Catedrala Arhiepiscopală Armeană din București s-a îmbogățit cu noi slujitori

Pe 28 iunie, Catedrala Arhiepiscopală Armeană ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București, s-a umplut de o bucurie deosebită. Chiar dacă nu era o sărbătoare mare conform calendarului, credincioșii au fost adunați pentru un eveniment frumos, slujba Hirotesiei, rânduiala prin care cinci tineri slujitori ai altarului, au primit treptele clerului bisericesc inferior (citeț) și ipodiacon.

La sfârșitul Liturghiei Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, a hirotesit pe Artak Hovakimyan, Henrik Tumasyants, Tigran Khanikyan, Samvel Karapetyan și Alex Aziziyan întru citeți. Apoi Artak și Henrik, în calitate de tineri, care au adus mai mulți ani de slujire și implicare, au fost hirotesiți întru ipodiacon. Tinerii au fost pregătiți de către părintele paroh Oshakan Khachatryan,  participând la Sfintele Liturghii și la alte rânduieli bisericești.

În cuvântul său Preasfințitul i-a felicitat pe cei hirotesiți, dorindu-le multă sănătate, putere și slujire harnică, și-a exprimat, de asemenea, recunoștința deosebită față de părinții băieților pentru că au crescut copii atât de patrioți și iubitori de biserică, a căror prezență umple Sfânta Biserică cu putere și viață nouă.

La final, cei hirotesiți și rudele lor au participat la o recepție organizată la sediul Arhiepiscopiei Armene.

Mai multe detalii despre aceasta rânduială în articolul de mai jos.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Fragment din articolul  ,,RÎNDUIALA HIROTESIILOR ŞI A HIROTONIILOR

ÎN BISERICA ARMEANĂ’’*

scris de Părintele Arhim. Dr. Zareh Baronian

(articol publicat în revista Ortodoxia, 1971 și republicat în „Culegere de articole de și despre IPC Arhim. Dr. Zareh Baronian” Editura Ararat, 2017)

Este un fapt istoric bine dovedit că Biserica Armeană îşi are obîrşia ei adînc înfiptă în trecutul  Bisericii primare şi ca existența ei nu are nici o legătură cu apariția monofizitismului. După Loofs, ea este «cea mai veche Biserică populară creștină»¹. Tradiţia creştină îi atribuie, prin Apostolii Tadeu şi Bartolomeu, care au propovăduit prin părţile Armeniei, origine apostolică, iar după o legendă armeană, însuşi Domnul Hristos s-ar fi pogorît, încă o dată pe pămînt, ca să înfiinţeze Biserica Armeană. Denumirea de «Ecimiadzin», care, în traducere, înseamnă «Cel Unul-Născut s-a pogorît pe pămînt», tocmai acest lucru vrea să arate. De aceea, Ecimiadzinul a devenit centrul religios cel mai de seamă al lumii armene.

De-a lungul începuturilor ei, Biserica Armeană a fost păstorită de ierarhi greci şi sirieni, ca : Zaharia (62—72), Zementios, de origine din Galia (72—76), Leontie (172—190) etc². Abia în anul 275 Biserica Armeană este păstorită de un întîistătător de origine armeană, Sfîntul Grigore Luminătorul, care, prin activitatea desfăşurată, a răspîndit creştinismul în toată lumea armeană.

Sfîntul Grigore, vlăstar de neam regesc, fusesă crescut şi-şi făcuse studiile în Cezareea Capadociei şi tot aici fusese consacrat Patriarh al armenilor³. Episcopia inaugurată de Sfîntul Grigore se găsea, la început, sub dependenţa jurisdicţională a Cezareei Capadociei, iar legăturile cu această provincie bisericească erau dintre cele mai strînse. Urmaşii la episcopat ai Sfîntului Grigore, care erau dina acelaşi neam cu el, au păstrat mai departe legăturile strînse cu Cezareea Capadociei, făcîndu-şi studiile aici. Ca urmare, Sfîntul Nerses (353—373) a căutat să introducă în Armenia multe din practicile religioase de la Cezareea, printre care şi viaţa monahală după regulele Sfîntului Vasile cel Mare. Dar influenţa aceasta religioasă, din teama de a nu fi urmată şi de o influenţă politică şi de deznaţionalizare din partea Bizanţului, nu a fost bine văzută de regele Pap, care a uneltit împotriva Sfîntului Nerses şi, după ce 1-a omorît prin otrăvire, 1-a înlocuit cu un episcop dintr-o altă familie decît aceea a Sfîntului Grigore Luminătorul. Momentul acesta a însemnat o răscruce şi în viaţa Bisericii Armene, care, cu toate protestele Sfîntului Vasile cel Mare, s-a desprins de jurisdicţia Cezareei Capadociei şi a devenit independentă⁴.

Faptul acesta nu a putut însă împiedica pe tinerii doritori de învăţătură din Armenia să-şi facă mai departe studiile la Bizanţ sau în diferite alte centre culturale ale Imperiului Bizantin. Cum o bună parte dintre aceştia au trecut în serviciul Bisericii Armene, ei au produs aici un reviriment bisericesc, dînd mare amploare limbii armene nescrise, introduse în Biserică de Sfîntul Grigore Luminătorul, literaturii şi artei bisericeşti armene şi culturii armene de tot felul. Personalităţi bisericeşti ca Nerses, Mesrob, Ioan Mantaguni, Şahag etc. devin, în felul acesta, faruri luminoase în cultura armeană, pentru Biserica şi poporul armean.

Cu o tradiţie creştină atît de îndepărtată, cu legături atît de strînse cu provincia bisericească din Cezareea Capadociei, Biserica Armeană a păstrat, în toate actele şi manifestările sale, tradiţiile vechii Biserici creştine, cu deosebită credință. Dacă pe alocurea au intervenit, cu timpul, anumite mici modificări, acestea sînt cu totul superficiale şi nu desfigurează cîtuşi de puţin practica bisericească din Biserica creştină de Răsărit, din care Biserica Armeană a avut conştiinţa, în toată clipa, că face parte integrantă. Rînduiala hirotesiilor şi a hirotoniilor din Biserica Armeană, pe care o vom înfăţişa în cele ce urmează, ne va încredinţa şi mai mult de aceasta.

Despre clerul Bisericii Armene şi împărţirea lui. — În Biserica Armeană slujitorii bisericeşti se împart, ca şi în Biserica Ortodoxă, în două grupe : a) clerul inferior şi b) clerul superior. Observăm însă că, în clerul inferior, în Biserica Armeană s-au păstrat şi unele trepte vechi, care nu mai sînt în vigoare în Biserica Ortodoxă şi că în clerul superior sînt incluse şi unele ranguri onorifice, care sînt considerate tot trepte clericale.

a) Din clerul inferior fac parte: 1. Ostiarul sau uşierul — «tîrnaban»; 2. Anagnostul — «interţogh»; 3. Exorcistul — «iertămneţuţici»; 4. Paracliserul — «ciahîgal»; 5. Ipodiaconul — «ghisasargavac».

b) Din clerul superior lac parte: 6. Diaconul — «sargavac»; 7. Preotul — «cahana»; 8. Ieromonahul — «apegha»; 9. Stavroforul — «haciaghir»; 10. Protoiereul — «avak cahana»; 11. Arhimandritul — «vartabet»; 12. Arhimandritul mitrofor (superior) — «dzairacuin vartabet»; 13. Episcopul — «episcopos»; 14. Arhiepiscopul — «arhepiscopos»; 15. Patriarhul — «catoghigos».              

Primele cinci trepte se acordă prin hirotesie (clerul inferior). Tot prin hirotesie se acordă şi rangul de arhimandrit şi cel de arhimandrit mitrofor (clerul superior).

Rangurile de stavrofor şi de proteiereu se acordă prin enciclică patriarhală, la intervenţia şefului Eparhiei respective.

Rangul de arhiepiscop are un sens mai mult onorific şi se dă de către Intîistătătorul Bisericii Armene unui episcop, pentru merite deosebite în activitatea lui pastorală. Astăzi multe scaune episcopale din Biserica Armeană sînt deţinute de arhiepiscopi, în timp ce denumirea de mitropolit a căzut cu totul în desuetudine în biserica Armeană, începînd chiar cu secolele al XlII-lea—al XlV-lea.

Rangul de patriarh este acordat, de asemenea, de către Patriarhul de la Ecimiadzin, pentru întîistătătorii scaunelor patriarhale istorice ale Bisericii Armene: cel de la Ierusalim şi cel de la Constantinopol.

Hirotonia se acordă numai treptelor diaconiei, preoţiei şi episcopatului (arhieriei). Preoţii şi diaconii sînt hirotoniţi de episcopi, iar episcopii de Patriarh.        

Un fapt caracteristic Bisericii Armene este hirotonia Patriarhului Bisericii Armene. Acesta este hirotonit de un sobor de doisprezece arhierei, închipuind soborul celor doisprezece apostoli⁵.                                  

Slujba sau rînduiala hirotesiilor şi a hirotoniilor se găseşte în  Arhieraticon sau Marele Aghiazmatar («Mair Maşthoţ»)⁶. Din Arhieraticon, care, după cum am arătat într-o prezentare a cărţilor de slujbă ale Bisericii Armene, cuprinde rînduielile care se săvîrşesc de arhiereu, s-a extras şi tipărit, în 1876, la Vagharşabad (Ecimiadzin) numai rînduielile referitoare la hirotonii şi hirotesii, într-o carte intitulată: Cartea hirotoniilor clericilor, diaconilor şi preoţilor şi binecuvîntarea ieromonahilor şi hirotesia şi dăruirea cîrjii arhimandriţilor şi arhimandriţilor mitrofori («Maşthoţ țernatrutian clericosaț sarcavacaț iev cahanaiţ, iev orhnutiun apeghaiţ, iev dalo cavaza masnavor, iev tzairacuin işhanutian vartavedaţ»).

Din prefaţa Arhieraticonului («Mair Maşthoţ»)⁷, aflăm că rînduiala hirotoniei preoţilor ar avea ca autor pe Sfîntul Şahag (secolul al V-lea) şi că rînduiala hirotesiilor ar fi mult mai veche, fiind atribuită chiar Sfîntului Grigore Luminătorul. Deci, aceste rînduieli ne înfăţişează practica veche a Bisericii Armene din epoca nediferenţierii de celelalte Biserici ale Răsăritului. Faptul că, în chip vădit, prin unele locuri s-au mai introdus şi elemente mai noi, nu scade cu nimic valoarea istorică şi documentară a acestor rînduieli⁸.

În cele ce urmează vom înfăţişa: a) hirotesiile clerului inferior; b) hirotoniile şi c) hirotesiile clerului superior. Nu vom vorbi nimic însă despre hirotonia episcopului şi nici despre hirotonia Patriarhului, întrucît aceste hirotonii săvîrşindu-se numai la centrul de la Ecimiadzin, au un tipic cu totul deosebit, care nu este cuprins în Marele Aghiazmatar⁹ şi numindu-se «Hair Maşthoţ».

__________________

* Lucrare, întocmită în cadrul seminariilor de doctorat în teologie, sub îndrumarea P. C. Pr. Prof. Ene Branişte, care a dat şi avizul de publicare.

¹ Fr. Loofs, Symbolik, vol. I, Tübingen, 1902, p. 86.

² Arhiep. M. Ormanan, Askabadum, vol. I. Constantinopol, 1913, p. 41.

³ Ibidem, p. 90—91.

⁴ Arhiep. M. Ormanian, Biserica Armeană (Hai Iecheheţin), Beyrouth, 1960, p. 27—37.

⁵ Menţionăm că, datorită situaţiei create de împrejurările din ultimii 50 de ani, răposatul Patriarh al Ciliciei, nu a fost hirotonit decît de trei episcopi.

⁶ Vezi şi M. Ormanian, Biserica Armeană, p. 123—126, comp. şi Arhim. Vartan Haţuni, Rinduiala Armeană (Hai dzesă), Veneţia, 1919, p. 78—96.

⁷ Ediţia de care ne folosim aici este cea din Constantinopol, 1807.

⁸ Elementele noi care s-au introdus de pe urma contactelor cu Biserica Romano-Catolică sînt tîrzii şi nu sînt de natură esenţială. A se vedea Fr. Heiler, Urkirche und Ostkirche, München 1937, p. 522 (599?).

⁹ Despre hirotonia episcopului şi a Patriarhului în Biserica Armeană ne vom ocupa într-un studiu viitor.

***

Hirotesiile clerului inferior

Slujba de introducere a hirotesiilor. — Toţi cei ce se dedică slujirii la altarul Bisericii Armene, fie că rămîn în clerul inferior, fie că trec în clerul superior şi ajung pînă la treapta de episcop, patriarh sau catolicos, sînt datori, după pravila Bisericii Armene, să treacă prin următoarea fază incipientă, pe care ne-am îngăduit să o numim slujba de introducere a hirotesiilor (sau tunderea în cler).

Episcopul, îmbrăcat în veşmintele sacerdotale, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, după ce tămîiază sfîntul altar şi bisferica, în timp ce cîntăreţii cîntă imnul: «Astăzi, bucurîndu-se ceata din ceruri…» (glasul al 5-lea) şi se citeşte Psalmul CXXI, iese afară, înaintea uşilor bisericii.

Aici, diaconul rosteşte ectenia: «Şi iarăşi cu pace Domnului să ne rugăm, viețuieşte-ne şi ne miluieşte», iar corul răspunde: «Doamne miluieşte».

Diaconul continuă : «Cu toţii împreună să ne rugăm iubitorului de oameni Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, pentru robul său (N), care s-a învrednicit cu dragoste să fie tuns…» etc. «Binecuvîntează, Stăpîne!»

Arhiereul citeşte rugăciunea:

«Doamne, Dumnezeul nostru, priveşte spre rugăciunea noastră şi păzeşte pe robul tău (N) şi pe toţi cei prezenţi. Întăreşte-i cu grija Ta, pentru ca să slujească cu sfinţenie Biserica Ta cea sfîntă şi să se învrednicească bunătăţilor Tale celor de apoi, cu harul Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, puterea și și cinstea acum și pururea…. ». «Pace tuturor!»

Urmează apoi Psalmii XV și XXIII, iar arhiereul tunde pe candidat, în numele Sfintei Treimi și-i în mînează Cartea Psalmilor, spunîndu-i: «Ascultă și vezi, că vei grăi cu gura, vei crede cu inima și vei dovedi cu faptele».

Se cîntă un imn pe glasul al 8-lea și se citește Psalmul XXIX, după care arhiereul dă candidatului mătura, spunîndu-i: «Îți dau poruncă să fii măturător în locașul Domnului și în templul lui Dumnezeu».

Se cîntă un imn pe glasul al 5-lea și, cu aceasta, introducerea la hirotesie ia sfîrșit.

1. Hirotesiia ostiarului sau ușierului. — În continuarea introducerii amintite, diaconul spune o ectenie mică, după care arhiereul citește rugăciunea:

«Tu, Doamne, Dumnezeule, Părinte Sfinte, care ești puternic în veci, împreună cu sfinții Tăi, păzește pe robul Tău (N), că aibă putere în slujba pe care o primește în Sfînta Ta Biserică…» etc.

După aceasta, arhiereuul îi încredințează cheile ușii, spunîndu-i:

«Fă așa, cum vei avea de dat răspundere de faptele tale înaintea lui Dumnezeu și fii gata și te roagă pentru a deschide ușile Bisericii».

Diaconul, la rîndul lui, îi spune: «Învață aceasta», după care urmează Psalmul CXVII și un imn, în timp ce soborul intră în pronaosul bisericii.

2. Hirotesia anagnostului. — Se face în pronaos. Candidatul îngenunchiază înaintea arhiereului. Diaconul rostește o ectenie mică, după care arhiereul citește rugăciunea prin care cere harul lui Dumnezeu asupra candidatului, pentru a se învrednici să citească cu sfințenie în biserică. Dă apoi candidatului Apostolul, spunîndu-i: «Primește această carte și fii atent la cuvîntul dumnezeiesc…» etc.

Se cîntă un imn pe glas I, în timp ce soborul intră în naosul bisericii.

3. Hirotesia exorcistului. — Se face în naosul bisericii. După rugăciunile asemănătoare celor de la celelalte trepte, arhiereul înmînează candidatului Aghiazmatarul, spunîndu-i:

«Primeşte şi memorează în gîndul tău ceea ce este scris în această carte, căci îţi poruncesc să pui mîna ta asupra bolnavilor şi a celor care vin să se boteze, pentru a îndepărta duhurile cele rele şi a slăvi cu mulţumire pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, acum şi pururea».

Urmează un imn pe glasul a 3-lea, în timp ce soborul se apropie şi vine în dreptul stranelor, unde are loc hirotesia paracliserului.

4. Hirotesia paracliserului. — Diaconul rosteşte ectenia: «Iubiţi fraţi, să ne rugăm Domnului, Părintelui Atotţiitor, să binecuvînteze pe robul său (N), ca să fie hirotesit în rangul al patrulea, pentru a aprinde luminile şi să fie lumină cu duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care să ne vieţuiască şi să ne miluiască». «Binecuvîntează Stăpîne!»

Arhiereul citeşte rugăciunea respectivă pentru paracliser, după care dă paracliserului sfeşnicul şi paharul de vin pentru sfînta liturghie, spunîndu-i: «Primeşte sfeşnicui şi să ai puterea de a umple candela şi a aprinde luminile în sfînta biserică». După aceea, îi dă paharul, spunîndu-i: «Primeşte paharul acesta, pentru a turna în el vinul, întru săvîrşirea Sfintei Taine».

Urmează un imn, după care arhiereul spune rugăciunea de încheiere:

«Ocrotitorule şi nădejdea credincioşilor, Hristoase Dumnezeule şi Mîntuitorul nostru, apără, păzeşte şi binecuvîntează pe robul Tău (N), sub umbra Sfintei şi Cinstitei Tale Cruci; mîntuieşte-1 de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Învredniceşte-1 cu mulţumire să Te slăvească pe Tine, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin».

5. Hirotesia ipodiaconului. — Are loc în faţa sfîntului altar, unde arhiereul, după ce tămîiază, se aşază pe un scaun. În faţa lui este adus candidatul, înconjurat doi diaconi, care cîntă imnul: «Bucură-te, Biserică sfîntă», pe glasul al 5-lea.

Urmează Psalmul CXXI, lecturi din Isaia (VI, 1—11), din Epistola către Evrei (I,10—II, 4) și din Sfînta Evanghelie după Marcu (X, 13—16).

Unul din diaconi rosteşte o ectenie, iar arhiereul punând mîna dreaptă pe capul candidatului, spune o rugăciune asemănătoare cu cea din Arhieraticonul ortodox, la facerea ipodiaconului. După aceasta pune pe braţul stîng al candidatului orarul, îi dă în mînă sfîntul potir, sfîntul epitaf, veşmintele liturgice şi liturghierul, rostind o rugăciune şi poruncind candidatului să fie atent la îndatoririle ce-i revin, indicînd pentru fiecare obiect în parte ce are de făcut.

Urmează un imn pe glasul al 8-lea şi rugăciunea de încheiere: «Ocrotitorule și nădejdea credincioşilor…». Rînduiala se sfîrşeşte cu rugăciunea «Tatăl nostru».

by Arhiepiscopia Armeana