Mcrtici Baghdasarian

Voluntari armeni în România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Serviciul European de Voluntariat (SEV) promovează solidaritatea, toleranţa şi cunoaşterea între tinerii din întreaga lume. În România activează în prezent peste 90 de tineri şi numărul lor este în creştere. Aceştia sunt implicaţi în activităţi de dezvoltare rurală, educaţionale şi sociale. Începând din toamna anului trecut se află în România, sub egida aceleiaşi organizaţii şi un grup de tineri din Armenia. Aceştia sunt :

  • Aram Poghosyan din Erevan, care desfăşoară activităţi în şcoala şi azilul de bătrâni din Melineşti, judeţul Dolj ;
  • Arthur Budaghyan din Erevan activează în şcoala din Sicleni, judeţul Gorj;
  • Eliza Nazaretyan din Erevan publică în ziarul din Daneţi, judeţul Dolj şi de asemenea îşi desfaşoara activitaţile la şcoala din comună;
  • Aram Mnatskanyan din Kirovakan predă limba armeană în şcoala din Padeş, judeţul Gorj şi este un maestru în arta origami spre încântarea copiilor
  • Liana Nikoyan din Gyumri predă limba engleză şi îi învaţă pe copii jocuri, poezii şi cântece.

Una din activitaţile SEV-ului este şi organizarea unor întâlniri de cunoaştere între voluntari şi de promovare a proiectelor în rândul cetăţenilor ţării gazdă. Astfel a avut loc o acţiune în oraşul Dăbuleni (jud. Dolj) la care au participat tineri din peste 14 ţari.

În cadrul stand-ului Armeniei am putut afla mai multe despre armeni şi Armenia, prin intermediul unui montaj video, am gustat din bucatele specifice acestui popor, ca de exemplu: pasuţ dolma, gatha şi blith, am putut vedea fotografii cu imagini din ţara de la poalele Araratului, iar apoi tinerii voluntari armeni ne-au  surprins plăcut cu un moment artistic, un dans armenesc.

În final toţi participanţii au fost invitaţi să danseze pe melodia ” Noi şi munţii noştri ” – Menk enk mer sareră  interpretată de Inga şi Anuş Arşakyan. Publicul a apreciat atât bucatele cât si momentul artistic, întreaga manifestare fiind filmată de televiziunea locala şi TVR.

După acţiunea şi petrecerea care a avut loc, armenii au fost găzduiţi de familia Popescu, o familie foarte primitoare şi amabilă care, surprinzător sau nu, ştiau foarte multe despre armeni.

Astfel de acţiuni vor mai avea loc în perioada urmatoare şi sperăm ca tinerii armeni să fie la fel de activi ca şi până acum.

  •  
  •  

8 Responses to Voluntari armeni în România