Mihai Stepan Cazazian

WASHINGTON D.C. / Inaugurarea statuii lui Armen Garo, primul ambasador al Armeniei în SUA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

În cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Washington D.C. , la  Ambasada Armeniei, a fost  dezvelită statuia  primului ambasador al Armeniei în SUA, Armen Garo (Karekin Pastermadjian). Manifestarea a avut loc în cadrul aniversării centenarului  Primei Republici a Armeniei, informează Voice of America.

La eveniment a participat președintele Armeniei, Armen Sarkissian precum și oficialități americane și armene.

“În aceste zile, sărbătorim aniversarea a 100 de ani de la prima republică a Armeniei și stabilirea de relații diplomatice între Armenia și SUA  iar evenimentul de astăzi este punctul culminant al acestor sărbători”, a declarat ambasadorul armean în SUA, Grigor Hovhannisyan.

La eveniment a participat, de asemenea, Hakob Ter-Khachatryan, membru la Biroului ARF Dașnagțutiun, care, în cuvântul său, a evidențiat contribuția și rolul lui Armen Garo în istoria primei Republici Armene. “Armen Garo  a fost una dintre cele mai  reprezentative figuri ale nației noastre,  și un diplomat”, a spus Ter-Khachatryan.

Istoricul Hayk Demoyan a vorbit despre istoria înființării primei ambasade armene în S.U.A., afirmând că misiunea diplomatică a fost înființată datorită celor 50.000 de dolari colectați de comunitatea armeană din Statele Unite.

La rândul său președintele Armen Sarkissian a spus  că :”Noi sărbătorim victoria întemeierii Primei Republici dar ea nu a încetat să existe niciodată. Poate a a avut alt nume. De exemplu, acum 70 de ani am numit-o Republica Sovietică a Armeniei, dar majoritatea dintre noi au crezut că republica reală este Armenia independentă și democratică. Iar ceea ce a fost în inimile noastre în 1991 a devenit o realitate, iar Prima Republică a renăscut “.

 

Karekin Pastermadjian, cunoscut mai bine cu numele de revoluționar  Armen Garo  (9 februarie 1872 – 23 martie 1923), a fost un activist și politician naționalist armean. Armen Karo a fost membru de frunte al Federației Revoluționare Armene timp de două decenii.

El a fost unul dintre conducătorii grupului care a ocupat, în 1896,  Bănca otomane ca răspuns la masacrele comise împotriva armenilor de sultanul Abdul Hamid. De asemeni a răspuns de operațiunea Nemesis, în urma căreia  au fost asasinați mai mulți responsabili ai Genocidului armean.

Între anii 1918 și 1920 a fost primul ambasador al Primei Republici a Armeniei în Statele Unite.