Revista ”Plai Străbun” | Sandrino Gavriloaia: O conversație cu Peter von Kapri, Germania

Sandrino Gavriloaia: Domnule Peter von Kapri, știu că v-ați născut la București, într-o familie mixtă germano-română și faceți parte din așa numita generație 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste spre a se alia cu Uniunea Sovietică, putere care a impus, apoi, totalitarismul comunist în jumătatea estică a Europei. Ce ne puteți spune despre originile dvs. bucovinene? A fost afectată familia dvs. de aceste date ale istoriei?

Peter von Kapri: Bineînțeles, familia mea a suferit de respectivele evenimente din acea perioadă istorică. Primul strămoș cunoscut este Nicoară Cap de Bou, menționat în 1650. Cu toate că purta un nume românesc, el era armean. A fost, probabil, o poreclă dată de români fiind mare negustor de vite. Familia trebuie să fi venit în Bucovina demult, fiindcă devenise una dintre cele mai bogate, dacă nu cea mai bogată. Legenda familiei spune că o delegație de armeni s-a dus la voievodul Moldovei. Acesta nu își mai amintea de numele Cap de bou și a poruncit: Să vie la mine cel cu ochii căprii! Așa s-a ajuns la numele de Capri. La preluarea Bucovinei de către austrieci, Împăratul Joseph II avea nevoie de sprijin. Caprii au livrat 1.000 de boi armatei austriece. Drept recompensă, au fost înnobilați cu titlul de baron, în 1775. Caprii au devenit Kapri și, ulterior, au preluat cultura și limba germană. Dar, din negustori activi s-au transformat în moșieri adormiți. Să nu uităm de partea românească a neamului meu, cea dinspre mamă, familia Florescu, veche familie boierească, amestecată cu greci și francezi. Mama și tata nu s-ar fi cunoscut dacă Bucovina nu s-ar fi alipit iarăși României. Mama nu dorea copii, dar cum se apropria eroica armată sovietică, a crescut în ea, din ce în ce mai tare, instinctul de a avea un copil. Deci existența mea se datorează, cumva, Armatei Roșii. Însărcinată cu mine, a fugit din Bucovina, la București. Mamei îi datorez orientarea mea cosmopolită. M-a determinat să învăț, în copilărie, franceza și engleza, iar la școală rusește, o limbă pe care nu o dorea nimeni, dar eu mi-am dat silința.

S.G.: În acele vremuri tulburi din România a cântărit greu rădăcina germană? Dar invers? După plecarea în Occident v-a “incomodat” cea românească?

Peter von Kapri: Rădăcina mea culturală germană nu a cântărit mult în România. Este singura țară care nu și-a alungat minoritatea germană și chiar o apreciază. Mai mult, m-am confruntat cu originea mea nesănătoasă, trecută și în dosarul meu. Ați menționat că aparțin generației 23 august 1944. Aceasta a reprezentat prima generație cu origine nesănătoasă, care a putut studia în cadrul învățământului superior. Nici în Germania nu am întâlnit adversitate din cauza originii mele naționale. Desigur că nu m-au acceptat 100%. Chiar soția mea, nativ germană, îmi spunea Asta-i partea ta română, când făceam ceva ce nu-i plăcea.

S.G.: În ce împrejurări ați părăsit “raiul” comunist? Și de ce?

Peter von Kapri: Cu voia Securității… După război, mama lucra la ambasada Statelor Unite. Securitatea dorea să aibă oamenii ei de încredere, aproape de dușmanul imperialist. Au început să înlocuiască angajații cu agenții lor. Sub presiune, o secretară s-a sinucis. Când am ajuns în epoca coexistenței pașnice între sisteme, ne-au permis să părăsim raiul comunist. Sigur că am profitat de această șansă unică în 1964. Mă întreb, deseori, ce fel de om aș fi devenit, dacă nu puteam să plec. Îmi revin imagini ale Bucureștiului din acele timpuri: înghețata pe băț, oamenii care treceau pe străzi cu brațele pline cu rulouri de hârtie igienică, când se găsea în magazine și de ciorchinii de oameni atârnați la ușile troleibuzelor, care în zorii zilei încercau să ajungă la serviciu. Locuiam într-un apartament cu alte două familii, împărțind baia și bucătăria. După ce mi-a scăpat, odată, o remarcă anticomunistă față de un prieten, îmi amintesc de frica profundă de a nu fi denunțat. Unchiul, verii mei și sora vitregă se aflau în închisoare.

S.G.: La München și, apoi, în America, la New York, v-ați continuat studiile financiare și economice? Sau a trebuit să le reluați de la zero, date fiind incompatibilitățile dintre sisteme?

Peter von Kapri: Desigur că a trebuit să reiau de la zero. Cea mai mare dificultate am avut-o acolo cu libertatea totală. În sistemul de educație comunist, totul era reglementat, pe când la Universitatea Ludwig Maximilian din München, fondată în 1472, puteai să-ți alegi cursurile liber. Libertatea poate să fie derutantă. Am obținut diploma de economist în 1969 și mi-am continuat studiile la Columbia Business School, New York, una dintre cele mai renumite școli de management din SUA. Am obținut Master of Business Administration într-un an, în 1971, cu toate că se prevedea un program pentru doi ani.

S.G.: Ce ne puteți spune despre cariera dvs. de finanțist deoarece am aflat că ați lucrat în domeniu în SUA, Franța și Germania? V-ați gândit că veți contribui la privatizarea economiei unui stat fost comunist, RDG în cazul de față? Cum a decurs colaborarea cu Agenția de Privatizare din București?

Peter von Kapri: De la Columbia Business School m-am angajat direct la Mellon Bank, una dintre cele mai vechi bănci americane. După o formare practică în toate departamentele băncii, m-au trimis în noua filială a băncii din Germania. După intrarea cu succes a acestei filiale pe piața financiară germană, am mers la Paris, unde, în cadrul societății Eurofinance, inițiam contacte între societăți europene din diferite țări, care, deseori, duceau la fuzionarea lor. O altă etapă importantă în cariera mea a însemnat activitatea la BASF, în departamentul financiar. Pentru BASF, cel mai important grup chimic din lume, am realizat mai multe achiziții de mari firme chimice în SUA. Nu mi-am imaginat vreodată căderea comunismului. Dar când s-a produs, am vrut să particip la acest eveniment secular și să contribui la rezolvarea marilor probleme create.

La Treuhandanstalt, agenția de privatizare a fostelor societăți din RDG, am privatizat 20 de întreprinderi. Președintele Agenției de Privatizare Române a venit în vizită în 1992, la Berlin, pentru a se informa de sistemul privatizării din Germania. M-a invitat să vin la București, în calitate de consilier al Agenției. Am primit aprobarea oficială din partea germană, dar când am ajuns la București, președintele Agenției de Privatizare fusese dat jos, iar fostele cadre ale regimului, ajunse din nou în funcții, nu păreau interesate de sfaturile mele. Această ședere mi-a dat însă posibilitatea să cunosc structurile comuniste și post comuniste din România. Acuma sunt la pensie, dar îmi continui activitatea de consilier, fiind membru al Senior Experten Service, Bonn. Respectiva instituție folosește experiența experților germani din diferite domenii care au ieșit la pensie pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare. În această calitate am fost trimis în Tanzania, Uzbekistan, Turcia, Bulgaria, chiar și în România și Republica Moldova. Am ținut și cursuri de management în Ucraina, Polonia și Rusia. Îmi continui și activitatea mea de jurnalist economic, publicând articole despre bursă sau management în reviste de specialitate.

 S.G.: În Germania ați tipărit, până acum, trei volume de proză, vizând atât realitatea imediată germană, cât și aventurile, vă citez, din “timpul tranziției în România”. În ce împrejurări v-ați apucat de scris și de ce? Cum au fost primite cărțile dvs. în țara de adopție? Intenționați să vă publicați cărțile și în România?

Peter von Kapri: Sunt un om curios și comunicativ. Mă interesează oamenii și îi observ cu atenție – îi găsesc amuzanți și doresc să comunic aceste impresii și altora. Scriam mail-uri la prieteni, unde îmi relatam aventurile. Unii dintre aceștia mi-au zis: Dar de ce nu scrii și publici povestirile tale pentru că multe sunt tare vesele? Așa am început să public în limba germană. Până acum, am editat trei cărți: “Germania multicoloră și plină de surprize” (2013), “Nebunii din toată lumea” (2016) și “Viața: bucurie și suferință” (2021). Primele două descriu contradicții și absurdități omenești, pe când a treia carte intră mai adânc în aspectele frumoase dar, totodată, și triste ale vieții. Le-am și ilustrat cu caricaturi și desene făcute de o prietenă artistă sau cu fotografii pe care le-am considerat potrivite. Primesc adesea invitații la lecturi publice, în cercuri diferite, cum ar fi universități populare, academia protestantă, biserici ori case pentru seniori. Aventurile mele din România comunistă și post comunistă nu le-am publicat decât în parte aici, deoarece România nu se află în centrul de interes al nemților. Aș dori foarte mult să apară în țară, acolo unde există originea lor, deoarece cred că românii le vor înțelege cel mai bine.

Mulțumim d-ului Sandrino Gavriloaia pentru permisiunea de a publica acest interviu

by Redactor