Arhiepiscopia Armeana

Vizita Patriarhului Bisericii Asiriene a Răsăritului la sediul Arhiepiscopiei Armene din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pe data de 5 august, la invitația Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, Sanctitatea Sa Mar Awa al III-lea, Catolicos-Patriarhul Bisericii Asiriene a Răsăritului, a vizitat sediul Arhiepiscopiei Armene. Acesta s-a aflat în România pentru a participa la a 12-a Conferință Internațională de Studii Arabe Creștine, organizate de Institutul Levant și Academia Română la Palatul Parlamentului din București, desfășurată în perioada 3-7 august, eveniment la care fusese invitat și Preasfințitul Episcop Datev. Pe parcursul vizitei Patriarhul a fost însoțit de episcopii care conduc eparhiile bisericii din Irak și Iran.

Biserica Asiriană a Răsăritului își are originile în vechile comunități creștine de tradiție siriacă din Mesopotamia și își leagă începuturile de propovăduirea Sfântului Apostol Toma și a ucenicilor săi, Sfinții Addai și Mari. De-a lungul primelor secole creștine, a desfășurat o amplă activitate misionară, ajungând din Persia până în India, Asia Centrală și China. După Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), Biserica Asiriană a Răsăritului s-a separat de Biserica Ortodoxă, neprimind hotărârile sinodale. Astăzi, sediul central al Bisericii Asiriene a Răsăritului se află la Ankawa, lângă Erbil, în Irak, iar comunitățile sale sunt răspândite în Orientul Mijlociu, Europa, America de Nord și Australia. Principala sa limbă liturgică este siriaca clasică, un dialect al aramaicei răsăritene. Numărul credincioșilor depășește 500.000, iar biserica își păstrează structura ierarhică tradițională, fiind condusă de un Catolicos-Patriarh. În prezent, acestea participă și la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor.

Patriarhul a vizitat mai întâi Catedrala Arhiepiscopală Armeană ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București, apoi Muzeul Dudian, semnând în Cartea de Aur. Ulterior, Sanctitatea Sa a participat la o recepție organizată la sediul Arhiepiscopiei Armene din România, eveniment la care au fost prezenți și membri ai Uniunii Armenilor din România, consilieri, precum și credincioși armeni.

Adresându-se Patriarhului cu un salut în limba arabă, Preasfințitul Episcop Datev i-a urat bun venit și și-a exprimat speranța că astfel de întâlniri vor consolida și mai mult relațiile frățești și legăturile strânse dintre diversele națiuni și biserici creștine ale lumii. La rândul său, Patriarhul a vorbit despre legăturile milenare și despre bogata istorie a interacțiunii creștine dintre popoarele armean și asirian, menționând totodată existența mai multor parohii asiriene în Armenia. El și-a exprimat aprecierea față de Preasfințitul Episcop Datev Hagopian pentru primirea și atitudinea extrem de calde, care au constituit o surpriză cu adevărat plăcută în timpul vizitei sale în România, și a transmis salutul său frățesc și mesajul de solidaritate către Sanctitatea Sa Karekin II, Patriarhul Suprem și Catolicosul al Tuturor Armenilor, condamnând în același timp poziția adoptată de autoritățile armene față de Biserica Armeană.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *