Շնորհակալություն ( Mulțumesc )

Într-un ținut plin de istorie, pe care o simți la tot pasul, în perioada 4-6 septembrie s-au desfășurat o mulțime de evenimente culturale cu iz armenesc și nu numai. Pentru că armenii fără ecosistemul multi-etnic și multi-cultural ce ar fi fost? În egală măsură, ecosistemul multi-etnic și multi-cultural cum ar fi fost fără armeni? Pentru că soarta le-a rânduit așa, prin bună înțelegere și bună-credință, unii cu ceilalți au trăit, au muncit, au iubit și au murit pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Botoșani, un oraș viu, neobosit, cu mulți tineri, mulți copii și viitoare mămici, în care oamenii râd și se bucură de fiecare zi. Străzi pline de oameni și cafenele cochete deschise din zori și până noaptea târziu. Clădiri emblematice luminate discret, un oraș ca o bijuterie discretă și scumpă așezată pe mâna unei doamne, România.

Vă mulțumesc din suflet pentru găzduire (Uniunea Armenilor din România, domnului președinte Varujan Vosganian, domnului secretar general Hacic Garabet, Uniunii Armenilor din România – Sucursala Botoșani, d-lui Cristian Lazarovici, soției sale, Elena Lazarovici, și fiilor lor, Șerban și Mihnea, Primăriei și Consiliului Local din Vorona, prin domnul primar prof. Sergiu-Marian Dascălu), pentru minunatul timp petrecut împreună, pentru frumusețile descoperite și pentru oamenii extraordinari pe care i-am întâlnit!

O experiență excepțională, oricât de corporatist ar suna! Prezentarea cărților lui Varujan Vosganian în incinta expoziției de caricaturi – în gând l-am numit „îngerul cu cărți”, după desenul care-l ilustra pe Varujan Vosganian – a fost un moment memorabil. Am admirat un Charles Aznavour extrem de grăitor, dar și pe Cik Damadian, cu nasul său uriaș, ochii iuți și privirea ageră.

A urmat spre seară, spectacolul de stand-up comedy, care mi-a plăcut în mod deosebit, demonstrând că se poate face umor de calitate și fără înjurături. Piesa lui Armine Vosganian a fost foarte, foarte bună, impecabil interpretată, iar scenariul adaptat cu iz armenesc m-a cucerit definitiv, o Tanti Aglae, amuzantă, drăgălașă de-a dreptul (recomand să vedeți piesa, vă va plăcea enorm).

Mănăstirea Vorona s-a dovedit a fi un alt colț de Rai în această lume. Am fost impresionată de biblioteca unde cărțile vechi sunt păstrate exemplar, cu temperatură și umiditate controlate, protejate de lumina puternică și inventariate corect. Tot acolo am văzut pentru prima dată o pictură pe cochilie de scoică, având ca suport sideful însuși – o lucrare realizată uimitor de copii, în cadrul cercului de pictură. Iazul, iarba, oamenii și liniștea locului mi-au lăsat o amintire profundă. La Mănăstirea Vorona Am văzut o pictură 3D, așa, old-school; în fapt sunt 3 picturi suprapuse și atunci, dacă privirea cade perpendicular pe imagine avem o icoană, dacă privim din stânga avem o altă icoană, iar dacă privim din dreapta, vom avea o a treia icoană, pictură executată cu multă migală, pe care o găsiţi în chilia Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Părinte a îmbrățișat viața monahală aici, la Schitul Sihăstria Vorona. Aici a fost prima lui școală de spiritualitate și locul unde a învățat rânduiala bisericească timp de trei ani, înainte de a pleca la Mănăstirea Neamț.

Prin amabilitatea domnului primar, prof. Sergiu-Marian Dascălu, Casa de Cultură din Vorona a organizat impecabil lansarea cărții Amazoana. Primăria și Consiliul Local au fost gazde minunate în cadrul Festivalului Artelor, care s-a desfășurat în perioada 1-8 septembrie. Momentul de sâmbătă a fost cu atât mai deosebit cu cât domnul primar și, mai ales, președintele nostru, Varujan Vosganian, au avut alocuțiuni extrem de emoționante la adresa volumului amintit. De asemenea, actorul Șerban Lazarovici a dat glas recenziei critice a domnului Emilian Marcu, articol apărut în Convorbiri Literare în luna aprilie a acestui an. Mai apoi a citit câteva pasaje descriptive din acest roman. Dragi inimii mele mărturisirile lui Hacic Garabet și ale lui Armine Vosganian, care au emoționat întreaga audiență.

Seara, a urmat o porție zdravănă de râs la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, alături de epigramiști și poeți. Doamne, cât de frumos a fost! Cristi (Lazarovici) are mare dreptate spunând că „viața nu este doar despre lacrimi, ci și despre zâmbet. Să mai și râdem, mon cher!”. Acest festival celebrează viața însăși, este despre puterea de a râde cu poftă de toate și de toți în ciuda greutăților vieții sau tocmai despre acestea. Ironia și autoironia sunt, fără îndoială, apanajul oamenilor inteligenți și sănătoși la minte.

Și, nu știu de ce, îmi vin în minte versurile lui Kipling…
„De poți fi calm, când toți se pierd cu firea
În jurul tău, și spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când Omenirea
Nu crede, dar îi crezi și ei cumva;
De știi s-aștepți, cu sufletul la gură;
De nu dezminți minciuni mințind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nțelept.”

Botoșaniul cu așezările din împrejurimile sale mi-au cucerit sufletul, oferindu-mi spectacolul unei orânduieli aproape sacre, gospodării prospere, cu case curate și curți îngrijite, cu oameni harnici, dovadă fiind pământurile muncite, fără pârloage, așa cum găsești prin alte părți. Ici-colo, turme de vite umblă slobode pe dealuri sau prin văi, pășune există din belșug, la tot pasul. N-am mai întâlnit în restul ținuturilor românești de multă vreme fântâni la răspântie de drumuri. Dispărute de ani buni din alte regiuni, aceste repere ale ospitalității Moldovei încă rezistă aici, din loc în loc, ca o mărturie a legăturii vii dintre om și pământul său.

Maria ERZIAN

by Redactor