Mihai Stepan Cazazian

Ziua primei republici armene sărbătorită la București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 SONY DSC

            Duminică 26 mai a avut loc în comunitatea armeană din București sărbătorirea primei republici armene de la 1918. În urmă cu 95 de ani, pe 28 mai, poporul armean își afirma independența pe teritoriul său istoric. Bătălia de la Sardarabat și victoria asupra armatei turce avea să consfințească crearea unui stat liber care a rezistat doar doi ani. A urmat ocupația sovietică și abia în anul 1991 se proclama o nouă republică independentă, desprinsă de Uniunea Sovietică.

DSC_0042

DSC_0035

SONY DSC

După slujba de la Catedrala Armeană din București, oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, a avut loc o slujbă de pomenire în memoria ostașilor căzuți pe cîmpul de luptă și au fost depuse coroane de flori la bustul generalului Andranik din partea Ambasadei Armeniei în România, Uniunii Armenilor și Arhiepiscopiei Bisericii Armene. În holul Bibliotecii Dudian a fost vernisată expoziția de documente aflate în Arhiva Arhiepiscopiei și Ministerului de externe de la București și Erevan care dovedesc  rolul jucat de oficialitățile române în recunoașterea primei republici dar și implicarea comunității armene la aceste evenimente. A urmat un program artistic în spațiul bibliotecii unde tinerii armeni au recitat poezii și au citit din mesajele de îmbărbătare, de la 1918, ale generalilor ce au condus armata armeană. Victoria Petrosian acompaniată la pian de Carmen Asfadurian au interpretat cîteva cîntece patriotice. Apoi au luat cuvîntul Excelența Sa Hamlet Gasparian, Ambasador al Armeniei în România, senatorul Varujan Vosganian, PS Episcop Datev Hagopian și publicistul și scriitorul Vartan Arachelian. La final, în curtea catedralei ansamblul de dansuri Vartavar ( coordonat Bella Mardichian) a interpretat cîteva dansuri populare. Revista Ararat a editat o broșură cu tema 28 mai 1918 Prima Republică Armeană.

DSC_0060

            SONY DSC

O acțiune reușită pentru care trebuie să mulțumim Arhiepiscopiei și Uniunii Armenilor dar și membrilor comunității prezenți în număr mare la manifestare.

Ziua de 28 Mai, 1918, n’a fost decât realizarea de o clipă a idealului naţio­nal armean, după cum Mihai Bravul a realizat tot pentru o clipă, la Alba Iulia, idealul întregirei neamului românesc.” – spunea frumos Vartan Mestugean într-un articol publicat în Ararat în anul 1939.

SONY DSC

 DSC_0064

 mai multe foto pe facebook

  •  
  •