Itinerarii artistice: Biserica San Benedetto din Brindisi

Brindisi oraș portuar la Marea Adriatică, datorită poziției geografice strategice în care se găsește este denumit și “Poarta Orientului”,căci deschiderea sa naturală spre Marea Mediterană,  a înlesnit contactul cu  diverse popoare și culturi. 

Actual,este un  important și atractiv port comercial și turistic,dar cu o istorie străveche. Săpăturile arheologice au adus la lumină fragmente de vase de ceramică din epoca bronzului, aparținând civilizației miceniene. Existența unei populații de origine miceniană este atestată și de scrierile  istoricului grec Herodot. 

În timpul dominației romane Brindisi devine portul cel mai important din Imperiu, de unde se putea îmbarca pentru a se ajunge  în Grecia și în Egipt. În Evul Mediu, Brindisi devine principalul port de escală   pentru participanții la Cruciadele din Țară Sfântă, iar din   secolul al XIX lea se intensifică de aici, din sudul Italiei, rutele de pasegeri spre Londra și cele comerciale către Indiile Orientale.

În ultima vizită pe care am făcut-o la Brindisi, mi-am concentrat atenția în mod deosebit asupra Bisericii San Benedetto[ Sfântul Benedict]. Este vorba de un străvechi edificiu sacru în stil romanic pugliez a cărui origine se presupune că  datează din secolul al XI lea. În origine, biserica se numea Santa Maria Veterana[ Sfânta Maria Veterană]. Este construită din piatră albă și calcarenit, un tip de calcar poros și sedimentar, o piatră specifică Peninsulei Salentine, zonă din sudul regiunii Puglia. 

Aspectul originar al bisericii era complet diferit de cel actual. În cursul secolelor a suferit numeroase transformări și restaurări mai ales din cauza cutremurelor. Între secolul al XI lea și secolul al XII lea a fost anexată bisericii, mînăstirea “călugărițelor negre”, de clauzură,ale ordinului benedectin, a căror prezență este documentată din  1071 și pînă în 1886. Se poate încă admira, deoarece este bine păstrat, chioșcul pătrat al vechii mînăstiri, coloanele și capitelurile  sculptate, cât și urme de fresce pe peretele coridorului extern. 

Fațada principală a bisericii a fost construită la sfârșitul secolului al XI lea și începutul secolului al XII lea. Este caracterizată de un un portal de marmură decorat cu motive de origine bizantină, împletite și de o arhitravă sculptată, decorată cu scene de vînătoare, datată din aceeași perioadă. Intrând în biserică se poate observa cum interiorul locului de cult catolic, seamănă mult cu cel al marilor catedrale franceze. De exemplu, Catedrala din Bayeux în Saint-Hilaire de Poitiers. 

Arhitrava situată deasupra portalului de marmură la intrarea în biserica San Benedetto,este formată din trei metope. În fiecare din aceste trei elemente arhitectecturale dreptunghiulare sunt sculptate în relief, scene de vînătoare împotriva a trei fiare sălbatice, un leu( în partea stângă), un dragon(în centru) și un alt leu(în partea dreaptă), simbolul luptei Binelui împotriva Răului. Vînătorii sunt îmbrăcați cu costume orientale iar pe cap poartă bonete frigiene.După părerea fostei directoare a  Pinacotecii din Bari, profesoara de istoria artei Pina Belli D’Elia, exprimată în 1986,izvorul iconologic este medioriental, probabil sasanid, legat de modele  arabe sau bizantine. Modul de executare a elementelor sculpturale ale arhitravei, creează un perfect efect tridimensional, evidențiind în acest fel, că nu este vorba de un simplu bazorelief. 

Elementele sculpturale ale arhitravei au fost analizate și de Teodoro De Giorgio, istoric de artă și profesor de Heritage Marketing, materie care se ocupă de promovarea patrimoniului cultural, la Universitatea Salentului,Lecce.În anul 2018 profesorul De Giorgio a atras atenția asupra unor mici detalii, trecute cu vederea de către critica modernă, reușind să facă lumină asupra semnificației reale a celor trei episoade de sculptură figurativă.

Partea centrală a arhitravei este punctul cel mai important al întregei compoziții, în care artistul epocii respective, cu o strategie vizivă precisă, a vrut să atragă atenția credincioșilor, reprezentând un călugăr benedectin fără barbă, mult mai înalt decât cele două personaje alăturate, îngenunchiat pe piciorul drept, în timp ce apucă coada dragonului și cu o suliță este gata să străpungă animalul. Monstrul, sau Satana, este reprezentat în profil, în timp ce scoate limba lungă pe care este pusă o sferă( o perlă sau o monedă) pe care vrea s-o ofere tânărului călugăr,  tentație pe care acesta o respinge, datorită ajutorului oferit de Sfânta Treime, simbolizată de trei cercuri concentrice puse înaintea omului, așa cum prevede regula monahală a Sfântului Benedict. 

În metopele laterale ale arhitravei se poate observa prezența a doi călugări, îmbrăcați cu veșminte de războinici( în tradiția benedectină religioșii sunt comparați cu niște “soldați” capabili să reziste capcanelor diavolului), în timp ce cu o suliță lovesc un leu. Cele două feline,ce în mod aparent sunt asemănătoare, în realitate-explică profesorul Teodoro De Giorgio- dobândesc înțelesuri ambivalente: îl reprezintă fie pe Antihrist în partea stângă(diavolul descris de Petru ca un leu ce caută să divoreze o  pradă)  cât și pe Hristos(Leul tribului lui David). Din gură leului iese o ramură de viță de vie cu opt vârfuri de săgeți, sau capete de șerpi, în timp ce un câine, animalul credincios al omului, ce simbolizează prezența divină, mușcă coada leului. 

Continuând descrierea elementelor sculpturale ale metopei din partea dreaptă a arhitravei, în care Antihristul a luat înfățișare umană și  apucă de labă animalul, străpungându-l cu sulița, se poate  observa un semn rotund pe coapsa Leului, ce îl reprezintă pe Hristos. Este vorba de “roata armeană a eternității” (arevakhach – crucea soarelui) un simbol al culturii armene de origine păgână, legat de cultul soarelui, care în Evul Mediu a dobândit o valență hristologică, motiv pentru care, de atunci apare în biserici, pe monumentele istorice și funerare, pe crucile de piatră,tocmai pentru a indica victoria lui Hristos asupra morții și conceptul consecutiv a veșniciei sufletului. Profesorul  De Giorgio este primul cercetător de artă creștină, care l-a identificat, subliniind  cum mișcarea circulară în sens orar a roții cu zece petale, evidențiază Domnia lui Hristos asupra timpului. În partea de jos a metopei din partea dreaptă a arhitravei,între labele leului  se vede o pasăre de pradă cu cioc curbat, urechi și gheare, care apucă coada felinei; pasărea – probabil este o bufniță, un corb de noapte sau un  niticorace, denumire arhaică în greaca veche, care  este menționată în Biblie, de exemplu în Psalmi. În cărțile de basme medievale cu animale reale sau fantastice, este indicat ca o pasăre sinistră, ce simbolizează păcătoșii “rătăciți” care au respins pe Domnul care încearca să-i salveze. 

Recapitulând descrierea episoadelor figurative reprezentate pe arhitravă,  caracterizate de o bogăție de elemente prezente în Sfinte Scripturi, putem spune că acestea  au scopul de a indica creștinului  drumul, calea pentru a  ajunge la salvarea spirituală, încurajându-l  să îmbrace armura Domnului pentru a se opune Antihristului ( metopa din stângă) ca  să reziste tentațiilor diavolului(metopa  centrală)și totodată să aibă  încredere în salvarea oferită de Hristos și în viața veșnică, în ciuda tuturor greutăților și a răului care încearcă să-l doboare( metopa din dreapta). 

Față de conceptele precedente, exprimate în multe alte studii, în care foarte des s-a vorbit numai de o “vânătoare eroică”, simplificând sensul imaginilor arhitravei bisericii Sfântului Benedict din Brindisi, doar prin cuvintele”victoria Binelui asupra Răului”, observăm că s-au făcut mulți pași înainte, datorită  interesantei interpretări iconologice propusă de profesorul Teodoro Di Giorgio, numit între timp de Papa Francisc, “Cavaler al Ordinului Sfântului Silvestru”, pentru munca depusă în favoarea valorizării patrimoniului cultural al Bisericii. 

Simona Paula DOBRESCU

by Simona Paula Dobrescu

Website