Te invităm la discuțiile Strada Armenească \ Illustrated Heritage


Sâmbătă, 1 august • ora 16:00
Cum poate fi tradus patrimoniul armenesc într-un limbaj vizual contemporan? Cum prind viață, prin ilustrație și design, personaje istorice, simboluri și povești care au traversat secole?
Pornind de la cele două expoziții semnate de Maretta Aivazian – Regine și Zeițe Armene și Postcards from Armenia: Streets, Flavors, Stories – invitații vor explora felul în care ilustrația contemporană poate deveni un instrument de recuperare și reinterpretare a patrimoniului cultural.
Discuția va atinge și procesul de documentare și colaborare din spatele volumului Reginele Armeniei: Putere și podoabe peste milenii, care reunește ilustrațiile Marettei Aivazian și va fi lansat în premieră în cadrul festivalului.
La dialog participă Maretta Aivazian, ilustratoare și autoarea celor două expoziții, Hrant Jaghinyan, designerul expozițiilor, director de creație și fondator al brandului MANUK, și Mariam Gevorgyan, cofondatoare Hayasa și coautoare a volumului Reginele Armeniei: Putere și podoabe peste milenii.
Împreună, cei trei vor vorbi despre felul în care patrimoniul continuă să inspire creația contemporană și despre responsabilitatea de a transforma memoria culturală într-un limbaj vizual relevant pentru publicul de astăzi.
Grădina Botanică din București
Intrarea la festival este liberă, în baza biletului de acces în Grădina Botanică. Biletul este 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.




