Alegeri parlamentare în Armenia: cum se împart mandatele în noul Parlament

Biroul Electoral Central al Republicii Armenia a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 7 iunie. În noul Parlament al Armeniei vor fi prezente trei forțe politice:
– Partidul „Contractul Civil” – 49,825%, condus de Nikol Pashinyan, actualul prim-ministru;
– Alianța „Armenia Puternică” – 23,281%, avându-l pe prima poziție pe Narek Karapetyan, nepotul omului de afaceri Samvel Karapetyan, care nu a putut candida din cauza deținerii altor cetățenii;
– Alianța „Armenia” – 9,934%, condusă de Robert Kocharyan, fost președinte al Armeniei;
Partidul „Armenia Prosperă”, condus de omul de afaceri Gagik Tsarukyan, a obținut 3,996% din voturi, ceea ce nu i-a permis să intre în Parlament, fiindcă nu a reușit să atingă pragul electoral de 4%.
Dintre cele patru mandate rezervate celor mai mari minorități naționale, trei revin Partidului „Contractul Civil”, iar unul alianței „Armenia Puternică”. Astfel, în urma redistribuirii voturilor de la partidele care nu intră în Parlament, aproximativ 17%, și prin includerea mandatelor alocate minorităților naționale, Partidul „Contractul Civil” obține singur majoritatea, cu aproximativ 60,95% din mandate. De asemenea, partidul lui Pashinyan va avea o majoritate de trei cincimi (3/5), care este necesară pentru adoptarea sau modificarea legilor constituționale.
Cu toate acestea, partidului îi lipsesc doar 6 mandate pentru a atinge majoritatea de două treimi (2/3). Conform Constituției Republicii Armenia, pentru adoptarea modificărilor constituționale este necesară o majoritate de cel puțin două treimi din numărul total al deputaților.
Cele 105 mandate vor fi distribuite astfel:
Partidul „Contractul Civil” – 64 de mandate
Alianța „Armenia Puternică” – 29 de mandate
Alianța „Armenia” – 12 mandate




