150 Ani de la naștere / HOVHANNES TUMANYAN : “CANDELA LUMINĂTORULUI”

O candelă veghează-n zori,
Sus, între stelele noian,
Aprinsă de Luminător (1)
În bezna cerului armean.

N-o ţine-n slavă nici un fir
Deasupra culmii Aragaţ
Ci de lumina-i de porfir
Sîntem cu toţii luminaţi.

De veacuri pîlpîie, arzînd
C-un tainic foc, nici ziua stins;
Doar lacrimile-acelui sfînt
Îi ţin ei sîmburele-aprins.

Nici mîinile de om la ea
Nu vor ajunge-n veci de veci,
Nici vînturile n-or putea,
Nici viforele nopţii, reci.

Cînd ţara zace sub cenuşi
De bezne care-ntruna cresc,
Cînd spaimele-şi clădesc culcuş
În bietul suflet omenesc,

Cine-i la inimă curat
Și crede-n vremurile noi,
Cine aşteaptă-mbucurat
Să vină-o zi şi pentru noi,

Acela va zări pe cer
Făclia veşnică arzînd,
Ca un ochi viu, de viu străjer,
Care se uită pe pămînt.

(1) După spusele unei vechi legende deasupra muntelui Aragaț (Alagheaz) arde o tainică lampă, aprinsă de Grigore, Luminătorul armenilor. Lumina ei nu poate fi văzută decît de oamenii care au inima curată.

by Mihai Stepan Cazazian