Omagiu fraților Haig, Arșavir și Jeni Acterian



Numele Acterian nu aparține doar istoriei culturale românești, ci și memoriei spirituale a comunității armene din Dobrogea, o comunitate care a contribuit decisiv la dezvoltarea intelectuală, economică și artistică a orașului Constanța.
Uniunea Armenilor din România-Sucursala Constanța a organizat în data de 24 mai 2026 la Hotel Continental Forum, Sala Decebal -Traian un eveniment dedicat memoriei fraților Acterian intitulat “Omagiu memoriei fraților Haig, Arșavir și Jeni Acterian”, una din familiile care au lăsat o amprentă profundă asupra culturii române moderne. La eveniment au fost prezenți Preasfinția Sa Episcop Datev Hagopian, Intâistătător al Eparhiei Armene din România și Exarh al Eparhiei Armene din Bulgaria și delegat Patriarhal pentru țările balcanice, scriitorul și jurnalistul Vartan Arachelian (inițiatorul acestui eveniment cu sprijinul UAR- Sucursala Constanța), Liviu Merdinian-Președintele Uniunii Armenilor din România, Eduard Diradurian-vicepreședinte al Uniunii Armenilor din România -Sucursala Constanța, d-na profesor Alis Simion-Măgărdician, membrii și simpatizanți ai comunității armene din Constanța. Evenimentul s-a desfășurat în doua părti.

În prima parte a zilei la Biserica Apostolică Armeană “Sfânta Maria” din Constanța, cu binecuvântarea Preasfintiei Sale Episcop Datev Hagopian după Sfânta liturghie a avut loc slujba de pomenire pentru frații Haig, Jeni și Arșavir Acterian. A doua parte a evenimentului a continuat la Hotel Continental Forum.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Liviu Merdinian -Președintele Uniunii Armenilor din România -Sucursala Constanța, după care au urmat invitații.
“Suntem onorați de prezența familiei extinse armenești, dar în primul rând de prezența distinșilor invitați : Preasfinția Sa Datev Hagopian, dl.Vartan Arachelian, Părintele Radu Krikor Holca și, ne aflăm în mijlocul unui eveniment cu conotații multiple, chiar astăzi discutăm de parada etniilor și mozaicul multicultural dobrogean. La acest moment ne pregătim să ne afirmăm prezența seculară pe aceste meleaguri și din punctul acesta de vedere, un eveniment cultural adițional pune în valoare comunitatea armeană. Noi avem un impact cultural și intelectual major asupra Constanței și suntem mândri de acest lucru. Din acest punct de vedere, ne bucurăm că s-a suprapus acest eveniment cu marea sărbătoare a Constanței multietnice “.

Dl. Vartan Arachelian profund emoționat și-a exprimat mulțumirea sufletească că la Constanța orașul său natal, a avut loc pomenirea celor trei frați Acterian și a inserat câteva amintiri despre contribuția fraților Acterian la dezvoltarea culturii românești. A rememorat șansa pe care a avut-o să îl cunoască și să vorbească personal cu Arsavir Acterian care a fost memoria fraților săi.

D-na profesor Alis Simion Măgărdician a spus :“Povestea fraților Acterian este mai mult decât o biografie de familie. Este povestea unei generații strălucite și tragice. Este povestea intelectualului român interbelic dar și povestea unei familii armene care a purtat cu demnitate valorile culturii, educației și spiritului critic. Pentru a înțelege familia Acterian trebuie să ne întoarcem la Constanța, la începutul secolului XX – un oraș cosmopolit unde conviețuiau români, armeni,greci,turci ,tătari ,evrei ,bulgari ,italieni. Comunitatea armeană era cunoscută pentru seriozitate, educație, implicare civică și atașament pentru cultură.În acest mediu multicultural s-au format și frații Acterian. Au crescut într-o atmosferă în care lectura, muzica ,teatrul și dezbaterea intelectuală făceau parte din viața de zi cu zi. Constanța nu a fost pentru ei doar locul nașterii ci rădăcina identității lor.
Haig Acterian (1904-1943) – omul teatrului modern. Școala primară în Constanța, din toamna lui 1915 este la Liceul Mircea cel Bătrân ,1917 este înscris la București la Liceul Spiru Haret. La București studiază filozofia , estetica și artă dramatică. Intră rapid în cercurile marilor intelectuali ai vremii și devine apropiat de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuțea, Eugen Ionesco. Nu a fost doar un intelectual de salon, ci un creator autentic. În perioada interbelică teatrul românesc se afla într-o etapa de transformare. Haig Acterian a înțeles că teatrul nu poate rămâne o simplă distracție. Pentru el scena trebuia să devina experiență spirituală, reflecție filozofică , act de transformare interioară. A lucrat și în cinematografie realizând documentare importante.



Arșavir Acterian (1907-1997) – omul memoriei .El a lăsat unele din cele mai valoroase mărturii despre viața intelectuală românească interbelică . Jurnalele sale reprezintă astăzi documente culturale de o importanță extraordinară iar cea mai mare contribuție a lui Arșavir a fost salvarea operei familiei . El a păstrat manuscrise, jurnale, corespondența și documente. Nu a fost doar memorialistul unei generații ci și păstrătorul memoriei familiei Acterian.
Jeni Acterian (1916-1958) – vocea feminină a generației interbelice. A studiat filozofia și teatrul .A lucrat ca regizoare ,traducătoare și secretar literar. Adevărata ei moștenire culturală este jurnalul publicat postum :”Jurnalul unei fete greu de mulțumit”- considerat unul din marile opere diaristice românești. Opera fraților Acterian este redescoperită și reevaluată . Ei au contribuit decisiv la dezvoltarea teatrului românesc modern, memorialistica românească, jurnalul intim,critică culturală, dialogul dintre cultura româna și cultura europeană. Pentru comunitatea armeană din Constanța familia Acterian demonstrează cât de importantă a fost contribuția armenilor dobrogeni la cultura română . Prin inteligență, muncă și educație această comunitate a oferit României comercianți, profesori, artiști, intelectuali ,oameni de cultură .Frații Acterian sunt una dintre cele mai strălucite expresii ale acestei moșteniri. Viețile fraților Acterian ne impresionează nu doar prin talent ci și prin demnitatea cu care au traversat vremuri dramatice. Ei au crezut în cultură, spirit, libertatea gândirii și puterea artei. Astăzi când vorbim despre ei,aici, în Constanța ,locul de unde au pornit, facem mai mult decât un exercițiu de memorie culturală. Le readucem numele acasă. Și poate că aceasta este cea mai frumoasă formă de recunoșțință.”

Preasfinția Sa Episcop Datev Hagopian – “Când am venit aici ca Episcop în România am început în primul rând să citesc istoria comunității armene , o istorie de peste 600 de ani. De-a lungul istoriei noastre pe aceste binecuvântate meleaguri ale României am găsit peste 700 de personalități armene care și-au adus contribuția aici, în diferite domenii , în diferite locații și m-am aplecat asupra acestor personalități si am găsit un deosebit respect față de ei și de aceea am rânduit printr-o decizie arhierească ca toate aceste personalități unde sunt înmormântate, acele biserici să le oficieze slujbe de pomenire. Mi-am propus câteva proiecte : aceste personalități să fie trecute într-un dicționar care să poată fi dovada activității în domeniul în care și-au adus contribuția la dezvoltarea și modernizarea domeniului din care au făcut parte și s-au remarcat, – la catedrala arhierească voi construi un zid unde să fie inscripționate numele acestor personalități în piatra catedralei, să fie dedicată o zi de omagiere a celor mai importante personalități ale comunități armene pentru ca amintirea lor să fie veșnică. De aceea, eu astăzi sunt foarte bucuros că mă aflu aici și personal am un deosebit respect pentru astfel de evenimente, deoarece țin vie memoria neamului.”
Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea filmului, producție TVR Cultural din 2025 (Producător și realizator Radu Găină ) intitulat „Jeni Acterian și frații săi”.

Mulțumiri organizatorilor, invitatilor și participanților care au onorat cu prezența acest eveniment.
Hasmig ANANIAN
Foto :Eduard Diradurian și Alisa Avachian




