NOTE DE LECTOR | Armen T. Marsoobian : Reinventând un cămin armenesc pierdut

Pe Armen T. Marsoobian l-am prezentat anterior, odată cu recenzia la cartea sa Fragments of a Lost Homeland: Remembering Armenia (Crâmpeie dintr-o patrie pierdută: Rememorând Armenia), în care el face istoricul familiei Dildilian de reputați fotografi armeni din Imperiul Otoman, al cărei descendent este. După acel volum editat în 2015, autorul lui a „recidivat”, peste doi ani, cu un album de fotografii realizate (sau nu) de Dildilieni, intitulat Reimagining a Lost Armenian Home: The Dildilian Photography Collection (Reinventând un cămin armenesc pierdut: Colecția de fotografii Dildilian).

Albumul conține peste 300 de fotografii din arhiva de familie încredințată lui Marsoobian de ultimul fotograf profesionist al seminției Dildilian, unchiul său, Humayag/Hmayac. Li s-au adăugat fotografii aflate în posesia altui Armen, fiul lui Aram (pentru detalii genealogice, a se vedea recenzia anterioară). Fotografiile referitoare la Colegiul Anatolia au fost furnizate de Stella Asderi de la Colegiul American din Salonic, iar unele provin din alte colecții particulare, inclusiv cea a reputatului istoric Dickran Kouymjian (toate acestea nu poartă semnătura Dildilian).

Deși conceput ca album fotografic, volumul are un text introductiv întins pe primele 60 de pagini dintr-un total de peste 220 și care – la rândul său ilustrat fiind cu fotografii – face o trecere în revistă a biografiei ginții Dildilian, mai succintă decât cartea precedentă, dar suficient de informativă pentru cine parcurge doar filele prezentei lucrări. De altfel, această  secțiune istorică a albumului este scrupulos compartimentată în grupaje cronologice care se succed pe o perioadă de 90 de ani, de la sfârșitul secolului XIX până la începutul anilor 1980, reconstituindu-se, astfel, întreaga desfășurare a activității clanului. Trei martori principali, cu memoriile lor detaliate, au contribuit la această „reinventare” (sau reimaginare, cum propune titlul original) a istoriei sociale în Orientul Mijlociu din ani tulburi și crânceni: Tsolag Krikor Dildilian (1872-1935), fondatorul afacerii de familie cu primul atelier fotografic în 1888 în Sivas și apoi în Marsovan și în Samsun, fratele său Aram Dildilian (1883-1963), care s-a alăturat afacerii în 1908 contribuind la expansiunea studioului fraților Dildilian, și Haïganouch Der Haroutiounian (1877-1954), născută Dildilian, sora lui Tsolag și Aram.

Secțiunea propriu-zis fotografică a albumului este și ea divizată în capitole tematice, dând volumului un aspect organizat, mai lesne accesibil celui interesat să găsească o anume referire topografică sau nominală: Fotografii timpurii în Sebastia (Sivas), căminul ancestral al Dildilienilor, Sfârșitul anilor 1890 și primii ani ai noului secol, Dildilienii și Colegiul Anatolia, Orașele din Anatolia, Arta portretului fotografic, Omagiu fotografic celor care au pierit, Fotografii de după Genocid (Marsovan, Samsun), Dildilienii după război, Refacerea vieții Dildilienilor în Grecia, Studioul Dildilian în Kokkinia (Grecia), 1923-1940. Această ultimă selecție din albumele de familie, înfățișându-i pe membrii „dinastiei”, inclusiv și cu precădere pe Alice Dildilian, mama autorului, mărturisește, prin compoziția și iluminarea modernă a cadrelor în mare parte sepia, un efort constant și încununat de succes pentru obținerea unei calități artistice superioare.

De aceea, valoarea acestor pagini de album este una nu doar documentară, ci și estetică, a unei opțiuni care a surprins și imortalizat dincolo de ființa pieritoare – fie ea cea umană, fie cea a clădirilor și locurilor – spiritul care a viețuit și s-a perpetuat în portrete individuale, în grupuri, în localități, în peisaje: oameni de diferite profesiuni și preocupări, clerici, orfani, școli, clase, biserici, corturi, dormitoare, ateliere, terenuri de sport, veșminte, porturi populare și încă altele. Dintre toate, una este de excepție, o impresionantă vedere a Marsovanului (Merzifon), o imagine întinsă cu virtuozitate pe patru volete însumând o panoramă cvasi-exhaustivă a orașului, inclusiv colina Arevortik cu biserica armenească Surb Astvațațin (Sfânta Născătoare de Dumnezeu), școlile armenești, colegiul Anatolia și spitalul aflat în construcție (circa 1913). Iar față de nu multele fotografii surprinzând efectele Genocidului, una anume e cu deosebire semnificativă, în pofida caracterului ei șablonard: un grup al corpului didactic de la Colegiul Anatolia, în care printre cei 22 de profesori dichisit îmbrăcați și stând țepeni șapte armeni și doi greci sunt marcați cu x ca fiind victime ale masacrelor între 1915 și 1921.

Acestea, ca și celelalte fotografii, constituie mostre ale pierderii suferite de națiunea armeană pe teritoriul care cândva i-a aparținut. Între prima reproducere fotografică din albumul în sine, cea a 13 membri din familia Dildilian (pagina 61), o imagine fascinantă purtând amprenta specifică a trecutului (circa 1890), și cea care închide volumul, a lui Tsolag și Mariam Dildilian, una dintre ultimele fotografii ale bunicilor autorului (circa 1934), toate imaginile care se derulează sub ochii generațiilor actuale au o valoare istorică de martore ale unei epoci și ale unui tărâm – cum afirmă titlul – pierdute. Dar nu în zadar, căci, iată, au rămas peste vremuri și peste meleaguri ca testimonii neprețuite ale unui neam durabil, ele însele durabile și mereu regăsite, fotografiile.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian