Mihai Stepan Cazazian

Vizită Preasfinției Sale Episcop Datev Hagopian la Suceava, Roman și Târgu Ocna

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Delegația armeană a fost primită la Roman de primarul Lucian Micu

În perioada 3-5 iunie 2019,  o delegație a Arhiepiscopiei Armene din România condusă de Preasfințitul Episcop Datev Hagopian a vizitat parohiile armene din Suceava, Roman și Tg.Ocna.

La Suceava Preasfinția Sa împreună cu PC Arhimandrit Babken Salbiyan, PC Krikor Radu Holca și epitropul parohiei București dl. Ec. Daniel Mehtemetian au avut discuții cu  reperezentanții firmei  de arhitectură și construcții în vederea continuării lucrărilor de restaurare la Manastirea Hagigadar prin obținerea fondurilor CNI.

La Roman, împreună cu domnul Dr. Nazaryan Zare, Consilier Eparhial delegația s-a întîlnit cu Primarul dl.Lucian Micu, unde discuțiile au fost purtate pe tema renovării și păstrarii clădirii ”Școala Armeană” din Roman.

La Târgu Ocna delegația s-a întâlnit cu domnul Primar Ștefan Șilochi și au discutat asupra proiectului de renovare a bisericii din Tg.Ocna care va fi depus la Compania Națională de Investiții precum și asupra proprietăților existente în curtea bisericii.

Totodată la cimitirul  eroilor din Tg.Ocna, Preasfinția Sa a săvărșit o slujbă de parastas pentru ofițerul armean S.Grigoryan, care a murit în cel de al doilea război mondial în aceste locuri.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •