Redactor

ZIARUL FINANCIAR/ Reportaj din Armenia, locul unde se termină Europa

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

shutterstock-104087501

 

Sunt anumite locuri în care ajungi din întâmplare, în care nu te-ai fi gândit niciodată că vei păşi, având mintea ocupată cu fel şi fel de alte destinaţii.  Anul acesta am ajuns în Armenia şi-mi dau seama că întâmplarea a fost cum nu se putea mai fericită.

 

Pe hartă, Armenia pare aproape. În realitate însă, ai nevoie de aproape o jumătate de zi ca să ajungi în Erevan, şi chiar de mai mult timp dacă vrei să porneşti mai departe. Pentru că se află la periferia Europei – la propriu şi la figurat – micuţul stat a fost trecut cu vederea de cele mai multe companii aeriene, iar cele care au ales totuşi să zboare la Erevan au program de noapte. Când vii din România te opreşti sigur la Viena, Moscova sau Varşovia, unde escala este de trei, patru sau chiar mai multe ore, şi apoi porneşti mai departe cu zborul de noapte.

„În timpul zilei companiile aeriene au programate destinaţiile din prima ligă, cele din eşalonul doi fiind lăsate pentru orele târzii din noapte“, îmi explică motivul pentru care cursele dinspre Occident aterizează după ce ceasul a bătut miezul nopţii un om de afaceri german, venit în Armenia pentru business.

De altfel, la fel ca şi în România, cei mai mulţi turişti ajung aici în scop de afaceri, mai puţini sunt cei pasionaţi de istorie şi religie care aleg să descopere frumuseţea locului. Pentru cei mai mulţi, Armenia nu spune multe, este poate asociată cu glumele de la Radio Erevan, foarte populare în perioada comunismului. Statul „aruncat de soartă“ la marginea Europei ascunde însă multe secrete, cum ar fi faptul că este prima ţară din lume care a adoptat creştinismul ca religie de stat, în 301. Armenii sunt de altfel foarte mândri de acest lucru şi, mai mult, consideră că au scris istorie, motiv pentru care promovează turismul religios. De când ai ajuns pe aeroportul din Erevan o să vezi afişe şi vederi cu muntele Ararat, un simbol naţional. Mai mult, când mergi pe străzile capitalei, muntele de peste 5.000 metri altitudine te urmăreşte. Ararat este muntele pe care se spune că s-ar fi oprit Arca lui Noe, iar pentru armeni masivul are o semnificaţie similară cu cea a muntelui Olimp pentru greci deşi se află dincolo de graniţa cu Turcia.1409172441-dsc-9108-copy

Chiar dacă îl vezi de oriunde, cel mai bine poţi admira muntele de la cascade, un complex de 1.000 de scări de la capătul cărora vezi cum întregul oraş se aşterne practic la picioarele Ararat. Dacă cerul este senin îi poţi vedea cel mai înalt vârf (are două în total), care indiferent de anotimp este înzăpezit. Când cerul este însă împânzit de nori, poţi admira de sus doar oraşul roz cum mai este supranumit Erevan deoarece multe dintre clădiri sunt construite dintr-o piatră rozalie.

Ca să ajungi sus, în vârful cascadelor, poţi lua liftul, însă pe scări ai ocazia să admiri operele de artă expuse la fiecare etaj.

Capitala Armeniei este principala destinaţie turistică a ţării, atrăgând vizitatorii dispuşi să descopere o parte dintre poveştile pe care oraşul le-a trăit de-a lungul celor 2.800 de ani. Erevan este chiar mai bătrân ca Roma, oraşul etern, însă nu sunt mulţi cei care ştiu asta. Nu îşi etalează bătrâneţea la fel ca Roma, poate şi pentru că nu sunt  multe clădirile care au rezistat trecerii timpului. Oraşul roz cum îl numesc localnicii este diferit de marile capitale din Occident. Nu este boem şi nu îţi dă senzaţia că este încărcat de istorie dar, deşi nu te îndrăgosteşti la prima vedere de arhitectura pe alocuri comunistă, te prinde în mrejele sale. De vină sunt poate localnicii care sunt mereu pe fugă şi pe care-i poţi admira în tihnă de pe scaunul unei cafenele din piaţa centrală. După ce se lasă seara, tot în piaţa centrală, însă în faţa muzeului Natio­nal Gallery (Galeria Naţională) vezi aceiaşi oameni cu alţi ochi. Cu mic cu mare, armenii vin aici după lăsarea serii ca să urmărească timp de două ore spectacolul fântânilor cântătoare ce amin­teşte de un show similar din Bar­celona, de la Montjuic. Pentru un altfel de spectacol, poţi merge la Opera din Erevan sau la fabrica de cognac Ararat.

Reportaj de Cristina Roșca

Citește mai mult pe http://da.zf.ro/dupa-afaceri/travel/

  •  
  •