Redactor

Baronul Géza Duka de Kádár, de origine armeană, o figură pe nedrept uitată în Banat

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

O personalitate marcantă, pe nedrept uitată, din istoria Banatului, a fost Géza Duka, o figură cu totul unică prin ce a reprezentat.

Baronul Géza Duka de Kádár s-a născut în 1867, la conacul familiei din Cadăr (în prezent în județul Timiș). Din partea tatălui, era de origine aromână, fiind strănepot de frate al lui Petru Duka, important general austriac din timpul războaielor napoleoniene. Mama sa, Katarina, făcea parte din familia Karátsonyi de Beodra, o familie armeano-catolică ai cărei membri s-au stabilit inițial în Principatul Moldovei (unde s-au românizat din Kretchunian în Crăciun), apoi în Transilvania (în timpul domniei lui Mihail Apafi I, maghiarizându-și numele) și, în final, în satul bănățean Beodra (azi Novo Miloševo, Districtul Banatul Central, Serbia).

Géza Duka a studiat la Academia Consulară din Viena și a intrat în serviciul diplomatic al Imperiului Austro-Ungar. Fiind un poliglot care cunoștea 12 limbi, a activat, pe parcursul unei cariere de 13 ani, la București, Atena, Belgrad, Stuttgart, Constantinopol și Haga – unde a condus misiunea diplomatică austro-ungară ca însărcinat de afaceri (presa locală olandeză îl numea chiar ambasador, deși oficial nu deținea acest rang).

Baronul Géza Duka și-a încheiat cariera diplomatică în 1908, pentru a se dedica administrării moșiilor sale. A fost singurul membru al Camerei Magnaților care se revendica drept român, acționând ca mediator între guvernul de la Budapesta și mișcarea națională românească, în rândul căreia era recunoscut sub numele de Bujor Duca. A avut legături strânse cu tribunul Valeriu Braniște, finanțând ziarul acestuia, Drapelul, de orientare ferm națională. Conacul său din Cadăr a fost frecventat de personalități marcante ale românilor ardeleni, precum Braniște, Iuliu Maniu sau Teodor Mihali, baronul organizând întâlniri între aceștia și demnitari maghiari de prim-rang, precum István Tisza.

Baronul Duka a avut un rol decisiv în ascensiunea viitorului prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. După moartea episcopului de Caransebeș Nicolae Popea în 1908, guvernul maghiar și împăratul Franz Joseph au blocat de două ori alegerea unor episcopi cu vederi naționale – Valeriu Musta și Iosif Traian Bădescu – în favoarea teologului Iosif Iuliu Olariu, considerat filomaghiar. Deși inițial, în calitate de membru laic al Sinodului Episcopiei Caransebeșului, îl votase pe Olariu la indicația guvernului, Duka a fost convins de Valeriu Braniște să îl sprijine, la al treilea rând de alegeri, pe candidatul național: tânărul Miron Cristea. În urma consultărilor de la conacul din Cadăr, baronul a promis că va interveni la Budapesta și la Curtea de la Viena pentru validarea alegerii. Acest demers a avut succes, iar într-o scrisoare trimisă ulterior proaspătului episcop, Braniște menționa explicit că acesta le datora funcția lui Duka și fostului deputat George Szerb.

Blazonul familiei Karátsonyi

În 1910, Géza Duka a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta pentru circumscripția Sasca Montană. Deși a candidat pe listele partidului guvernamental, s-a bucurat și de sprijinul Partidului Național Român. În manifestul electoral, Duka promitea colaborarea strânsă cu liderii români și propunea măsuri “radicale” privind drepturile naționalităților, precum votul universal (într-o Ungarie în care doar aproximativ 5% din populație avea drept de vot, iar în rândul românilor procentul abia atingea 1–2%), alături de garantarea libertăților etnice și lingvistice.

Géza Duka s-a remarcat și prin numeroase acte de filantropie. A ridicat o nouă biserică ortodoxă în Cadăr și a susținut financiar școala românească din localitate, plătind învățătorul din fonduri proprii, oferind burse elevilor cu rezultate bune și împărțind anual cadouri de Crăciun tuturor copiilor din sat.

conacul familiei Duka din Cadăr

S-a stins din viață prematur, la 22 februarie 1913, la doar 46 de ani, în urma unei operații nereușite de apendicită. A fost înmormântat în cripta familiei din biserica ortodoxă din Cadăr, slujba fiind oficiată de episcopul Miron Cristea alături de Valeriu Musta și Iosif Traian Bădescu. Soția sa, Johanna (născută Nikolics), a fost ucisă de un angajat în 1917. În lipsa unor urmași direcți, conacul din Cadăr a făcut obiectul unor îndelungate procese, sfârșind prin a fi demolat de un localnic în 1929.

Baronul Géza Duka de Kádár nu a fost un tribun revoluționar, un luptător de baricadă sau un disident. A fost un diplomat pragmatic și un om al compromisului, fiind uneori contestat pentru aceasta. Totuși, compromisurile sale au asigurat supraviețuirea legală a mișcării naționale românești într-un climat politic ostil. Însuși Valeriu Braniște – lider recunoscut pentru intransigența sa, care fusese arestat și închis pentru patriotismul său românesc – a avut numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Chiar și după Marea Unire, Braniște îl evoca pe Duka în memoriile sale (unde apare sub numele de “Bujor Duca”) ca pe un român autentic, care a știut să-și apere conaționalii folosindu-se abil de pârghiile sistemului.

Articol realizat de Eduard CHIRCU

_______

Surse:
1. Patricia Manea, PORTRETUL UNUI DIPLOMAT AUSTRO-
UNGAR, BARONUL GÉZA DUKA DE KÁDÁR
2. Mircea Rusnac, Istoria Banatului
3. Viorel Gh. Țigu, Familia Duca în contextul vieții social-politice a Europei de sud-est și centrale
4. Karátsonyi család, Szentivanihke.hu
5. A Karátsonyi család, sulinet.hu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *