COMORILE DIN ARȚAKH: Complexul monahal GĂTCEAVANQ

Complexul monahal Gătceavanq se află în apropierea satului Togh (regiunea Hadrut) din Arțakh (Nagorno-Karabakh). Conform unor informații, prima biserică ar fi fost construită în secolul al IV-lea. Potrivit istoricului Movses Kaghankatvatsi din secolul al VII-lea, un reprezentant de la Gătceavanq este menționat că a participat la reuniunea bisericească din Partav. Dovezile păstrate la fața locului confirmă că mănăstirea a fost distrusă în perioada stăpânirii arabe în secolele VII-IX.

Celelalte clădiri au fost construite între anii 1241-1248, după care Gătceavanq a atins apogeul dezvoltării sale, devenind unul dintre celebrele complexe monahale ale acelei perioade.
În secolul al XV-lea, Gătceavanq a devenit un centru cultural unde au fost realizate mai multe manuscrise. În secolul al XIX-lea, arhiepiscopul Arakel Kostandiants, starețul de la Gătceavanq, a scris timp de 18 ani un manuscris istoric și etnografic, din care un mic volum a fost publicat în Vagharshapat (Etchmiadzin) în 1913, sub titlul „Regatul din Dizak”. Astăzi, întregul manuscris este păstrat la Erevan, în Matenadaran.
În 1868, biserica cu o singură navă a fost distrusă de un cutremur, iar cealaltă biserică a fost grav avariată, după care Gătceavanq a fost abandonată.

Pe pereții clădirii mănăstirii se păstrează inscripții valoroase din secolele XIII-XIV, care conțin cele mai importante informații istorice despre acea perioadă. Potrivit uneia din inscripții, biserica principală a fost construită, timp de 7 ani, de doi episcopi, frați, Sarkis și Vrtanes, care s-au mutat aici de la mănăstirea Amaras. Mai târziu, ei i-au adus aici și pe călugării mănăstirii Amaras, după ce aceasta fusese distrusă de expedițiile tătaro-mongole.

În incinta mănăstirii, există multe khachkar-uri (cruci de piatră) realizate la un înalt nivel artistic, dintre care cel mai vechi datează din secolul al IX-lea, iar cel mai nou – din secolul al XIX-lea. Două khachkar-uri mari, care au fost ridicate pe ambele părți ale intrării bisericii principale, se remarcă prin dimensiunea lor, finețea ornamentelor și perfecțiunea lor arhitectural-artistică. Unul dintre ele a fost mutat și se află acum în vechea capelă a Sfântului Scaun din Etchmiadzin.

Pe latura vestică se mai păstrează ruinele clădirilor rezidențiale și ale zidurilor. În jurul mănăstirii se află un cimitir, dar cea mai mare parte a fost distrusă. O parte din pietrele funerare este îngropată în pământ.

În urma războiului din toamna anului 2020, acest complex monahal a trecut sub controlul azerilor.

Arsen ARZUMANYAN

by Arsen Arzumanyan

Website