Mihai Stepan Cazazian

Ziua Femeii în cadrul comunității armene din Constanța

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 IMG_0771

Ca în fiecare an, Uniunea Armenilor din România ne-a făcut o surpriză plăcută și  ne-a  organizat o petrecere minunată nouă , doamnelor din comunitatea armeană.  Petrecerea pusă la cale de UAR,  a avut loc la Restaurantul Ibis. În organizare  s-a implicat și Comitetul de Femei, condus  de Dna Președintă  Madlen Diradurian, pentru ca totul să se deruleze așa cum ne dorim noi femeile. Și așa a și fost.  Am petrecut câteva ore minunate. Au participat 40 de doamne, am avut chiar și o invitată specială în persoana Dnei Armine Khachyatrian. Petrecerea a primit binecuvântarea Părintelui Osagan care a deschis petrecerea. Ce a urmat?   Firește multă veselie .  S-au dansat  dansuri armenești , dar și românești.   Membrii Comitetului ne-au surprins și cu un tort foarte aspectuos și gustos care a avut drept  glazură, drapelul armenesc. Am primit și cadouri, o carte de bucate armenești,o cutie de ciocolată și un trandafir minunat. Cu atâtea pregătiri bineînțeles că totul a fost excelent.

Mulțumim Uniunii Armenilor din România !

Carmen Dropol

Fotografii Tatosian Areknaz

IMG_0768

IMG_0797

IMG_0702

IMG_0773

  •  
  •