Noutăți la Bookfest 2026

Actualitatea ca memorie

Publicistica politică a lui Bedros Horasangian se dezvoltă într-o zonă de interferență între comentariul de actualitate, memoria istorică și reflexul literar al observației morale. Articolele sale din Observator cultural, reunite în volumul Să recapitulăm! Politice, depășesc registrul gazetăriei politice propriu-zise și configurează o cronică a postcomunismului românesc, urmărit în manifestările sale instituționale, dar mai ales în automatismele mentale și în spectacolul cotidian al vieții publice.

În această formulă de publicistică, actualitatea nu apare niciodată izolată de stratul mai adânc al istoriei. Evenimentul politic este permanent pus în relație cu memoria comunismului, cu reflexele tranziției și cu tradiția românească a improvizației politice. De aici și impresia că textele lui Horasangian funcționează simultan ca intervenții civice și ca proză. Discursul său alternează referința istorică, ironia culturală, anecdota și observația morală, într-o formulă apropiată de metoda gazetarilor-literatori est-europeni. O criză guvernamentală contemporană poate conduce, în aceeași pagină, spre evocarea domniilor fanariote, a mineriadelor sau a universului lui Caragiale (tatăl); comentariul despre populismul actual se prelungește prin referințe la propaganda sovietică, la experiența gulagului sau la reportajele semnate de Anna Politkovskaia; iar analiza relației dintre Rusia și Occident convoacă frecvent memoria lui Varlam Șalamov și a subsolurilor istorice ale Europei de Est. Anecdota aparent marginală – un cuvânt dispărut din limba cotidiană, o expresie din copilărie sau o scenă din Bucureștiul de altădată – dobândește valoare simptomatică și devine indiciu al continuității dintre memoria individuală și imaginarul colectiv.

Volumul Să recapitulăm! propune astfel mai mult decât o lectură a prezentului: reconstruiește climatul afectiv și intelectual al României postcomuniste. În spatele politicelor se află constant întrebări despre memorie, responsabilitate publică, degradarea limbajului civic și fragilitatea culturii democratice. Horasangian privește actualitatea ca pe o scenă unde trecutul continuă să revină sub forme noi, iar această continuitate dintre istorie și prezent conferă articolelor sale densitate literară și consistență analitică.

În centrul acestor texte se află reprezentarea politicii românești ca spectacol al improvizației permanente. Pentru Bedros Horasangian, viața publică funcționează după logica unei scene pe care se succed alianțe conjuncturale, retorici patriotarde, indignări teatrale și conflicte consumate mai degrabă la nivelul aparenței. Parlamentul, campaniile electorale, discursul suveranist sunt citite ca forme recurente ale unei culturi politice în gestul spectacularul ajunge să înlocuiască deseori substanța ideologică și responsabilitatea civică.

Discursul publicistic al lui Horasangian recuperează constant filonul caragialian al literaturii române. Referințele la I. L. Caragiale nu au rol decorativ, ci funcționează ca instrument critic de interpretare a prezentului. Mecanismele de simulare, impostură, teatralizare și volatilitate morală din universul caragialian par să se prelungească firesc în spațiul politic contemporan. Formule precum „Cuțit os!“ sau „Pupat Piața Endependenți“ reapar în articolele lui Horasangian nu doar ca referințe recognoscibile, ci ca simptom al unei continuități istorice a deriziunii publice românești. Așa stând lucrurile, actualitatea politică devine expresia unei structuri mentale și retorice mai vechi, în care comicul și degradarea instituțională coexistă aproape organic.

Această componentă satirică îl așază pe Bedros Horasangian în descendența unei tradiții a gazetăriei literare românești, în care comentariul politic depășește simpla reacție de presă și capătă densitate stilistică și miză morală. În filiația lui Tudor Arghezi, publicistica sa valorifică energia ironiei și expresivitatea formulei polemice pentru a demonta convențiile discursului oficial și automatismele retorice ale vieții publice. De la Pamfil Șeicaru pare să preia gustul intervenției directe și al observației politice formulate fără precauții diplomatice, în timp ce apropierea de N. Steinhardt e vizibilă în felul în care actualitatea este filtrată printr-o reflecție morală și culturală mai amplă.

În același timp, publicistica lui Horasangian se înscrie și într-o tradiție europeană a jurnalismului intelectual. Afinitățile cu Albert Camus sau George Orwell apar nu doar la nivelul trimiterilor, ci și în modul de a transforma evenimentul politic într-un prilej de panseu asupra mecanismelor propagandei, asupra degradării limbajului public și asupra fragilității culturii democratice. În această formulă, articolul politic încetează să mai fie reacție conjuncturală și devine exercițiu de lectură morală a prezentului.

O altă direcție esențială a publicisticii politice a lui Bedros Horasangian privește relația tensionată dintre postcomunism și memorie. România apare frecvent, în articolele sale, ca o societate care înaintează fără să-și clarifice propriul trecut, oscilând între uitare convenabilă, nostalgie și resentiment politic. Mineriadele, comunismul, reflexele propagandei naționaliste sau reapariția discursurilor autoritare nu sunt tratate ca accidente izolate ale prezentului, ci ca forme persistente ale unei istorii insuficient înțelese și incomplet asumate.

În acest algoritm, comentariul dedicat sondajului despre percepția favorabilă a comunismului depășește nivelul reacției jurnalistice și devine analiză culturală a fragilității democratice românești. Horasangian urmărește mecanismul prin care dezamăgirea socială, neîncrederea în instituții și degradarea discursului public produc idealizarea retrospectivă a regimului comunist. Trecutul începe astfel să funcționeze ca mit compensatoriu, construit nu pe memoria reală a represiunii, ci pe frustrările prezentului; nostalgia ceaușistă spune mai puțin despre comunismul istoric și mai mult despre incapacitatea societății postcomuniste de a genera stabilitate morală și sentimentul unui proiect colectiv coerent.

De aici și atenția constantă acordată modului în care precaritatea morală a clasei politice reactivează imaginarul autoritar. În multe dintre textele sale, democrația românească pare prinsă între memoria incomodă a trecutului și tentația repetării lui sub forme adaptate prezentului.

În același timp, publicistica lui Bedros Horasangian păstrează constant o dimensiune autobiografică discret integrată. Dincolo de analiza actualității, textele sale recuperează fragmente de memorie personală – copilăria fără tehnologie, expresii dispărute din limba de fiecare zi, peisajul unui București aflat în continuă transformare sau experiența istorică a comunităților minoritare. Aceste inserții funcționează ca note confesive și ca elemente ale unei memorii colective fragmentate, prin care trecutul continuă să supraviețuiască în limbaj și gesturi.

Literatura lui Bedros Horasangian se prelungește organic în publicistică printr-o tehnică a montajului cultural care transformă articolul de actualitate într-un spațiu de convergență între istorie și ficțiune. O criză guvernamentală, un conflict internațional sau o dezbatere publică activează, aproape reflex, rețele de referințe care leagă prezentul de literatura europeană, de experiența totalitarismelor și de istoria intelectuală a secolului XX. În acest mecanism discursiv coexistă anecdota literară, amintirea personală, comentariul geopolitic și ironia de limbaj. De la Varlam Șalamov la Anna Politkovskaia, de la experiența gulagului sovietic la războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, actualitatea este permanent reinterpretată prin intermediul memoriei culturale.

Astfel, Horasangian practică o formulă rară de jurnalism, situată la distanță atât de presa informativă, cât și de eseistica abstractă. Informația imediată este absorbită într-o reflecție mai amplă despre violență istorică, propagandă și degradarea morală a spațiului public contemporan. Tocmai această capacitate de a transforma actualitatea într-un text cu densitate culturală și tensiune literară conferă publicisticii sale o poziție distinctă în peisajul presei culturale românești recente.

Dincolo de tonul ironic și de aparenta lejeritate colocvială, articolele lui Bedros Horasangian ascund o profundă dezamăgire civică. Publicistul privește cu scepticism radical populismul, extremismul și impostura ideologică, dar refuză retorica apocaliptică. Chiar și în cele mai critice texte persistă convingerea că societatea românească își poate regăsi echilibrul prin luciditate. În fond, între grotescul politic și melancolia istorică, publicistica lui Bedros Horasangian rămâne una dintre cele mai vii forme de literatură civică din presa culturală românească actuală.

Lucian Pricop

___

Editura CARTEX Vă invităm între 3-7 iunie la târgul de carte Bookfest (Romexpo) cu noutăți, evenimente și reduceri între 30-80%. Ne puteți găsi la standul E16. Toate evenimentele noastre vor avea loc la Scena Arena. Suntem bucuroși că ne vom revedea!

by Redactor