Mariam Vardanyan și-a susținut teza de doctorat despre patrimoniul liturgic al Eparhiei Armene din România

La 18 septembrie 2026, în cadrul Institutului de Arte al Ministerului Educației, Științei, Culturii și Sportului al Republicii Armenia, Mariam Vardanyan, cadru didactic al Universității de Stat din Erevan și o bună prietenă a comunității armene din România, și-a susținut teza de doctorat cu tema „Descrierea artistică a obiectelor liturgice de pe Sfânta Masă a bisericilor armene (pe baza colecțiilor Eparhiei Armene din România)”.

Teza a prins contur în cadrul programului de cercetare a patrimoniului cultural armean din România, inițiat încă din anul 2012 de Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, episcopul Datev Hagopian. În același an, în colaborare cu Levon Chookaszian, fondatorul Catedrei de Istoria și Teoria Artei Armene din cadrul Universității de Stat din Erevan, doctor în istoria artei și profesor, a început procesul de cercetare. Echipa științifică a fost alcătuită din cadre didactice ale acestei catedre, Mariam Vardanyan fiind inclusă în aceasta în calitate de cercetător în arte plastice cu specializare în metal. Deplasările echipei au fost finanțate de Ministerul Culturii al Republicii Armenia, de Ministerul Sportului și Tineretului, iar ulterior de Comitetul pentru Știință al Republicii Armenia. Șederea în România a fost asigurată de Eparhia Armeană din România, iar în cercetarea patrimoniului din Transilvania sprijinul a fost oferit de Uniunea Armenilor din România.

De-a lungul anilor, rezultatele acestor cercetări au fost prezentate de membrii echipei științifice în cadrul mai multor conferințe și au fost publicate sub forma unor articole. Cel mai important rezultat al inițiativei a fost amplul album „Armenian Treasures in Romania” („Comori armenești din România”), publicat în anul 2020 cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte din România. Datorită acestei inițiative, numeroase opere de artă armenească, necunoscute până atunci, au fost introduse în circuitul științific.

Prin caracterul său excepțional, materialul păstrat în colecțiile Eparhiei Armene din România a oferit posibilitatea de a deveni și baza unei teze de doctorat, fapt care demonstrează atât importanța acestui patrimoniu cultural, cât și pe cea a proiectului de cercetare. Teza cuprinde exclusiv colecțiile Eparhiei Armene din România, respectiv cele aparținând Bisericii Apostolice Armene. Au fost incluse 93 de piese de metal artistic din colecție, dintre care atribuirea a 91 de piese a fost realizată de autoare. Alegerea și actualitatea temei sunt determinate în principal de două considerente. În primul rând, obiectele Sfintei Mese nu au făcut până în prezent obiectul unui studiu distinct, complet, sistematic și orientat în mod special asupra lor. Acestea au fost prezentate în principal în articole și cataloage separate, fără să existe până acum un studiu de o asemenea amploare și structură. În al doilea rând, fiind construită pe baza pieselor păstrate în România, teza oferă posibilitatea cercetării și prezentării unei părți a bogatului patrimoniu artistic păstrat în comunitățile armene din diaspora. Înregistrarea, inventarierea, atribuirea, cercetarea și valorificarea publică a acestor obiecte sunt de o importanță primordială. Procesul are nu doar o dimensiune științifică, ci și una legată de conservarea patrimoniului cultural.

Scopul tezei este de a prezenta, într-o lucrare unitară, caracteristicile generale ale obiectelor liturgice din metal ale Sfintei Mese din Biserica Armeană, pornind de la exemplul unei comunități din diaspora și evidențiind asemănările și diferențele acestora în raport cu tradiția Sfântului Scaun de la Ecimiadzin. Pentru atingerea acestui scop au fost stabilite mai multe obiective: studierea formei Sfintei Mese a Bisericii Armene și a modificărilor suferite de aceasta; prezentarea principalelor tipuri de obiecte liturgice așezate pe Sfânta Masă; clarificarea semnificației, originii și răspândirii acestora în Biserica Armeană; atribuirea pieselor studiate; identificarea cauzelor și a căilor prin care acestea au ajuns în România; precum și evidențierea particularităților artistice ale obiectelor și a influenței proceselor artistice universale asupra formării lor. Textul tezei este structurat în trei capitole, împărțite, la rândul lor, în subcapitole, iar acestea din urmă în secțiuni. Lucrarea este însoțită de o anexă care cuprinde lista imaginilor și a tabelelor necesare, precum și materialul ilustrativ.

Obiectele Sfintei Mese sunt împărțite în obiecte obligatorii și neobligatorii, în conformitate cu principiile de amenajare a Sfintei Mese ale Sfântului Scaun de la Ecimiadzin. Principalele obiecte ale Sfintei Mese din Biserica Apostolică Armeană sunt Evanghelia, crucile de altar, razele de altar, sfeșnicele și candela cu ardere permanentă. În bisericile armene din România există însă anumite abateri și completări. Se întâlnesc, în special, și relicvare, chivoturi și potire. Acestea reprezintă rezultatul firesc al influențelor manifestate de-a lungul timpului și al asimilării unor obiceiuri locale.

Primul capitol este dedicat ferecăturilor Evangheliilor, obiect obligatoriu al Sfintei Mese. În acest capitol sunt analizate mai întâi, într-un subcapitol separat, forma Sfintei Mese și transformările suferite de aceasta, iar apoi principiile de amenajare, pornind de la tradiția Sfântului Scaun de la Ecimiadzin. În continuare este abordată istoria comunității armene din România și a colecțiilor păstrate aici. În ansamblu, colecțiile sunt dominate de obiecte realizate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în principal la Constantinopol și în alte centre armene aflate sub dominația Imperiului Otoman, dar cuprind și diferite piese locale, balcanice, austro-ungare și rusești. Ferecăturile Evangheliilor datează, de asemenea, din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și reprezintă lucrări realizate în diferite centre artistice. Cea mai veche este considerată ferecătura Evangheliei din Caffa, datată 1351. Dan Simonescu, istoric literar, bibliograf român și membru de onoare al Academiei Române, datează ferecătura în secolele al XV-lea–al XVI-lea și o consideră o lucrare locală. Pe aceasta se păstrează inscripții armenești realizate chiar în perioada confecționării ferecăturii, care atestă existența unui meșter argintar armean local, rămas necunoscut.

Al doilea capitol este intitulat „Alte obiecte liturgice obligatorii ale Sfintei Mese”. În subcapitole separate sunt prezentate crucile de altar și razele de altar. Sfeșnicele și candela cu ardere permanentă nu sunt analizate. Din punct de vedere artistic, sfeșnicele din colecții sunt relativ inferioare celorlalte obiecte liturgice prezentate, iar candelele cu ardere permanentă lipsesc, întrucât acestea nu sunt așezate pe Sfânta Masă în bisericile armene din România.

Al treilea capitol, intitulat „Obiecte liturgice neobligatorii ale Sfintei Mese”, prezintă obiectele care nu sunt obligatorii pentru Sfânta Masă: relicvare, chivoturi, potire și patene. Studiul a permis formularea mai multor concluzii:

• Influențele culturale externe au determinat, de-a lungul secolelor, atât modificarea formei Sfintei Mese, cât și apariția unor noi tipuri de obiecte.
• Păstrând sistemul adoptat de Sfântul Scaun de la Ecimiadzin, în această comunitate au avut un rol important în amenajarea Sfintei Mese și preferințele artistice ale clericilor și donatorilor, precum și influența culturii locale.
• Alegerea pieselor utilizate a fost determinată nu de originea lor, ci de criterii artistice. Libertatea percepțiilor artistice a favorizat folosirea atât a lucrărilor meșterilor armeni, cât și a celor străini, îmbogățind astfel imaginea artistică a obiectelor liturgice.
• Utilizarea pieselor străine, chiar dacă acestea sunt puține la număr, permite includerea lor, pe baza principiului utilizării, în sistemul obiectelor liturgice armenești, ca elemente importante ale istoriei Bisericii.
• Diversitatea obiectelor este determinată de intensa activitate comercială a armenilor din România și, în special, de pelerinajele la Ierusalim.
• Vasta arie geografică de proveniență a pieselor constituie, de asemenea, o bază pentru cercetarea școlilor artistice străine.
• Diversitatea exemplelor permite urmărirea evoluției artistice și de conținut a obiectelor liturgice armenești începând din secolul al XVII-lea.
• Obiectele provenite din Constantinopol aparțin „stilului constantinopolitan”, caracterizat prin iconografie occidentală, plasticitatea suplă a personajelor, expresivitatea chipurilor și a gesturilor, bogate compoziții florale, panglici, nori și capete de îngeri.
• În piesele locale predomină stilul Empire, caracteristic artei românești din secolul al XIX-lea, cu suprafețe netede și lustruite care prevalează asupra ornamentației.
• Piesele austro-ungare se caracterizează prin forme specifice stilurilor baroc, rococo și Empire, caracteristice aceleiași perioade.
• După secolul al XVII-lea, iconografia ferecăturilor a devenit occidentală, însă structura compozițională, prin accentuarea celor cinci puncte – unul în centru și câte unul în cele patru colțuri –, a păstrat principiul specific ferecăturilor ortodoxe orientale.
• În calitate de centru artistic care a impus modele, Constantinopolul a generat și noi tipuri de ferecături, bazate atât pe exemple occidentale, cât și pe tradiția bizantină. Cea mai caracteristică manifestare a „stilului constantinopolitan” o reprezintă grupul tipologic distinct al Evangheliilor Mironosițelor, format în cadrul acestei școli artistice.
• Crucile de altar analizate îmbogățesc, la rândul lor, tipologia crucilor de altar armenești, conturând grupuri cu socluri piramidale, cu influențe balcanice și reprezentări ale profeților, cu influențe italiene și forme de tip quadrifolium, precum și grupuri marcate de influențe gotice târzii.
• Crucile de altar grecești, rusești și cele locale demonstrează că, deși nu au fost utilizate pe scară largă, acestea nu au fost respinse, fiind acceptate în mediul armean.

• În pofida diferitelor influențe, obiectele liturgice din metal ale Sfintei Mese și-au păstrat individualitatea, generând în același timp noi unități tipologice specifice Bisericii Armene, precum razele de altar.
• Razele de altar, specifice exclusiv Bisericii Armene, au fost create sub influența monstranței occidentale. Prin forma și stilul lor, acestea corespundeau cerințelor epocii și constituie un exemplu excepțional de obiect liturgic distinct, apărut în urma interacțiunilor culturale.
• Relicvarele din colecție păstrează în principal forma crucii cu brațe egale, preferată în Biserica Armeană și străină tradiției Bisericii Române.
• Relicvarele în formă de braț, intrate în mediul armean sub influența Bisericii Occidentale nu mai devreme de perioada ciliciană, demonstrează că, în pofida faptului că obiectele de acest tip nu erau răspândite în Biserica Română, Biserica Armeană și-a păstrat seria proprie de obiecte liturgice, fără a se contopi cu tradiția locală.
• Chivotul în formă de biserică este unic în seria chivoturilor armenești cunoscute, reproducând prin structura și decorul său artistic spațiul tridimensional al Ierusalimului Ceresc, iar amplasarea sa pe Sfânta Masă indică o influență locală.
• Colecția de potire este, de asemenea, diversă și oferă posibilitatea conturării unei imagini asupra potirelor armenești, locale, austro-ungare și rusești utilizate după secolul al XVIII-lea.
• Colecțiile analizate se remarcă prin exemple unice, cunoscute până în prezent, de obiecte liturgice.
• În urma cercetării au fost identificate numele a doi aurari-argintari armeni care au activat pe teritoriul României: aurarul Bardughimeos (Bartolomeu) din Iași (secolul al XVIII-lea) și Astvatsatur Păhăkhleanț din Botoșani (secolul al XIX-lea).
• Obiectele Sfintei Mese și, în general, celelalte obiecte liturgice păstrate în colecțiile Eparhiei Armene din România reflectă istoria Bisericii, comportamentul comunității și al pelerinilor, raportarea lor la Biserică și credință, legăturile culturale, preferințele artistice, precum și posibilitățile materiale ale individului și ale comunității, contribuind astfel la formarea „memoriei colective” a comunității.

O felicităm pe buna prietenă a comunității noastre, Mariam Vardanyan, pentru această realizare importantă și îi dorim noi succese în activitatea științifică. O așteptăm cu drag în România pentru a continua să descopere și să prezinte publicului larg comorile comunității armene din România.

Arsen Arzumanyan

by Arsen Arzumanyan

Website