Mihai Stepan Cazazian

VOLUNTARII ARMENI, PE FRONTUL DIN ARȚAKH

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În Primul Război Mondial armenii care au constituit unitățile de voluntari erau din regiunea Caucazului și așteptau cu nerăbdare să preia armele “pentru a-și elibera patria”. În mai multe orașe un număr mare de tineri armeni au declarat că sunt gata să se alăture unităților armene ale Imperiului Rus. Pe lângă soldații aflați deja în armata Caucazului rus, aproape 20.000 de voluntari s-au declarat pregătiți să se înroleze pentru a lupta împotriva Imperiului Otoman.

voluntari armeni în Primul Război Mondial

La Conferința de Pace de la Paris din 1919 s-a spus că 150 000 de armeni au făcut parte din unitățile de voluntari ale Imperiului Rus și aproximativ 40 000 au fost membri ai unităților neregulate armene. Să ne aducem aminte că la vremea aceea cele 4 Batalioane și un regiment de voluntari armeni au fost conduse de Andranik Ozanian, Drastamat Kanayan și Armen Garo, Hamazasp Srvandztyan (Hamazasp), Arshak Gafavian( Keri) și Sarkis Mehrabian( Vartan).

Dar istoria se repetă, într-un fel, iar agresorul de azi este urmașul Imperiului Otoman.

Suntem în anul 2020. După chemarea prim-ministrului Nikol Pachinyan  tot mai mulți armeni s-au înscris, ca voluntari, în armata de apărare a Arțakhului.

Cinste lor !

Iată câțiva dintre ei, ce merită nu doar recunoștința noastră:

Preotul din orașul Odzun, din eparhia Goukarats (Vanatzor), părintele Vrtanès Paghalyan, a hotărât să plece pe  front, alături de alți bărbați din satul său. Preotul a spus cu această ocazie: „Cu binecuvântarea Sanctității Sale, și eu m-am alăturat unui grup de voluntari și mâine (8 noiembrie), cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem în prima linie. Trebuie să ne sprijinim soldații, ofițerii și frații noștri voluntari pentru a apăra existența poporului nostru din Arțakh. Suntem cu toții voluntari, niciunul dintre noi nu o face sub constrângere “.

La fel ca mulți armeni din diaspora, marele umorist și comediant Vardan Petrossian, în vârstă de 61 de ani, s-a alăturat armatei armene pentru a sprijini eforturile de a combate  agresiunea azeră. Înrolat în organizația „Art of Survival”, el a spus: „Trebuie să înțelegem că Armenia este în război, există legi într-o țară în război. De exemplu, într-o țară în război, nu avem dreptul să declarăm nimic. După război spuneți orice doriți, dar în timpul războiului nu este de dorit și este periculos.”

Așa cum s-a anunțat Anna Hakobyan, soția prim-ministrului armean Nikol Pachinian, a format o brigadă de 13 femei care va purta numele  de Erato, după numele unei regine din Armenia antică.

Erato a fost o regină a Armeniei din dinastia Artaxiade,  ultimul membru domnitor al acestei dinastii. „După zece zile de antrenament, brigada noastră este gata să lupte. Numele brigăzii feminine este Erato de la numele reginei armene ”, a scris Anna Hakobyan pe pagina sa de facebook, postând câteva fotografii de la antrenament. În următoarele câteva zile, ea se va îndrepta spre graniță pentru a lua parte la lupte.

Portarul echipei de fotbal FC Van din Ciarențavan,  internaționalul armean Henri Avagyan  pleacă pe front, a comunicat clubul său. „Cu câteva ore în urmă, Henri Avagyan a plecat să apere Arțakhul, locuitorii din Arțakh și să apere dreptul poporului armean de a trăi liber după voia lui”, a indicat într-o declarație de presă clubul FC Van din Ciarențavan care evoluează în Liga Superioară (Liga 1) din Armenia.

Primul grup de voluntari armeni din Abhazia a plecat să lupte în Arțakh, a declarat vineri Akhra Avidzba, șef adjunct cu relații internaționale pentru Abhazia. „Orice armean are dreptul să-și apere patria. Drept urmare, primul grup de voluntari armeni din Abhazia numit  Hamshen a plecat în Nagorno-Karabakh. Dumnezeu să-i apere pe fiecare dintre ei ”, a spus Avidzba la plecarea acestora.

Brigada de voluntari a cetățenilor armeni de origine yezidi numită  Kyaram Sloyan  pleacă pe frontul  din Arțakh pentru a apăra pământul armean, țară în care și-au găsit refugiu aproape 40.000 de yazidi fugiți de persecuțiile din  Imperiului Otoman la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Populația yazidi s-a stabilit în mai multe localități din regiunea Ararat din Armenia. Comandantul brigăzii yazidi a declarat pentru  site-ul armatei armene „Zinuj media” că pleacă să „trăiască sau să moară”.

Campionul pe front !

Oricine s-ar putea întâlni pe frontul din Arțakh cu Mihran Harutyunyan, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Rio la lupte greco-romane.

Și ca un adevărat luptător, Mihran este și astăzi în frunte.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *