MADELEINE KARACAŞIAN Neobosita ambasadoare a culturii armene în România *

„Dvs. sunteţi modesta şi harnica conştiinţă revelatoare a vieţii armenilor din România şi nu numai. Cu spiritul dvs. iscoditor, dornic de a descoperi în orice colţ de lume amprenta prezenţei geniului creator al poporului nostru, puteţi umple golurile de autocunoaştere etnică a tineretului armean, pentru a fi mândri de ceea ce sunt şi să înţelegă totodată obligaţiile care le incumbă apartenenţa la acest neam. Eu vă compar cu un căutător de comori, iar aurul spiritualităţii armene, pe care îl puneţi în evidenţă, trebuie să ajungă în primul rând la tânăra generaţie…” Astfel s-a exprimat scriitorul armean Sevag Hairabedian într-o scrisoare deschisă, adresată traducătoarei Madeleine Karacaşian, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România. Într-o altă scrisoare, ambasadorul Armeniei în România, Yeghishe Sargsyan a subliniat:”Noi dăm o înaltă apreciere contribuţiei dvs. în activitatea pe care o desfăşuraţi pentru a prezenta publicului român valorile moştenirii istorice şi spirituale armene, în slujba cărora vă puneţi scrisul rodnic în domeniile jurnalismului, publicisticii şi artei traducerii, contribuind în mare măsură la întărirea legăturilor şi cunoaşterii reciproce dintre popoarele armean şi român.” Iar prin caracterizarea istoricului şi poetei Anais Nersesian, „Madeleine Karacaşian este un om de o probitate morală remarcabilă, tot aşa cum este un remarcabil jurnalist şi scriitor cu o sprinteneală a condeiului şi cu o acurateţe a gândirii.” Şi scriitorul armean David Muradyan a spus, între altele, într-un interviu acordat ziarului „Ararat” din Bucureşti:”Aş dori să arăt dăruirea dvs. uimitoare faţă de cultura armeană. Eu susţin că o cultură este ca o religie. Or, pentru dv., cultura armeană este deopotrivă credinţă, religie. Vă mulţumesc foarte mult că prin prezenţa dvs. energică faceţi atâtea pentru arta şi literatura noastră.”

Aşadar, cine este Madeleine Karacaşian?

Această armeancă care şi-a dăruit întreaga viaţă culturii armene (…) a păşit în activitatea de jurnalist, încă de la început străduindu-se pe toate căile să păstreze şi să pună în valoare legăturile seculare dintre popoarele român şi armean. Vreme îndelungată (1953-1971), a lucrat ca redactor la săptămânalul armenesc „Nor Ghiank” din Bucureşti. În acei ani a publicat numeroase interviuri cu personalităţi de seamă armene din România, Armenia sau din alte ţări. Ani îndelungaţi, M.Karacaşian a colaborat la săptămânalul „Hayreniki Dzayn” (Glasul Patriei) de la Erevan, cu informaţii despre comunitatea armean din România. Iar în ultimii 36 de ani, ea este colaborator permanent la diverse programe ale Radiodifuziunii Române, în cadrul cărora de multiple ori s-a referit la cultura armeană şi la activitatea unor personalităţi armene, precum şi la vizitele întreprinse în Armenia (ea fiind de cinci ori în Patria-mamă). Astfel, în ultimii ani, la Radio şi în presa scrisă, ea s-a referit la centenarul naşterii lui Aram Haciaturian, William Saroyan, Catolicosul Vasken I, la 85 de ani de la naşterea lui Charles Aznavour, la Anul Armeniei în Franţa (2006-2007), la „Zilele filmului armean” la Cinemateca Română (2006), la expoziţia „Armenia Sacra” de la Erevan. Între 1990-2008, a fost colaboratoare permanentă la publicaţiile „Ararat” şi „Nor Ghiank” în limbile armeană şi română din România. Ani îndelungaţi, Madeleine Karacaşian a colaborat la ziare şi reviste româneşti („Luceafărul”, „Viaţa medicală”), prezentând subiecte armeneşti.

Lui M. Karacaşian i s-au decernat Diploma Asociaţiei „Raffi” a armenilor originari din România de la Los Angeles, pentru lăudabila participare la viaţa culturală a comunităţii armene din România (1990), Premiul de excelenţă al Uniunii Armenilor din România pentru îndelungata sa activitate de ziaristă şi traducătoare (1998), Diploma şi Medalia conferite cu prilejul împlinirii a 25 de ani ai Programului pentru tineret al Radiodifuziunii Române (1998). În anii 2005 şi 2007 a participat la Erevan la Conferinţele internaţionale ale scriitorilor armeni de expresie străină. În 2004, M.Karacaşian a obţinut Diploma Ministerului Culturii din Armenia pentru contribuţia şi participarea activă la manifestările dedicate centenarului naşterii lui Aram Haciaturian.

În continuare, sunt citate zece titluri de cărţi scrise sau traduse din limbile armeană şi franceză de către Madeleine Karacaşian, consacrate unor opere literare şi unor personalităţi armene, cu citate din presa română pe marginea respectivelor lucrări. – A.

Iată, în final, interviul meu cu Madeleine Karacaşian, luat prin Internet:

–        Madeleine, de zeci de ani vă ocupaţi mereu de prezentarea literaturii şi culturii armene românilor. În ce măsură este prezentă literatura armeană în România?

–        Trebuie să vă spun, mai întâi, că literatura armeană a început să devină cunoscută în România încă după primul război mondial, dacă avem în vedere că în 1922 a apărut volumul „Lirica armeană” în traducerea lui Grigore Avakian, în care erau reunite versuri ale lui Beşigtaşlian,Turian, Nalbandian, Tumanian, Siamanto şi ale altora. Însă abia după cel de-al doilea război mondial, literatura autorilor armeni a început să fie cunoscută cititorilor români, totul prin intermediul limbii ruse. Exemplele sunt numeroase – romanele „Teheran” de Gareghin Sevunţ, „Pe malul Sevanului” de Vahtang Ananian, „Poeme alese” de Avedik Isahakian, epopeea „Sasunţi Davit” (1965) ş.a. Fără să aibă legătură cu literatura din Armenia, trebuie să amintesc traducerea în anii 1960 a numeroase povestiri şi piese de William Saroyan şi chiar prezentarea ultimelor într-un număr important de teatre româneşti, la radio şi la televiziune. Şi în anii 1970 au fost numeroase traduceri. Meline Poladian a tradus un volum de versuri ale lui H. Tumanian. În 1975, a dat publicităţii în limba română vol. „Regele trubadur” de Sayat- Nova . Începând din 1978, Sergiu Selian începe să traducă din limba armeană, primul volum fiind „Sub zidurile oraşului mort” (1978), câteva nuvele de Rafael Aramian. În 1981, editura „Minerva” a publicat „Antologia de lirică armeană clasică şi contemporană”, care cuprindea o bogată culegere tradusă din limba rusă. Acelaşi Selian reface traducerea în limba română a volumului de nuvele „Noi şi munţii noştri” (1986). În anii următori, Selian a tradus şi publicat „Nucul singuratic” de Vardghes Petrosian, „Arminus” şi „Mesagerul” de Aghasi Aivazian, „Trei mateloţi în deşertul torid” (2002) de Grigor Papaian, precum şi „Legende populare armene”. În anii 1999-2000, Meline Poladian  traduce din nou legende clasice armene, versuri bilingve de Raffi şi „Opere alese” de Tumanian. Iar în 2006 şi 2009, Alice Poladian ilustrează cele două volume traduse de mult din limba rusă ale epopeii „Vitejii din Sasun”.

Prin urmare, se poate spune că în decursul a 80 de ani, cititorii români au avut posibilitatea să cunoască diferite opere (proză şi poezie) ale literaturii armene şi să aprecieze valorile culturii poporului armean – un popor căruia îi aparţin fiii comunităţii armene din România şi, mai ales, un pumn de intelectuali care sunt dăruiţi din toată inima valorilor Patriei lor mamă.

–        Cum a început activitatea dvs. de traducere?

–        Mă aflu şi eu printre intelectualii amintiţi mai sus, atât prin activitatea jurnalistică desfăşurată în ultimii 5o de ani, cât şi fiind dăruită vieţii culturale naţionale,  căutând să cunosc originea, viaţa, personalităţile şi cultura comunităţii armene din România şi, în general, ale poporului armean, interes ce izvorăşte din profesia mea şi din dăruirea şi dragostea faţă de naţiunea mea.

La început nu ştiam să scriu, să citesc armeneşte. Limba am învăţat-o doar vorbind acasă. Însă,după ce am început să lucrez la ziarul ”Nor Ghiank”, am reuşit să învăţ repede,din moment ce aveam o mare dragoste şi interes faţă de poporul meu. Pe vremea aceea, colectivul redacţional era alcătuit din redactori vârstnici care stăpâneau bine armeana şi, pot să spun,că mi-am dobândit cunoştinţele de la ei. Pe vremea aceea, cele mai multe articole erau traduceri din limba română şi se făcea mereu confruntarea traducerilor cu cei în vârstă. Interesant este că, vreme de optsprezece ani, cât am lucrat la „Nor Ghiank”, colegii mei nu-mi permiteau să-mi redactez articolele în armeană. Numai după ce am plecat de la ei, când am început să trimit corespondenţe la „Glasul patriei” şi la ziare din Diaspora armeană, îmi scriam singură articolele, iar foştii mei colegi se mirau cu toţii, nevenindu-le să creadă că pot reuşi singură. Mi-am început munca de traducere treptat-treptat, cu scurte povestiri şi câteva poezii. Mai târziu am trecut la traduceri lungi şi serioase.

–        Ar fi interesant de aflat ce ecouri au fost în cercurile româneşti despre traducerile dvs.?

–        Încă de la prima carte pe care am tradus-o – „Abu-Lala Mahari” de Avedik Isahakian, am avut ecouri. Cu prilejul apariţiei acestui volum, Radiodifuziunea Română a avut o emisiune de o jumătate de oră consacrată creaţiei lui Isahakian şi traducerii. Iar dacă vă interesează activitatea şi lucrările mele, puteţi găsi câteva opinii. Pot să mai adaug, fără falsă modestie, de pildă.: Despre volumul meu „Cu şi despre armeni”, cotidianul central „România liberă” scria în 2002 că „Madeleine Karacaşian ne spune cu mult farmec multe lucruri interesante şi savuroase despre contribuţia reprezentanţilor culturii armene la valorile lumii de astăzi.” Doresc să mai adaug o opinie apărută în revista „Realitatea evreiască”: „Remarcabilă  prezenţă, de peste o jumătate de secol, în presa românească, Madeleine Karacaşian s-a impus prin poezie şi rigoare, migală şi sensibilitate, putere de sinteză, capacitate de a diagnostica oameni şi lucruri, pornind de la un detaliu. Interviurile, portretele literare, incursiunile în universul cărţii, filmului, muzicii, filosofiei, istoriei, însemnările de călătorie sunt tot atâtea modalităţi de a lumina contribuţia armenilor la cultura română, europeană, universală.(…) Cartea te introduce în lumea unei culturi străvechi şi moderne şi este scrisă cu nerv gazetăresc, cu profunzime de cercetător. Cu fineţe literară.”

– Dvs. aţi tradus câteva cărţi şi din limba franceză, cu sau fără legătură cu realitatea armeană. Ultima a fost romanul despre Genocidul armean – „O vară fără zori”.

–        Şi despre această carte pot să citez opinia săptămânalului românesc „Cultura”, apărută în nr.din 23 aprilie 2009: „Consider romanul scris de cei doi autori canadieni drept o capodoperă şi pentru că standardul profesional dovedit de Madeleine Karacaşian în actul de traducere este unul remarcabil. Nu numai precizie terminologică şi fidelitate faţă de original, dar şi imaginaţie creativă sau inspiraţie a echivalării, toate acestea aşezate pe un suport solid, oferit de experienţa traducătoarei. De asemenea, aparatul de note realizat de Madeleine Karacaşian este unul foarte binevenit (…), mult din frumuseţea stilului auctorial din versiunea originală este prezent şi în varianta românească.”

–        Care sunt ultimele dvs. traduceri şi la ce lucraţi?

–        În afară de cele amintite, în nr.1-2 din 2007 al revistei „Drama” a Uniunii Scriitorilor din România, am publicat piesele dramaturgilor armeni contemporani – „Nu trageţi! Sunt deja moartă” de Karine Khodikyan şi „Vechiul nostru pian” de David Muradyan. Ulterior am publicat traducerea unei antologii de proză contempornă armeană, intitulată „Pe aici a trecut Dumnezeu”. În curând va apărea traducerea mea după romanul „Ţărmurile destinului” de Agop J. Hacikyan, care este continuarea romanului „O vară fără zori”. Acum pregătesc traducerea romanului „Banca Otomană” de Alexandr Topcian, în afara articolelor mele curente din presa română. Dacă sănătatea imi va permite, am şi alte proiecte.

Vă multumesc pentru răbdarea dvs.

ARTSVI BAKHCINYAN

*Acest interviu a apărut în săptămânalul armean „Orizont literar” (Horizon Grakan) de la Montréal (Canada). Semnatarul interviului, Artsvi Bakhcinyan s-a născut la Erevan , este licenţiat în filologie şi lucrează la Institutul de Istorie al Academiei Naţionale a Armeniei, preocuparea sa fiind căutarea şi găsirea unor armeni cunoscuţi din Diaspora. De altfel, pe această temă a şi publicat câteva lucrări. În calitate de critic de film, începând din 2004, lucrează la programarea filmelor pentru Festivalul internaţional „Caisa de aur” de la Erevan, fiind totodată  preşedinte al secţiei armene a FIPRESCI şi participând adeseori în juriile unor festivaluri internaţionale de film. În timpul verilor, predă la cursurile  anuale de limba armeană de la Veneţia.

by Mihai Stepan Cazazian