solidnews.ro | Liviu Alexa, reportaj excepțional din Armenia, “țara care se uită în fiecare dimineață la ce a pierdut”! (Partea 1)

Ar fi trebuit să vizitez Armenia prin 2023, an în care am făcut două incursiuni curajoase în Georgia și Kazahstan. Dar începuse conflictul cu Azerbaidjan și Turkish nu mai oferea deloc opțiuni de transfer din Istanbul.

Ideea de a merge la Erevan mi-a venit pur și simplu din necesitate: dacă ești clujean, săptămâna Patimilor e aia cu Untold, nu cea clasică.

Drumul e destul de chinuitor, nu pentru că ar fi lung ca durată de zbor, ci pentru layover și timingul prost. Am plecat cu Turkish din Cluj seara și am ajuns la Erevan la 6 dimineața, stând 4 ore și jumătate degeaba în Istanbul.

De ce Armenia? De ce nu? O națiune de buzunar atât de paradoxală, o națiune care a cucerit lumea și care, de fapt, abia poate să își mai păstreze țara!

O să vă placă acest jurnal de călătorie, știți doar că Alexa scrie incredibil de bine despre locurile pe care le vizitează și veți înțelege și de această dată că suntem adeseori prejudecați, amprentați de percepții false când ne gândim la popoarele de pe această planetă.

Armenia este, cu siguranță, una dintre cele mai nedreptățite țări din lumea asta, nedreptățită atât de istorie, de poziția geografică, dar și de destin, căci destinul ei seamănă cu un lanț de bicicletă copt și vechi ce se tot rupe exact când Armenia pare să mai înainteze câțiva metri prin devenirea ei.

Așa, dacă te uiți doar la nenea ăla chel cu ecuson de bagajist de aeroport, o să crezi că toți armenii sunt năsoși și transpirați, mereu îmbrăcați frumos, cu cămașă albă sau bej și pantaloni de stofă.

Năsoși sunt, dar nu toți.

E dimineață tare în aeroportul pispiric din Erevan, ce pare promițător ca modernizare. E doar o impresie. E un rahat de aeroport sărăcuț, iar grosul a trei avioane, adică câteva pungi de oameni, să fie vreo mie și ceva, suntem îndrumați spre o coadă enormă de alte câteva sute de oameni ce așteaptă cuminți și umflați de somn să li se verifice pașapoartele. E țară non-UE.

Înaintăm greu, dar ce să ne plângem? Sunt alții în situații și mai nasoale:

Dar, la un moment dat, o botoxată iritată se rupe de rând și merge la un terminal, scoate cardul, îl trece deasupra ecranului, ia o chitanță, o dă la ceva gagică ce stătea de pază, iar aia o lasă să treacă pe un coridor VIP ca să nu mai stea la coadă. Cecececece? Zic: ce e asta? Mă informează aia: dacă doriți să plătiți 25 de USD per cap de vită furajată, nu mai trebuie să stați la coada asta mare.

Aham, am plătit.

Bine ai venit la Erevan, Liviule!

O națiune care trăiește cu vedere la ceea ce a pierdut

Acesta e Ararat. Nu-i un simplu munte.

Ca să înțelegeți mai bine ce e Ararat, trebuie să mă îngăduiți câteva paragrafe. Știți că nu-s plictisitor, dar dacă nu mergem împreună prin istoria acestui vulcan, nu vom înțelege nimic despre Armenia.

Ararat e spiritul Armeniei. Iar Armenia nu mai are Araratul între granițele sale. Iar cel mai trist este că toți armenii din Erevan, și nu numai, îl pot privi zi de zi cum stă în tolba politică a turcilor. Şi nu au ce sǎ facǎ. Sunt mici, mereu au fost mici.

Muntele Ararat reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri spirituale, culturale și identitare din lume, dar și un punct central de tensiune geopolitică în istoria modernă a Caucazului (prin Caucaz sǎ înțelegem Georgia, Armenia şi Azerbdaidjan).

Situat în prezent pe teritoriul Turciei, acest masiv vulcanic impresionant cu două vârfuri, Araratul Mare și Araratul Mic, domină vizual peisajul regiunii și granițele a trei state.

citiți în continuare acest excepțional reportaj pe solidnews,ro

by Redactor