Admin

23-August…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dacă suntem în 23 August, este vorba despre două armence care fac diferenţa, fiecare în locul său.
Amândouă sunt născute în Constanţa, în familii vechi şi cu renume în urbea lor.
Este vorba despre Adelina Garabet Mitchell, cetăţean american de ani mulţi, care locuieşte în New
Jersey, fiica lui Hacic şi a Clementei Garabet.
Adelina şi-a căutat şi şi-a împlinit destinul departe de casă, plecând din Constanţa la şaisprezece ani.
Cealaltă doamnă, este Rafaela Cazazian, doctorand în economie la Academia de Studii Economice
din Bucureşti, membră CECAR si CAFR, fiica lui Hary şi a Magdei.
Rafaela este o figură marcantă şi în Uniunea Armenilor din România filiala Constanţa, făcând parte
din comitetul său director mulţi ani, pe când funcţia de preşedinte al UAR Constanţa era ocupată de
domnul Hacic Garabet.
Încă găzduieşte o emisiune radio la unul dintre posturile locale în care povesteşte săptămânal despre
viaţa armenilor din Constanţa.
Să le urăm mulţi ani amândurora, viaţă lungă şi prosperă, împliniri personale şi profesionale în egală
măsură.
Voi reveni curând cu un amplu articol despre Adelina Garabet Mitchell – O poveste din New Jersey.

Maria Erzian

3 Responses to 23-August…

  1. Garabet Haciaturian August 24, 2021 at 12:28 am

    Felicitari Maria pentru ideea de a marca aniversarea Rafaelei si a Adelinei prin randurile de mai sus (desi pe Adelina n-am cunoscut-o,mi-am permis sa-i spun pe nume ,in binecunoscutul stil american de adresare ;si daca se supara ,imi cer scuze inca de pe acum si promit sa nu mai fac).
    Intrucat Maria si-a propus sa scrie despre Adelina ,mi s-a parut nedrept ca despre Rafaela sa nu scrie nimeni (inca) si m-am decis s-o fac eu, desi poate erau altii mai obligati s-o faca.
    Asa si eu sunt obligat s-o fac dar nu in sensul clasic al cuvantului ci pur si simplu pentru ca Rafaela a fost sprijinul meu nr.1 la Constanta ani la randul in activitatea de colectare de donatii pentru Fondul Armenia;sa vedeti cat de organizat lucra Rafaela- prelua din evidentele U.A.R. Constanta numele mebrilor si le trimitea scrisori cu formularul pregatit de mine ,in care se spunea pe scurt care este obiectivul Fondului Armenia ,cele mai importante proiecte care urmau sa fie finantate de fond ,numele obiectivului vizat de teledonul din anul respectiv si spatiu de completat pentru datele personale si marimea donatiei.Mentionez ca pe vremea aceea directiva europeana GDPR nu exista(si ce bine era). Apoi centraliza datele,colecta sumele si mi le transmitea la Bucuresti. Si aflati ca pare simplu dar stiti vorba aceea teoria ca teoria , practica te omoara – era o activitatea care consuma din timpul liber al Rafaelei si inimoasa Rafaela a prestat aceasta activitate multa vreme cu zambetul pe buze.
    Colegii de la Fondul Armenia mi se alatura in a-ti ura “La multi ani, cu sanatate si noroc in tot ce intreprinzi” si poate intr-un viitor nu prea indepartat refacem echipa.
    Shad shnorhagal enk , Rafaela! Rafaela,iti multumim.
    Garabet Haciaturian
    reprezentant national al Fondului Armenia in Romania

  2. Hacic Garabet August 24, 2021 at 1:44 am

    D-le GARO (a?a c-un s-a “sup?rat “Adelina sper s? v? sup?ra?i ?i dumneavoastr? c? m-am adresat familial dar nu am nicio jen? ?tiind c? de când v-am cunoscut v-am admirat toat? familia începând cu Dna MUJA. Ave?i perfect? dreptate ?i v? sus?in Dra Rafaela e una din excep?iile societ??i ?i onoreaza prin modestie,discre?ie,seriozitate,responsabilitate mica noastr? comunitate armeana ?i mai ales pe cea din Constan?a. Un OM de mare valoare uman?. La mul?i ani cu s?n?tate, fericire ?i bucurii al?turi de cei dragi cu ocazia zilei tale de na?tere. Te îmbr??i?ez cu drag. Adelina, Clemen?a ?i mai ales eu.

  3. Garabet Haciaturian August 30, 2021 at 12:52 am

    D-le Hacic,va multumesc pentru reactie;aceleasi sentimente le impartasesc si eu fata de dvs. si familia dvs.Imi pare bine ca suntem cel putin 2 care o apreciaza pe Rafaela.Scuze pentru intarzierea cu care am publicat acest comentariu dar adineauri l-am vazut si profit de ocazie sa marturisesc ca nu ma asteptam sa reactioneze cineva – ce ziceti ,dragi cititori ? ridica cineva manusa? Nu mi-ar parea rau sa fiu contrazis.