12-14 noiembrie / AZERBAIDJANUL DOBOARĂ UN ELICOPTER ARMENESC. ARMENIA REACȚIONEAZĂ CALM, DAR FERM.

În ziua de 12 noiembrie, la ora locală 13:45, un elicopter militar armenesc de tipul Mi-24, aparținînd armatei de autoapărare a Karabaghului, a fost doborît de azeri în sectorul de est al liniei de contact dintre forțele armene și cele azere.

Potrivit comunicatului ministerului apărării azer, preluat de agenția azeră de știri APA, elicopterul militar armenesc „zburînd la 1.700 de metri nord-est față de satul Kangarli din raionul Aghdam, a atacat pozițiile azere” și a fost doborît de „riposta” azeră.

Realitatea, confirmată de înregistrarea video a incidentului, filmat chiar de soldații azeri din tranșee și postat pe internet, contrazice versiunea oficială azeră : elicopterul doborît făcea parte dintr-o formație de 2 elicoptere care nu atacau nicidecum pozițiile azere, ci zburau în paralel cu linia de contact în cadrul exercițiilor militare „Unitate 2014” ale forțelor armate din Karabagh și din Armenia. Acesta a fost practic atacat și lovit din spate de o rachetă, cel mai probabil portabilă de tipul IGLA, cu rază scurtă de acțiune, operată de un singur militar. Faptul că aparatele nu se aflau în misiune de luptă, ci executau un zbor de antrenament, este confirmat și de faptul că nu aveau activate spoturile sau grenadele termice cu rol de ținte false pentru derutarea rachetelor cu cap termic, manevră obligatoarie în caz de operațiune de luptă.

Elicopterul s-a prăbușit într-o zonă din care cei 3 membri ai echipajului, care după toate informațiile și-au piedut viața, nu au putut fi recuperați din cauza tirurilor azere. Pentru recuperarea acestora, partea armeană a cerut mijlocirea Crucii Roșii Internaționale.

doborirea elicopterului

Incidentul, deosebit de grav, în alt context decît cel din Karabagh ar constitui un act explicit de război. Însă în Karabagh, unde războiul este doar înghețat, nu încheiat, doborîrea elicopterului armenesc apare doar ca un detaliu tactic al hărțuielii de-a lungul liniei frontului.

Armistițiul semnat în mai 2014 a fost, în linii mari, respectat pînă astăzi. În cei peste 20 de ani de „pace”, incidentele și înfruntările letale de pe front au crescut în intensitate, mai ales după venirea la putere în Azerbaidjan a președintelui Ilham Aliev, fiul și succcesorul lui Haidar Aliev. Maximul tensiunii a fost atins în vara acestui an, cînd zeci de soldați de ambele părți și-au pierdut viața în condiții greu de stabilit cu certitudine. Dar niciodată înfruntările nu au vizat aparate de luptă, terestre sau de zbor, ale inamicului, ci s-au limitat la înfruntări purtate cu armament ușor sau cu putere de foc medie. De această dată, Azerbaidjanul a mutat teatrul înfruntării în aer, a ucis trei ofițeri armeni și a produs o considerabilă pagubă materială.

Dar să vedem firul evenimentelor, întrebări ce se pun și posibile implicații:

1. La 6 noiembrie, în Armenia și Karabagh începe seria de manevre tactice sub numele de „Unitate 2014”, cu participarea a peste 40 de mii de militari și sute de unități de tehnică militară – transportoare, blindate, tancuri, artilerie, aviație. Manvrele sînt prevăzute să dureze circa 10 zile.

2. La 12 noiembrie, un elicopter armenesc este doborît de-a lungul segmentului estic al liniei de contact din raionul Aghdam, în prezent ocupat de forțele armene în cadrul zonei tampon cucerite în 1993. Epava elicopterului și cei trei membri ai echipajului, cel mai probabil morți, rămîn în bătaia tirurilor azere și nu pot fi recuperați.

manevre in Ghearkunik, la care asista presedintele Serj Sarksian

3. Ce căutau elicopterele armenești, în mod evident aflate în zbor de antrenament, atît de aproape de pozițiile azere, la numai cîteva sute de metri? De ce se expuneau tirului azer? Dincolo de aparenta iresponsabilitate a planificatorilor manevrelor, era o regulă nescrisă a armistițiului cum că, indiferent de incidentele de pe linia de contact, nu sînt vizate ținte mari, ca tehnica blindată sau aparatele de zbor, chiar dacă în înfruntări mureau zeci de oameni. De nenumărate ori partea armeană a raportat faptul că avioanele azere, în cadrul manevrelor militare, efectuau zboruri de-a lungul liniei de contact, foarte aproape de pozițiile armenești. Chiar dacă aparatele azere erau în bătaia antiaerienei armenești, atîta timp cît nu încălcau spațiul aerian al Karabaghului sau al zonei tampon, erau lăsate să defileze fără să fie direct amenințate. Nu numai aparatele de zbor, dar și tancurile și blindatele azere au intrat în bătaia apărării armenești, fără să fie vizate cu foc. Astfel poate fi explicată „imprudența” elicopterelor armenești.

manevre in Ghearkunik, la care asista presedintele Serj Sarksian

4. De ce acum? A fost doborîrea elicopterului premeditată, cu ordin „de sus”? Cu ceritudine nu vom ști niciodată, dar aparent incidentul a fost unul spontan. Printre puținele lucruri credibile spuse de azeri este acela că elicopterele armenești efctuau zboruri de acest gen de vreo 3 zile, fapt ce probabil a creat o oarecare tensiune în cadrul soldaților azeri din tranșee. În plus, apropierea elicopterelor de pozițiile azere, zborul în formație, orientarea lor cu laterala către azeri și neactivarea măsurilor de bruiaj termic le făceau o țintă perfectă, ușoară și de neratat pentru o acțiune hotărîtă. Cu 2 lansatoare portabile și 2 apăsări de trăgaci, azerii puteau doborî ambele aparate. De ce nu au făcut-o, dacă acțiunea era planificată de la centru? Pare cel mai probabil că incidentul a fost urmarea unei inițiative a militarilor de pe teren.

Serj Sarksian soseste la Stepanakert

5. După incident, soldatul azer care a doborît elicopterul armenesc a fost decorat de ministerul apărării de la Baku „pentru merite deosebite în serviciul militar”. Este evident că, de fiecare dată cînd un azer omoară un armean, chiar și fără luptă (să ne amintim doar de cazul lui Ramil Safarov care în 2004, la Budapesta îl ucide pe colegul său de curs, Gurghen Markarian, cu toporul, în somn, iar după transferarea sa în Azerbaidjan, în 2012, este declarat erou și recompensat la cel mai înalt nivel), regimul președintelui Aliev îl glorifică, în același timp demonizîndu-i pe armeni. Cu atît mai mult acest lucru convine regimului de la Baku astăzi, cînd contestarea internă la adresa dictaturii familie Aliev pare că se intensifică. Chiar dacă nu a dat ordin direct, regimul nu poate scăpa ocazia de a valorifica armenofobia – chiar de el sădită în societate – spontană, fapt ce mai eclipsează grosolanele încălcări ale drepturilor omului și contestarea pe plan intern.

Serj Sarksian in Karbagh

6. A doua zi, la 13 noiembrie, ministerul de externe azer face publică o declarație în care spune că teritoriul Karabaghului a fost declarat zonă de excludere aeriană, fapt despre care a informat la timp pe toți membrii Organizației Internaționale a Aviației Civile. Este evident că astfel Azerbaidjanul a încercat să dea o formă coerentă și o aparență legală unei acțiuni condamnate la unison de organizațiile internaționale, NATO, OSCE, sau ministerele de extrene ale marilor puteri implicate în procesul de pace mediat de Grupul de la Minsk. Dar nu e numai atît: nu cu mult timp în urmă, Karabaghul a construit un mic aeroport lîngă capitala Stepanakert, pentru a înlesni legăturile aeriene cu Armenia. Faptul a provocat o adevărată isterie în Azerbaidjan, care a amenințat că va doborî orice aeronavă civilă armenească ce va folosi aeroportul. În replică, președintele Serj Sarksian a promis că el însuși se va afla în primul avion care va veni de la Erevan și va ateriza la Stepanakert. Între timp lucrurile au rămas suspendate și zborurile civile și comerciale nu au fost încă introduse, amenințările azere fiind probabil luate în serios. În paralel cu declarația ministerului de externe, ministerul apărării de la Baku a comunicat cum că întregul spațiu aerian al „teritoriilor ocupate”, adică al Karabaghului în întregul său, se află sub controlul forțelor aeriene azere, care au capacitatea de a doborî orice aparat armenesc care violează „spațiul aerian al Azerbaidjanului”.

7. Răspunsul Armeniei a fost unul calm, dar ferm: la 13 noiembrie, președintele Serj Sarksian, îmbrăcat în uniformă militară, însoțit de ministrul apărării și alți înalți responsabili militari, a asistat în regiunea Ghegharkunik la manevre militare, cu tiruri de rachete antiaeriene, după care elicopterul președintelui s-a îndreptat spre Karabagh și a aterizat pe noul aeroport al Stepanakertului. Gestul poate fi considerat un răspuns direct dat amenințărilor azere. În Karabagh președintele Armeniei face o vizită de 2 zile, în cadrul căreia asistă la exerciții militare și inspectează trupele.

8. De ce nu a ripostat Armenia printr-o acțiune militară? Din mai multe considerente: în acest moment de partea azeră nu există o concentrare suficient de apropiată de tehnică militară, și deci nici ținte ușoare, ceea ce ar însemna că orice acțiune punitivă ar trebuie să fie de amploare. Dar orice acțiune de amploare, cu implicarea unui număr ridicat de trupe și armament, ar însemna automat reizbucnirea războiului pe scară largă, ceea ce evident că Armenia nu dorește, neavînd nici un interes strategic sau tactic. În acest moment comunitatea internațională și cercurile diplomatice au o imagine clară asupra actului de agresiune și încălcare a armistițiului comis de Azerbaidjan, care nu va mai putea arunca prea ușor asupra armenilor responsabilitatea blocajului în procesul negocierilor patronate de Grupul de la Minsk. Respectarea termenilor armistițiului și nerecurgerea la forță a fost asumată personal de cei doi președinți în fața marilor puteri din tripla copreședinție a Grupului de la Minsk (Rusia, SUA, Franța), iar în acest moment Azerbaidjanul se află într-un „offside” diplomatic.

9. Crește incidentul din 12 noiembrie riscul reizbucnirii războiului în viitorul foarte apropiat? Probabil că nu. Doborîrea unui elicopter în condițiile cunoscute nu reprezintă un avantaj tactic pentru Azerbaidjan, iar apropierea iernii îngreunează utilizarea aviației (capitol la care Aerbaidjanul are un net avantaj asupra Armeniei) și, în plus, face ca sectorul nordic al frontului, delimitat de munți înalți, să devină aproape impenetrabil pentru atacatorii azeri. Însă nu sînt excluse provocări și mai sîngeroase a căror intensitate ar putea depinde direct contestarea pe plan intern a regimului lui Ilham Aliev. Este foarte probabil ca, în momentul cînd se va simți amenințat, regimul să provoace un nou război, să exacerbeze spectrul dușmanului extern și să cheme societatea la unitate în jurul conducătorului (sau dictatorului) suprem.

Vartan MARTAIAN

Notă : Pînă în momentul publicării acestui articol, partea armeană nu a putut ajunge la epava elicopterului din cauza tirurilor azere.

by Vartan Martaian