Erevanul în iulie nu a dormit. Cinema, memorie și poezie: Ediția a 23-a a Festivalului Caisa de Aur prin lentila emoției

Dacă pășești în serile calde de iulie pe străzile din Erevan, simți că orașul își ține respirația într-un ritm diferit. Sub umbra calcarului roz și a arborilor vechi de secole, capitala armeană nu mai este doar o cruce de drumuri caucaziene, ci un sanctuar temporar pentru povești care refuză să fie uitate. Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film „Caisa de Aur” (Golden Apricot) nu a debutat cu opulența rece a marilor festivități vest-europene, ci cu o chemare aproape intimă, adunată sub un imperativ poetic simplu: Be a Poem.

Evenimentul, devenit în ultimii ani o prezență constantă în topul celor mai apreciate cincizeci de festivaluri de film din lume, și-a afirmat din prima clipă dorința de a dărâma granița dintre ecran și spectator. La Complexul Karen Demirchyan, trecerea de la zgomotul citadin la lumea cinematografică s-a făcut printr-o experiență sonoră neobișnuită, numită Chora Gavit: A Score for Moving Bodies. Fără o scenă propriu-zisă sau un loc bine delimitat pentru public, muzicienii plasați în unghiurile generoase ale sălii au creat un peisaj acustic în continuă schimbare. Trecătorii au devenit, fără să vrea, parte din compoziție, fiecare pas și fiecare ezitare reconfigurând melodia într-o îngemănare subtilă între filozofia greacă a creației și spațiul sacral al pronaosului armenesc tradițional.

În această atmosferă imersivă, directorul artistic Karen Avetisyan a amintit că poezia cinematografică nu este o simplă figură de stil sau o căutare a rimei perfecte, ci o cale de a da sens din nou frânturilor din existența noastră. Această stare de spirit a fost subliniată de proiecția de deschidere, Land of Arto, o lucrare semnată de Tamara Stepanyan. Cu o emoție greu de disimulat, regizoarea și-a descris filmul nu doar ca pe o premieră, ci ca pe o scrisoare de dragoste adresată patriei sale, o încercare de a transpune pe peliculă rănile, memoria și pământurile pierdute. Improvizația muzicală a trompetistului Ibrahim Maalouf, dedicată centenarului clasicului Namus, a desăvârșit o seară în care trecutul și prezentul s-au privit direct în ochi.

Dincolo de poezia din sălile de proiecție, inima tehnică și economică a festivalului a bătut cu putere în cadrul platformei GAIFF Pro Industry. Desfășurată în parteneriat cu DOCA Georgia, secțiunea a adunat 17 proiecte curajoase din peste 14 țări, creând o punte cinematografică între Orientul Mijlociu, Caucaz și marile case de producție occidentale. Într-un gest de adaptare la transformările profunde ale epocii noastre, ediția din acest an a lansat și un modul dedicat inteligenței artificiale, cercetând modul în care noile instrumente digitale pot sprijini arta vizuală fără a-i răpi umanitatea.

Prezența unor maeștri consacrați a oferit un plus de greutate atelierelor de lucru. Maestrul francez al luminii, Bruno Delbonnel, nominalizat de șase ori la premiile Academiei Americane de Film, a primit trofeul omagial Parajanov’s Thaler, fiind însoțit la Erevan de alți directori de imagine de talie mondială, precum Seamus McGarvey și Mahmoud Kalari.

Când cortina a coborât la Casa Cinema-ului din Erevan, juriul internațional condus de regizoarea austriacă Jessica Hausner a recompensat producții care au îndrăznit să privească dincolo de suprafață. Marele premiu „Caisa de Aur” la categoria internațională a revenit lungmetrajului The Currents, regizat de Milagros Mumenthaler, o analiză fină a tensiunilor nerostite care macină nucleul familial.

În cadrul competiției regionale, filmul Inside Amir al lui Amir Azizi a plecat cu cel mai important trofeu, în timp ce producția Dry Leaf a lui Alexandre Koberidze a cucerit deopotrivă juriul și critica internațională FIPRESCI prin poezia sa vizuală atipică.

La categoria filmelor de scurtmetraj, titlul principal a fost adjudecat de Dialogues Solitaire, în regia lui Serouj Hovsepian, o lucrare distinsă și cu premiul special „Genadi Melkonyan”. Cu recunoașteri acordate unor figuri marcante precum producătorul Sev Ohanian și cu proiecția de încheiere a operei vizuale Once Within a Time de Godfrey Reggio, cea de-a 23-a ediție a festivalului s-a încheiat lăsând în urmă mai mult decât cifre sau premii. A lăsat impresia că, într-o lume tot mai fragmentată, cinematograful de la Erevan rămâne un spațiu viu în care arta are încă puterea de a vindeca și de a aduna oamenii împreună.

Elena CHOBANYAN

by Elena Chobanyan