Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Ararat este Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

                           

Muntele Ararat, un vulcan stins de peste cinci mii de metri, este simbolul Armeniei. Și armenității. Poți să fii armean fără Ararat? Poți, dar lipsește ceva. Acolo a poposit legendarul Noe cu arca lui ce a repopulat pământul după potopul cel rămas în memoria colectivă a omenirii dar asta ar fi altă socoteală. Ararat-ul este un simbol al armenilor. Cum este Fuji – alt vulcan…- pentru japonezi. Recent autoritățile de la Baku au solicitat pe cele de la Erevan să scoată muntele de pe noile pașapoarte biometrice. S-a acceptat, doar pentru a nu deranja noul curs al relațiilor bilaterale. Aflate în curs se remodelare și reorientarea politicii externe a Armeniei către partenerii occidentali. Inclusiv Turcia și Azerbaidjianul cu care se întrevăd noi proiecte de cooperare și găsirea unor soluții după anii, nu puțini, de vrajbă și conflicte deschise. Dar Ararat-ul rămâne acolo unde e. La granița dintre două țări și memoria istorică a poporului armean. Bun. Despre ce este vorba. Joi noaptea, în România, pe 20 august 2026,echipa de fotbal, Ararat-Armenia, campioana Armeniei  reușește un surprinzător 1-1 cu Universitatea Craiova, campioana României. Într-un meci disputat la Craiova, unde trei suporteri, armeni, o fată și doi băieți, într-un sector izolat, așa a prezentat televiziunea care a transmis meciul  – au înfruntat peste 18.000 de suporteri români. Nu ai cum să nu  vizualizezi.  3 contra 18.000. De pritocit. Meciul propriu zis a fost strâns, dincolo de speculațiile făcute inițial. Echipa românească valora peste 30 de milioane de dolari, armenii – vorba vine, din 11 jucători doar trei erau armeni – cam 5-6 milioane. Teoretic românii – care nici ei nu erau majoritari într-o echipă multinațională, așa sunt vremurile – ar fi trebuit să-i zdrobească pe jucătorii de la Erevan. N-a fost așa, așa zișii armeni, antrenați de un portughez au făcut față cu brio jocului  avântat al românilor antrenați tot de un portughez și erau gata gata să și câștige meciul într-un final viforos. În care jucătorii cu TASHIR GROUP pe piept – pentru că echipa armeană este proprietatea unui miliardar armean, Samvel Karapetyan, intrat și în politică, cu multe belele trase din acest motiv – au reușit să obțină un promițător scor pentru returul de peste o săptămână de la Erevan. Unde se va juca meciul decisiv pentru calificarea în Europa League sau Conference League. Diferența dintre cele două competiții este de multe milioane de dolari. Vom vedea dacă armenii lui Manuel Jorge da Silva Cruz, poreclit Tulipa, 53 de ani, vor reuși să-i bată pe românii lui Filipe Coelho, 45 de ani, în meciul decisiv. Care se va juca cu Muntele Ararat  în preajma stadionului Razdan și care va veghea ca meciul să se desfășoare în ordine. Și ar mai fi ceva. Ar fi un moment, prilej, propice. Ca autoritățile armene să-i permită patronului de la Ararat-Armenia să vină la meci, altfel are arest la domiciliu. Iar prim ministru Nikol Pașinian, depășind propriile orgolii și vanități să-l invite la acest meci decisiv și pentru toți armenii, nu doar pentru năbădăioșii olteni, pe Catolicosul Karekin al II-lea. Un meci și o victorie a celor de la Ararat ar putea să stingă o confruntare dură, păguboasă oricum am suci lucrurile, care parcă nu se mai termină. Cei doi lideri să strige împreună, Hai Ararat!. Alături de Samvel Karapetyan, miliardarul care susține echipa campioană a Armeniei. Sper să nu fie doar visul unei nopți de vară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *