150 ani de la naștere / HOVHANNES TUMANYAN : “PATRIA MEA”

Chiar dacă-mi îndrept, de-o vreme, spre Necunoscut

privirea

Şi ades mă bate gindul să străbat Nemărginirea,

Ori de cîte ori spre tine mă întorc cu drag şi dor,

Coardele inimii mele de amarul tău mă dor,

De mulţimea izgonită a tăcuţilor tăi fii,

De jelania din sate şi de casele pustii,

Ţara mea bătută,

Patrie-abătută !

Văd cum, tainic înarmate, năpustitu-s-au armate

Să-ţi zdrobească chipul falnic, cîmpurile-nmiresmate,

Şi văd hoardele tîlhare cum, răcnind sălbatic, vin

Să părăduie, să prade, să bea sînge-n chip de vin,

De-au făcut din tine-o vale-a morţii, un cernit hotar,

Că şi cîntu-ţi cîntâ-a jale, că şi rîsu-ţi rîde-amar,

Patrie-n izgoană,

Ţara mea orfană !

Dar cu-atîtea răni cumplite, noi şi vechi, tu stai tot vie,

Între vechi şi nou pe gînduri, enigmatică-n dîrzie,

Numai tăinuitul suflet ţi-l destăinui Celui-sfint,

În necazurile tale să-nţelegi ce rosturi sînt,

Şi pătrunsă de cuvîntul ce-1 ai lumii-ntregi de zis,

Vei ajunge acea ţară ce-o vedem mereu în vis.

Ţara mea-n primejdii,

Patrie-a nădejdii!

Va veni, strălucitoare, clipa zorilor măiastre,

Luminate de văpaia vie-a sufletelor noastre,

Şi, din culmile-i înalte, sfîntul munte Ararat

Va surîde primei raze care-l va fi bucurat,

Şi, luînd poeţii peana, cei mai vrednici dintre noi,

Viaţa ta vor preamări-o-n cînturi noi, cu slove noi,

Patrie-nnoită,

Ţara mea iubită !

by Mihai Stepan Cazazian