EREVAN | Filmul „Fjord”…
câștigător al Palme d’Or la Cannes, în regia lui Cristian Mungiu va fi prezentat la Golden Apricot International Film Festival

Filmul „Fjord”, câștigător al Palme d’Or la Cannes, în regia lui Cristian Mungiu, va fi prezentat la Erevan cu ocazia Festivalului Internațional de Film Golden Apricot (Caisa de Aur) în secțiunea „Yerevan Premieres” ( non-competition). Premiera va avea loc pe 14 iulie la Moscow Cinema, Red Hall din Erevan.
Fjord este un film dramatic din 2026, scris, coprodus și regizat de Cristian Mungiu. Actorii principali sunt Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolul unui cuplu româno – norvegian care are probleme după ce se mută în orașul natal izolat din Norvegia al soției. Filmul este inspirat din cazul real al familiei Bodnariu.
Odată cu succesul acestui film, Mungiu s-a alăturat puținilor regizori cărora li s-a acordat cea mai înaltă onoare a cinematografiei nu o dată, ci de două ori pe parcursul carierei lor. Mungiu a primit primul său Palme d’Or în 2007 pentru drama actuală „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. În ambele cazuri, regizorul combină magistral problemele personale cu planul politic, creând o dramă umană intimă cu o largă rezonanță socială.




