14 NOIEMBRIE 2021 – ZIUA DOBROGEI

Dobrogea este un model de conviețuire etnică, o cale de urmat pentru multiculturalitate și toleranță, o lecție a acceptării aproapelui. Mozaicul etnic și cultural format din cele 18 etnii dă puterea acestei regiuni istorice și o distinge prin diversitate. Dobrogea este un tărâm minunat și binecuvântat, cea mai bună dovadă reprezentând armonia, buna înțelegere și respectul reciproc pentru propriile valori. Ziua Dobrogei se sărbătorește în fiecare an în dată de 14 noiembrie pentru a marca restabilirea în anul 1878 a autorității statului român asupra acestor provincii istorice. Asociația Dobrogea de Patrimoniu în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța a organizat în Piața Ovidiu evenimentul „Simboluri de Ziua Dobrogei”.

Un fragment din Proclamația pentru dobrogeni a Domnitorului Carol I gravat pe o placă de granit a fost montată în fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie și o altă placă care prezintă clădirea-simbol a orașului, Cazinoul, cel mai cunoscut și mai vizitat obiectiv de patrimoniu din Constanța. Ca în fiecare an la eveniment au participat autoritățile locale, președinții minorităților din Constanța și constănțenii. Domnul Liviu Merdinian președintele Uniunii Armenilor din România -sucursala Constanța a fost însoțit de doi copii minunați ai comunității armene, Natalia și Alexandru Diradurian purtând costumul tradițional armenesc. Din partea Uniunii Armenilor din România-sucursala Constanța au mai fost prezenți domnii Eduard Diradurian, Hary Boiagian și Arsen Diradurian. Vă prezentăm mesajul transmis de președintele Uniunii Armenilor din România-sucursala Constanța, dl.Liviu Merdinian cu prilejul acestui eveniment:

„Mesajul comunității armene este de LA MULȚI ANI însă ținta emoțională a comunității armene este de recunoștință față de poporul român de felul în care ne-a primit acum 200 de ani pe meleagurile acestea și aproape de 1000 de ani în zona Moldovei. Nu vom înceta să menținem acest mesaj pentru că nimic nu se compară cu căldura cu care poporul român ne-a primit. Timpul trece repede și în acest sens noi vrem să dăm această torță a recunoștinței și a bunei înțelegeri care a dăinuit în Dobrogea între etnii, comunității tinere și am venit azi cu doi armeni tineri, doi verișori pe care îi aveți aici în dreapta mea. Dacă e să măsurăm anii în recunoștință în primul rând și fapte, sperăm că după aprinderea Farului genovez clădit de un armean și reaprins de noi acum un an și ceva, în curând o să deschidem și Centrul cultural armean care va fi deschis tuturor artiștilor constănțeni. Va fi o casă cu uși deschise pentru toți artiștii constănțeni . Vă mulțumim încă o dată și LA MULȚI ANI !”

După terminarea ceremoniilor din piață Ovidiu, pe scările primei biserici creștine din Constanța, biserica Greacă „Metamorphosis”a fost realizată o fotografie ca cea de acum 143 de ani marcând momentul în care cetățenii orașului se bucură de această zi de sărbătoare, considerat cel mai semnificativ moment din istoria Dobrogei, o fotografie ce va rămâne în istoria fiecărei comunități și va fi păstrată la loc de cinste pentru urmașii noștri. Dobrogea a fost, este și va rămâne un model unic de conviețuire interetnică demn de urmat în lumea întreagă.
La mulți ani Dobrogea și tuturor ce locuiesc în acest minunat loc !
Hasmig ANANIAN
