Mihai Stepan Cazazian

Monitorulsv.ro / Zeci de credincioşi armeni au luat parte la hramul Bisericii „Sfânta Cruce” din Suceava

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Zeci de credincioşi din comunitatea armeană au participat duminică la hramul Bisericii „Sfânta Cruce” din Suceava, cu dorinţa de rugăciune şi de sfinţire. Ca în fiecare an, în duminica cea mai apropiată marii sărbători a Înălţării Sfintei Cruci, armenii din comunitatea locală şi cei invitaţi de la parohiile armene din nordul Moldovei se adună pentru a se închina împreună şi pentru a-i cinsti pe cei care au pus temelia acestei biserici armeneşti, în urmă cu cinci secole.

 

Împreună, la rugăciune în Biserica „Sfânta Cruce”

Slujba a început în jurul orei 11.00, când credincioşii s-au adunat în biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh Torkom Azad Mandalian. În timpul slujbei, preotul a sfinţit apa şi o ghirlandă mare de flori de toamnă, realizată de femeile din comunitate, din care, la final, a luat fiecare câte un buchet care trebuie păstrat cu sfinţenie acasă. Adela Valter crede că aceste flori o ajută pe perioada întregului an: „Aceste flori le păstrăm pentru sănătate, pentru noroc în casă, pentru spor şi pace în general. Ele sunt un simbol al Zilei Crucii.” La finalul slujbei, cei din comunitatea armeană s-au adunat pentru o fotografie de grup în faţa clădirii comunităţii, după care au gustat cu toţii din bucatele pregătite special pentru hram de gospodinele din comunitate. Preotul Azad Mandalian, parohul Bisericii „Sfânta Cruce” ne-a mărturisit: „Astăzi este Ziua Crucii, care se serbează şi în Biserica Ortodoxă Română, numai că noi, armenii, o sărbătorim în duminica cea mai apropiată sărbătorii. În luna august, fiind ocupaţi cu hramul Mănăstirii Hagigadar, ne adunăm astăzi între noi, armenii, şi sărbătorim mai restrâns marea sărbătoare a Sfintei Cruci, printr-o întâlnire a comunităţii. În timpul slujbei din biserică, noi facem astăzi sfinţitul apei şi al florilor, iar apoi toată lumea gustă această ciorbă de urechiuşe, care se mănâncă numai la Suceava, cu tradiţia, cu specificul şi cu secretul condimentelor ei”.

de 

citeste mai mult pe monitorulsv.ro

  •  
  •