Mihai Stepan Cazazian

Viorica Popa a fost condusă pe ultimul drum

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Marți 3 ianuarie 2017, pe o vreme friguroasă dar însorită, lidera comunității armene din Botoșani Viorica Popa a fost condusă pe ultimul drum, într-o ceremonie la care au participat peste 100 de persoane.

Slujba religioasă a fost oficiată de PS Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, asistat de PC Radu Kricor Holca, preot vicar al Arhiepiscopiei și preot paroh al Bisericii Armene din Botoșani, de PC Azad Torkom Mandalian, preotul parohiei armene din Suceava, asistați de ipodiaconul Vlad Damian, studentul ajuns la Ecimiadzin datorită intervenției perseverente a Vioricăi Popa pe lângă episcopul Datev. La slujbă a participat și unul dintre preoții bisericii ortodoxe române din Botoșani, Daniel Dascălu, profesor la Facultatea de Teologie din Iași și directorul Seminarului Teologic din Botoșani, preotul alături de care Viorica Popa a participat chiar în lunile noiembrie și decembrie ale acestui an la derularea unui proiect despre toleranța religioasă și genocid.

 În cele trei zile în care sicriul a fost depus în naosul bisericii armene Sfânta Maria din Botoșani – biserică reabilitată prin eforturile de mai bine de un deceniu ale Vioricăi Popa, au oficiat slujbele religioase alături de preoții armeni Kricor și Torkom și preoții români Petru Chervase și Dumitru Volintiru. Apropiați ai parohiei și bisericii armene din Botoșani, cei doi au prețuit-o mult în timpul vieții pe Viorica Popa, fiind invitații speciali ai aceasteia  în biserica armeană, la ceremoniile religioase de la resfințire și la cele de comemorare a genocidului armean.

Prezența alături de botoșăneni a unor enoriași de la parohiile din țară, a unor lideri ai comunităților armene din București, Pitești, Bacău, Tg.Ocna, Suceava, Roman și Iași, a reprezentantului Uniunii Armenilor din România Florin Kevorkian au onorat activitatea de o viață a Vioricăi Popa în slujba bisericii și comunității armene din România.

Au însoțit-o pe ultimul drum personalități ale culturii locale, între care doctorul în istorie Dănuț Prodan, cel care a prefațat patru dintre cărțile scrise de Viorica Popa și Florin Simion Egner despre comunitatea armeană din Botoșani,  istoriograful Gheorghe Median, autorul – împreună cu Ștefan Iovanesian – a primei cărți despre armenii botoșăneni, muzeograful Ana Teletin, cea care a organizat împreună cu Viorica Popa – într-o perioadă întinsă pe două decenii – a spațiului expozițional dedicat comunității armene din Botoșani în cadrul Muzeului Etniilor și Cornelia Viziteu, directoarea Bibliotecii Județene Mihai Eminescu, instituție de cultură în care Viorica Popa a lucrat peste trei decenii și unde și-a lansat un număr de 6 dintre cărțile scrise de ea în colaborare cu Florin Egner.

Emoționante au fost mesajele de rămas bun: din partea Arhiepiscopiei – citit de PS Datev Hagopian, din partea ambasadorului Armeniei în România, Excelența Sa Hamlet Gasparian, mesajul Uniunii Armenilor din România – citit de Florin Kevorkian, mesajul  oficialităților locale – citit de Cornelia Viziteu și cel al parohiei și comunității armene locale, citit de Florin Simion Egner.

Într-un mesaj final emoționant, PS Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România a amintit de întâlnirile cu Viorica Popa de la Botoșani, despre cum au trăit împreună bucuriile realizărilor parohiei și despre regretul de a nu fi apărut în timpul vieții ei volumul despre tradițiile locale ale armenilor botoșăneni. ”Între noi trăiesc două categorii de oameni: cei care trăiesc pentru sine,  pe care biserica ortodoxă armeană îi consideră pierduți și cei care trăiesc pentru ceilalți și pe care biserica îi consideră fericiți. Viorica Popa a făcut parte cu siguranță dintre aceștia din urmă”a spus în încheiere înaltul prelat.

 

Consiliu Parohial

 al Bisericii armene din Botoșani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • 22
  •