Mihai Stepan Cazazian

Veche-nouă conducere la Sucursala Cluj UAR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În data de 29 februarie, la sediul din Cluj a UAR, s-a desfășurat adunarea  generală de dare de seamă și alegeri. După prezentările activităților și execuțiilor financiare, singurul candidat pentru un nou mandat la conducerea sucursalei, Karen A. Sebesi, a adus la cunoștința membrilor sucursalei câteva propuneri, idei din proiectul său de management pentru următorii ani. Pe lângă programele bine primite și tradiționale deja, președintele, alături de echipa sa din Comitetul director (Anna Steib, Bedros Krucian, Elek Szentannai și Paul Anca) dorește continuarea Festivalului Curtea armenească, care anul acesta se va afla la cea de-a doua ediție, dar printre propuneri mai regăsim și posibila înființare a unei trupe de teatru de amatori, cu specific armenesc, organizarea la nivel național, alături de toate sucursale, a unei lecturi-maraton, bazată pe texte cu și despre Genocid, în data de 24 aprilie, întărirea colaborărilor deja traditionale cu Ambasada Republicii Armenia în România, care prin implicările directe  și de până acum ale E.S. Domnului Ambasador Sergey Minasyan și a întregii echipe din cadrul ambasadei,  s-au dovedit de bun augur. Se preconizează o reluare și regândire a relațiilor cu Institutul de armenologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai la conducerea căruia conducerea Universității l-a numit pe directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, domnul Tudor Sălăgean.  S-a mai pomenit posibilitatea realizării unui concert simfonic alături de Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, sau identificarea unor locații și posibilități pentru amplasarea unui khacikar. Totodată, în proiectul de management se pune un accent foarte mare pe atragerea tinerilor și simpatizanților în activitățile sucursalei, astfel domnișoara Tania Varduca a fost împuternicită să revigoreze acest important și strategic domeniu de activitate. Vicepreședintele CJ Cluj, domnul István Vákár, membru al comunității clujene, prezent la adunarea generala,  și-a reafirmat sprijinul instituțional și personal dat sucursalei din Cluj.

Adunarea generală a acceptat în unanimitate materialele prezentate de către vechea conducere și a aprobat proiectul de management propus de Karen Sebesi, votând astfel pentru un nou mandat echipa de conducere de la UAR Cluj.

La Adunarea generală de la Cluj, care a fost condusă de președintele regiunii Transilvania, Ioan Esztegár, a participat și președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian.

  •  
  •