S-a stins din viață Edouard Balladur, fost prim-ministru al Franței, o figură discretă în ceea ce privește originea sa armeană

„Edouard Balladur, prim-ministru în timpul guvernului de coabitare sub François Mitterrand și candidat nereușit în primul tur al alegerilor prezidențiale din 1995 împotriva prietenului său de 30 de ani, Jacques Chirac, a murit la vârsta de 97 de ani luni”, relatează Libération.

Le Monde oferă o perspectivă mai nuanțată, declarând despre Edouard Balladur: „Fost secretar general al Palatului Élysée sub Georges Pompidou, negociator al Acordurilor Grenelle din 1968, șef al guvernului sub François Mitterrand în 1993, a pierdut în fața lui Jacques Chirac la alegerile prezidențiale din 1995. O figură cheie a celei de-a Cincea Republici, a decedat luni, la vârsta de 97 de ani.”

Însă foarte puține ziare și alte instituții media menționează că Édouard Balladur era de origine armeană – o origine, trebuie spus, rareori menționată, începând cu politicianul însuși, care rareori vorbea despre rădăcinile armene ale familiei sale.

Édouard Balladur s-a născut pe 2 mai 1929, în Izmir, Turcia, într-o familie armeană, catolică originară din Nahicevan, Armenia.

Articolul său de pe Wikipedia spune: „Provenea dintr-o familie smirneană de origine armeană care a fugit din Nahicevan în 1737”. Convertiți de misionarii dominicani, familia Balladur a devenit romano-catolică, iar persecuțiile periodice ale perșilor, care se luptau atunci pentru controlul asupra Nahicevanului cu Imperiul Otoman, explică sosirea familiei în Smirna (acum Izmir), unde comunitățile europene străine, majoritatea prosperând prin comerț, nu mai erau înregistrate.

Un punct de cotitură decisiv pentru familie a avut loc în 1795, când, prin edictul sultanului Selim al III-lea, familia Balladur, care aparținea grupului „persan”, a primit statutul de „supuși liberi”. Această practică era comună la acea vreme: sultanul, la discreția sa, acorda o serie de „capitulații” („berats” sau „barats”) ambasadelor occidentale. Făcând comerț cu Livorno, Manchester și în special cu Marsilia, familia Balladur era considerată de „negustori deschiși”, ceea ce le-a facilitat cererea pentru cetățenie franceză în 1926.

În urma genocidului armean, acțiunile noului guvern republican au dus la plecarea definitivă a peste un milion de greci otomani expulzați. În 1922, un incendiu a devastat cartierele creștine din Smirna (până atunci cruțate de masacre) după înfrângerea armatei grecești la sfârșitul războiului greco-turc, iar mii de greci din oraș s-au înecat încercând să fugă pe mare.

În această perioadă, familia Balladur a continuat să evolueze. Prin căsătorii succesive, s-au aliat cu alți armeni, precum familia Issaverden, cu italieni, în majoritate venețieni, dar și mai mult cu francezi, în special cu cei din Provence.

Fiul cel mic al lui Pierre Balladur (1879-1966), bancher și director al sucursalei Băncii Otomane din Smirna, și al lui Émilie Latour (1888-1959), Édouard Léon Raoul Balladur s-a născut la Izmir, în Turcia, pe 2 mai 1929, fără a fi încă cetățean francez. Părinții săi, naturalizați francezi în 1932, au căutat refugiu în Franța, stabilindu-se la Marsilia în 1935 cu cei șase copii ai lor într-un apartament de pe Boulevard Chave nr. 227. Toți verii lor apropiați i-au urmat.

Krikor Amirzayan

după armenews.com

by Redactor