şi jocul dinamic fiind  admirate peste tot. Cu ocazia Festivalului multicultural „Alfabetul  Convieţuirii” în sălile Palatului Culturii din Ploieşti a fost vernisată expoziţia „Anadromiki” al artistului Gabriel Grama cu lucrări realizate în Grecia.

               Tot în weekendul trecut  Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din Gherla a mai onorat şi o manifestarea organizată de sucursala Iaşi a Uniunii  Armenilor din  România.

Szekely Csaba