1530 DE ANI DE LA PACEA DE LA NĂVARSAG

Pacea de la Năvarsag, (anul 485) a pus capăt războiului început la anul 451 război ce a  durat circa patru decenii, cu perseverență răbdare și tenacitate pentru apărarea credinței ștrămoșești, ființei naționale și fruntariilor țării.

Început la Avaraiyr, în primăvara anului 451, sub conducerea sparapetului (comandanul general al oștirilor armene) Vartan Mamigonian, atacul armenilor avea ca obiectiv zădărnicirea scopurilor atacatorilor perși care urmăreau ocuparea Armeniei, desființarea creștinismului și demolarea lăcașurilor de cult, omorârea preoților, înființarea de temple zoroastre și numirea de magi zoroaștrii în aceste temple. Jaful era evident și el de la sine înțeles, ca în orice campaniei militară a timpului.

Atacul persan a fost respins iar armata șahului Yazdeghert s-a retras cu pierderi însemnate, scopurile pentru care veniseră atacatorii nu au fost niciunul atinse. Insă acest lucru a costat armata armenilor pierderea Sparapetului Vartan Mamigonian și a 1036 de ofițeri ai săi, care s-au sacrificat în lupta inegală cu inamicul.

De ce inegală? E drept că la 3 perși erau numai 2 armeni dar asta nu era un motiv de îngrijorare. Tristul adevăr a fost însă că 3 prinți din armata armenilor, care asigurau flancul stâng al liniei de apărare armeană, sub conducerea lui Vasak Siuni, alături de prinții Rștuni și Horhoruni, au trădat trecând de partea inamicului. Iată de ce lupta devenise inegală! Vartan era îndreptățit să schimbe planul față de situația nou creeată, trecând în defensivă. Đar Vartan nu și-a schimbat planul. A decis să aplice o lovitură zdrobitoare inamicului, știind bine că va cădea în luptă!

Armenii au pus pe fugă pe perși dar cu sacrificiul vieții comandantului.

Anual corpurile expediționare ale șahului erau hărțuite și respinse de armeni zeci de ani la rând. Noul Șah, abia urcat pe front a pus capăt războiului încheind pacea la Năvarsag.

După o lungă luptă tenace armenii își vedeau drepturile recunoscute, în schimbul unui tribut anual de la care nu mai puteau să se eschiveze. Dar era de preferat această soluație care a adus pace și prosperitate în țară.

Dar au mai adus și altceva acești ani de împorivire armată.

Armeni știau acum că unirea, perseverența, tenacitatea și credința în cauza dreaptă  pentru care luptau le-a adus victoria, și că victoria depinde numai de ei, de voința lor de a învinge. Voința întregii nații. Căci acest război de durată era un război popular, al întregului popor, dus într-o unanimitate absolută contra inamicului dar – atenție – și contra inamicului intern, care erau acei trădători care pactizaseră cu inamicul ! Ne putem imagina forța morală și hotărârea ștrămoșilor noștrii care luptau, fără aliați din afară, cu un imperiu important al timpului, ani îndelungați, până la victoria finală. Faptele Vartanienilor sunt o lecție perenă care ne însoțește mereu de-a lungul întregii vieți, în toate câte întreprindem. Vartanienii au inspirat pe luptătorii de la Sardarabad, pe voluntarii din Artzakh și în multe alte bătălii pe care am fost nevoiți să le purtăm de -a lungul sângeroasei noastre istorii. Și nu toate bătăliile se dau pe câmpul de luptă cu armele scoase la bătaie. Azi suntem nevoiți să ducem bătalii la fel de crâncene cu alte arme, uneori diplomatice, alteori culturale, sau desigur economice, și de ce nu demografice, artistice, tehnice sau istorice. Azi nu este de ajuns sacrificiul sângelui, mai este nevoie de sacrificiul timpului nostru în folosul cauzei comune, tradus în eforturile noaste continue ale fiecăruia îndreptate spre atingerea scopurilor acestei cauze. Acestea sunt noile forme de luptă ale timpului nostru, avarairy-ii, srdarapad-ii și artsakhii noștrii cotidieni.

Iar  bastioanele și cetățile întărite din vechime, au fost înlocuite de locurile unde ne strângem – la ocazii -, pentru a coopera la derularea vieții noaste comunitare și ducerea la bun sfârșit  a programelor, în spiritul tradițiilor noastre seculare, care constitue coloana veretbrală a nației.

Iată de ce, sărbătoarea Vatanienilor –Vartanank—este una din cele mai importante sărbători, și trebue marcată așa cum se cuvine. Și laic, și religios. Religios—vartanieinii au căzut în luptă apărând creștinismul. Laic– vartanieinii au căzut în luptă apărând ființa natională, valorile naționale, glia strămoșească. Întreaga nație trebuie să fie în sărbătoare în aceste zile marcate la calendar ca Vartanank Don.

ARPIAR  SAHAGHIAN

by Mihai Stepan Cazazian