BEDROS HORASANGIAN : Bravo! Un MARE SUCCES. Festivalul Strada Armenească

Pe lângă Paște și Crăciun armenii din România mai aveau ca simbol al identității lor – mulți puțini câți am mai rămas – pelerinajul anual de la Mănăstirea Hagigadar. De lângă Suceava. Pe un bot de deal, de Sf. Marie Mare, la 15 august, când se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului. Fecioara Maria, cea născătoare de Dumnezeu, teotokos, cum spun grecii. De câțiva ani, nu mulți, lucrurile s-au schimbat din mers. A mai apărut o sărbătoare a armenilor/armenității din România.

Festivalul Strada Armenească

De unde? De nicăieri, un gând, o idee, o inițiativă metamorfozată și pusă în practică. Devenind realitate.

Scurt pe doi.

Festivalul Strada Armenească, care a ajuns la a zecea ediție, s-a încheiat, cum spun franțujii, en fanfare. Cei mai coptuți ca vârstă precum subsemnatul își aduc aminte de acel hit al lui Ray Charles, In The Heat of The Night. Trei zile de manifestări (multi)culturale, dar și culinare. De toate felurile și pentru toată gusturile. Preferințele. Trei zile de sărbătoare, bucurie și veselie, Make Love, Not War strigau din toți rărunchii acei tineri hippies – și nu doar ei – cu decenii în urmă. Viața a mers înainte. Războiul din Vietnam s-a încheiat au venit alte tragedii pe capul oamenilor. Armeni, nearmeni, ne-am străduit cu toții să surmontăm toate nenorocirile. Și 9/11, și războaiele din Irak, Afganistan și cutremurul devastator din Armenia, și războaiele cu Azerbaidjanul, și pierderea  Arțakhului, lumea mereu se schimbă. Nu știm bine cum vine mersul înainte, dar nici statul pe loc nu este o socoteală  bună. În mod cert, așa s-a născut și Festivalul Strada Armenească. Încheiat cu un dialog între patru mușchetari ai armenilor din România și un public eterogen interesat de destinul acestei nații. A ieșit bine și mai bine a fost la concertul de închidere care a urmat. De această dată câteva grupuri muzicale din România și Armenia au încins un public de mii de persoane. Am fost uluit să trec pe lângă șirurile nesfârșite de  spectatori, amatori de muzică, ce se prelingeau spre Grădina Botanică, darnica gazdă a unei manifestări de poveste. Îmi fac mea culpa, am tot bombănit, ba de una, ba de alta, dar una peste alta, s-o spunem neted,  a ieșit fff bine. Publicul a apreciat nu doar ofertele culinare – mai ales că se putea mânca în tihnă datorită unor amenajări suplimentare ce încurajau statul jos – ci și prestațiile muzicienilor. Și artiștilor de tot felul. Ne-am bucurat de bucuria celor din jur, dincolo de preferințele noastre pentru alte genuri de muzică. Impresionantă această revărsare de bucurie care altminteri lipsește la nivelul marelui public. Nu doar din România. Prea mult Jos! și Huo! nu duce nicăieri. E mai bine, mult mai bine, să reînvățăm să ne bucurăm. De orice, cu oricine, cu semenii noștri. Manifestări de genul Festivalul Strada Armenească sunt o dovadă. Un sincer BRAVO organizatorilor. Dacă aș fi avut lista lor, în mod cert nu mulți, aș fi publicat-o, precum programele  de la teatre, de la Directorul General la ultimul mașinist. La anul îmi propun să vin mai bine pregătit. Deja am în cap Paulina, Katil și Bosquito.

by Bedros Horasangian