Vartan Martaian

Washington BLOCAREA REZOLUŢIEI ARMENEŞTI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Timp de peste 9 luni, din martie pînă în decembrie anul trecut, la Washington nu s-a mai auzit aproape nimic despre rezoluţia H. Res. 252 privind recunoaşterea genocidului armean. Adoptată cu 23 de voturi pentru şi 22 împotrivă de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor în data de 4 martie 2010, pe fondul dezgheţului armeano-turc şi a aşteptării ratificări protocoalelor de la Zürich – una din motivaţiile principale ale oponenţilor rezoluţiei în Comisie fiind tocmai intenţia de a nu zgîndări Turcia în plin proces al “dezgheţului” armeano-turc –, rezoluţia nu a întrunit după votul Comisiei un sprijin suficient din partea congresmenilor. Motiv pentru care iniţiatorii ei i-au cerut doamnei Nancy Pelosi, preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi o veche şi declarată susţinătoare a Cauzei Armene, să nu o supună dezbaterii pînă la apariţia unor circumstanţe mai favorabile. Circumstanţe care părea că ar exista la sfîrşitul anului trecut cînd, pe 17 decembrie, agenţia AP transmitea că democrata Nancy Pelosi intenţionează să introducă pe agenda Camerei supunerea la vot a rezoluţiei 252.

Brusca revenire în actualitate a rezoluţiei armeneşti i-a surprins pe mulţi armeni şi turci, deopotrivă, agitînd pentru scurt timp spiritele în ambele tabere. Totuşi, istoricul armeano-american Vahakn Dadrian nu dădea mari şanse de izbîndă unui eventual vot asupra rezoluţiei, întrucît, potrivit lui, asemenea rezoluţii sînt adoptate mai degrabă din raţiuni politice şi nu din considerente morale. În acelaşi timp, Dadrian atrăgea atenţia asupra faptului că, pînă la urmă, rezoluţia este un document formal căruia nu trebuie să i se acorde o importanţă exagerată.

Însă importanţă exagerată i-a acordat şi îi acordă, cu siguranţă, Ankara care, ca de fiecare dată cînd s-a conturat posibilitatea introducerii rezoluţiei armeneşti pe agenda Congresului, şi-a împrospătat ameninţările la adresa Washingtonului. Ameninţări la care administraţia preşedintelui Obama a fost şi este la fel de receptivă ca şi cele precedente. Contactată telefonic de Ahmet Davutoglu, secretarul de stat Hillary Clinton l-a asigurat pe ministrul turc de externe că executivul american va face tot ce îi stă în putinţă pentru a împiedica ajungerea rezoluţiei H. Res. 252 în Congres. Şi se pare că a şi reuşit: Nancy Pelosi a renunţat la a supune la vot rezoluţia, care a rămas, încă o dată, blocată înaintea ultimei probe în legislativul american. Imediat după aceea, pe 5 ianuarie domna Pelosi a plecat de la conducerea Camerei, ca urmare a pierderii majorităţii democrate la alegerile parţiale din luna noiembrie. După o lungă amăgire, a fost, aşadar, rîndul lui Nancy Pelosi să le întoarcă spatele armenilor, după exemplul la fel de democratului Barack Omaba.

Susţinătorii rezoluţiei sperau că eşecul apropierii diplomatice armeano-turce şi tensionarea relaţiilor turco-israeliene (implicit scăderea sprijinului acordat Turciei de lobby-ul evreiesc din Statele Unite) vor spori şansele adoptării rezoluţiei. Dar iată că nu a fost aşa. Ankara poate răsufla, din nou, uşurată: moralitatea a fost sacrificată, încă o dată, pe altarul raţiunilor de stat ale SUA– ceea ce confirmă spusele lui Vahakn Dadrian –, în timp ce lobby-ul evreiesc de la Washington continuă să-şi manifeste sprijinul ferm (dar nu şi necondiţionat) poziţiei negaţioniste a guvernului turc. Abraham Foxman, directorul executiv al celei mai influente organizaţii evreieşti din Statele Unite, Anti-Defamation League, declara pentru cotidianul turcesc Sabah că “Statele Unite greşesc cînd încearcă să se amestece în această chestiune [disputa istorică armeano-turcă]. Istoria trebuie lăsată istoricilor. Noi susţinem Turcia în această privinţă”. Ca notă de corectitudine jurnalistică, trebuie să menţionăm că poziţia exprimată de Abraham Foxman nu exprimă sentimentele şi convingerile majorităţii evreilor americani, ci reflectă linia dictată de interesele strategice israeliene pentru care evitarea (sau măcar diminuarea) ostilităţii Turciei faţă de Israel este esenţială.

Lupta parcă donchişotescă purtată la Washington de susţinătorii Cauzei Armene a înregistrat, aşadar, încă un eşec la sfîrşit de an 2010. După îngroparea protocoalelor armeano-turce şi noua bătălie de culise cîştigată, Ankara nu-şi ascunde satisfacţia şi se simte stăpînă pe situaţie. Probabil că are şi de ce. Dar armenii americani nu renunţă. Oricum nu au nimic de pierdut. Cel mult încă nişte promisiuni (nerespectate) ale unor politicieni americani.

Vartan MARTAIAN

  •  
  •