LECTURI | CONSTANTIN ERETESCU : Literatura armenilor în versiune românească

Volumul „Ciocârlia”, apãrut de relativ puținã vreme la editura Ararat din București [ nota red. articolul a apărut în 2019 ] , este o tentativã merituoasã de familiarizare a cititorului român cu temele dominante ale literaturii armenești din ultimul secol și jumãtate. O culegere care cuprinde treizeci de proze scurte sau fragmente ale unor lucrãri mai vaste, realizatã de Arpiar Sahagian, un strãlucit armenolog român, care ne introduce într-o literaturã veche, din pãcate, nu îndeajuns de bine cunoscutã la noi. Mai mult, o rubricã “Fișe de autor” și de asemeni Introducerea autorului ne prezintã operele de seamã ale celor incluși în antologie și destinul dramatic al multora dintre ei în anii comunismului sovietic. Aflãm astfel cã patru dintre cei treizeci de scriitori incluși în volum (Atrpet (Sarkis Mubayeagian), Axel Bakunț, Zabel Esayean, Vahan Totovenț) au cãzut victime ale epurãrilor staliniste din deceniul trei al secolului trecut, cã Siruni (Hagop Djolonian Siruni, pe numele lui întreg), a fost deportat în Siberia timp de 11 ani. Li se adaugã cei care au avut de suferit în timpul genocidului din 1915 și, nu puține victime ale evenimentelor politice mai recente. Alungați adeseori din propria lor lume, rãspândiți în lumea largã, armenii au cunoscut obiceiurile și felul de viațã al celor alãturi de care le-a fost dat sã trãiascã. Au exprimat adeseori aceastã relație în scrierile pe care le-au produs. Opera multora dintre ei, tradusã în limbi strãine, fãcea cunoscutã astfel o culturã prin prisma relațiilor oamenilor locului cu emigranții.

Siruni, unul dintre bine cunoscuții cãrturari armeni din România interbelicã, a ajuns la noi în 1922, unde s-a stabilit pentru a se proteja de posibile riscuri și confruntãri în Turcia în care trãise pânã atunci. A gãsit sprijin în Nicolae Iorga, care-i devine prieten cãruia îi consacrã lucrarea Iorga în amintirile mele și s-a dedicat descoperirii culturii din noua lui țarã și a mãrturiilor lãsate de înaintașii armeni în spațiul cultural românesc. Pânã la sfârșitul vieții, în 1973, va publica documente și cronici armenești despre România, va traduce poezia lui Eminescu, va edita revista culturalã “Ani”, cea care l-a consacrat în noul spațiu cultural. Nu este singurul. Câțiva alți scriitori armeni s-au stabilit sau au trait un timp în România. Între ei, Ervanț Odian, colaborator la revista “Ararat” din București, sau Gareghi Njdeh, colaborator la periodicul “Nor Arșaluis”, incluși și aceștia în culegerea de prozã „Ciocârlia”.

Trãitori în spații culturale diferite, armenii au cunoscut din timpuri vechi felul de viațã, mentalitatea și atitudinea fațã de strãini a feluritelor neamuri alãturi de care au conviețuit. Confuntarea a luat forme diferite, în funcție de epocã, de conducãtori și a fost, nu rareori, violentã. Unul din textile dramatice ale culegerii pe care o prezentãm este Bud-a-Ghetcere al Margaretei Ajemian Ahmert, scriitoare stabilitã în Statele Unite, care, copil fiind, a ascultat relatãrile mamei sale despre cele petrecute în timpul genocidului prin care au trecut armenii din Turcia în 1915. Atacurile și cruzimea au luat forme de-a dreptul nebunești: Mi-am adus aminte când am purtat ultima oarã un burugh. Asta a fost când l-am vizitat la închisoare pe tatãl meu pentru ultima oarã. În aceeași noapte turcii au incendiat biserica noastrã și au ars-o. În acea noapte am auzit strigãtele celor care încercau sã scape. În acea noapte nu a venit nici un ajutor. (pag. 54) Sau:

– Vã rog, nu mã despãrțiți de sora mea, ea e bolnavã și are nevoie de îngrijirile mele – zicea unul

– Foarte bine, gianãm(draga mea, dragul meu (turc), vã iau pe amândoi, am spus. Dupã ce am violat pe prima, am mers spre cealaltã și am realizat cã era bãiat. Atunci i-am tãiat podoabele cu sabia mea. Ei, acum ești o fatã, cum îți place? Apoi, oamenii mei și cu mine am proptit bãiatul de perete așa încât sã poatã vedea cum o sodomizam pe fatã. Dupã aceea, i-am legat pe amândoi împreunã și i-am aruncat în fluviu, unde au plutit un timp pânã ce un val i-a dus departe. Ei nu au mai zis nimic niciodatã. Râsete și aplauze au umplut aerul înconjurãtor.

– Ce metodã bunã pentru a avea grijã de acești doi armeni, zise unul din ei. (pg. 55)

Scene asemãnãtoare, egal de dramatice, apar în alte proze, una dintre ele fiindȘoseaua Erevanului deLevon Osepian: Când turcul Kâzâl Aga l-a spintecat cu sabia lui pe tata, pe care-l cunoștea foarte bine, pentru cã venea des la noi în casã, mama m-a împins în pivnițã. Ca sã nu vãd… ca sã scap… Doar pe mine a reușit sã mã împingã. Numai ce a trântit chepengul și l-a acoperit cu trupul ei, cã pe loc au și tãiat-o în bucãți… Nimeni nu a stat sã ridice bucãțile acelea atunci. (pag. 352-353)

Cruzimile la care au fost supuși armenii din Turcia timp de secole, culminând cu perioada în care s-a instalat la putere guvernul junilor turci, hotãrîți sã rezolve problema armeneascã prin exterminarea întregii populații, într-un timp în care imperiul otoman era pe cale de a se dezmembra, iar naționalitãțile cotropite își afirmau dreptul la libertate, au fost nenumãrate și s-au soldat cu sute de mii de morți. Scopul final era eliminarea prin moarte a unei minoritãți care refuza sã-și abandoneze religia și limba. Una din mãrturiile culturii ei vechi este și aceea cã prima traducere a Bibliei în limba armeanã a apãrut la Amsterdam în anii 1666-1668. Sau, în limbajul unuia dintre cei care luau pate la acțiune: — Știi, e doar o chestiune de timp, pânã ce toți armenii o sã fie omorâți. La sfârșitul anului nu va mai fi niciun armean teafãr. (pag. 79) Subiectele scrierilor literare ale prozatorilor incluși în volum sunt diverse, uneori exotice, cum ar fi descrierea unei așezãri a kurzilor (“O vizitã la corturile kurzilor”, de Kegham), texte a cãror acțiune se desfãșoarã în Olanda sau Rusia, în prezent sau într-un trecut indefinit, adeseori mitologic, greu de cuprins într-o unitate tematicã sau stilisticã. Volumul “Ciocârlia”, întocmit și tradus de Arpiar Sahaghian este una din primele încercãri de apropiere a literaturii armene de lumea cititorilor români. Un efort și un merit care se cere pus în evidențã. Sperãm cã acest efort va continua. Una din cãile posibile ar fi publicarea integralã a unor lucrãri consacrate ale literaturii armene, a celei produse în spațiul național, a celei din afara hotarelor și, de ce nu? reeditarea culegerii pe care am prezentat-o în rândurile dinainte.

Minoritatea armeanã din România a contribuit de-a lungul timpului la progresul culturii românești. Cunoașterea operelor produse de ea este un act de reciprocitate pe deplin firesc.

Constantin ERETESCU

Născut în 1937 la Cetatea Albă, în Basarabia (astăzi în Ucraina) este etnolog, antropolog și scriitor, fiind recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.

Articolul a apărut în revista „Litere” Anul  XX  nr.8-9  (233-234) august septembrie 2019

by Redactor