Mihai Stepan Cazazian

VARUJAN VOSGANIAN : Să-i mulțumim lui Eduard Jeamgocian!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Catedrala-pentru-web-1

ediComunitatea armeană din România are o seamă de virtuți care îi dau o poziție proeminentă în cadrul diasporei armene. Și asta mai ales din perspectiva tradițiilor sale, a moștenirii culturale, a rolului pe care îl joacă în societatea în mijlocul căreia trăiește. Dar virtuțile sale se păstrează și dacă  privim comunitatea armeană ca parte a națiunii române. Căci armenii originari din România, oriunde au plecat, în cele patru colțuri ale lumii, au păstrat dragostea și nostalgia pentru pământul natal și pentru limba română. Cei care l-au cunoscut pe Eduard Seferian, plecat din Brăila la vârsta adolescenței tocmai în Argentina, un adevărat patriarh al comunității armene din Buenos Aires, au rămas impresionați de limpezimea limbii române pe care o vorbea după aproape șapte decenii de când părăsise țara în cala vasului al cărei comandant era Onig Tokatlian. Aceeași limbă română impecabilă o vorbea marea actriță Vartuhi Varteresian,  repatriată în anii imediat postbelici în Armenia Sovietică. Am avut plăcuta surpriză să găsesc la Sao Paolo o comunitate de romanahai unde nu doar armenii născuți în România vorbeau ireproșabil limba armeană și aveau amintiri cât se poate de proaspete, despre viața culturală bucureșteană, dar, cum se întâmplă în fermecătoarea famile Dokuzian, chiar și băieții lor, născuți în Brazilia.  Mergeți la sediul Asociației Raffi din Los Angeles sau la Băcănia lui Baruir din New York și vă veți simți pe deplin acasă, pe Calea Moșilor sau în Dudeștii de pe timpuri. Iar în Australia îl veți găsi pe Sergiu Selian, la fel de harnic pe tărâmul culturii românești și armenești.

Așadar, comunitatea armeană din România este atât de bogată încât își are propria diasporă. Iar în această diasporă a diasporei întâlnim și cele mai importante nume ale istoriografiei recente a armenilor din România: Suren Kolangian, trecut în neființă la Los Angeles și Eduard Jeamgocian, cât se poate de viu – cum veți putea lesne constata – la New York.

Edurd Jeamgocian ne-a adus de curând un dar prețios, o monumentală lucrare dedicată Catedralei armene din București. Volumul, aflat la a doua ediție,  nu se mulțumește doar să descrie viața ecclesiei armene din ultima sută de ani, ci este o istorie a întregii comunități armene din București, veche de patru secole. Rămânem impresionați de multitudinea de portrete, de evenimente, de melancolii și speranțe al căror punct de convergență a fost acest lăcaș de cult, unul dintre cele mai frumoase – dacă nu cel mai frumos – construite de armeni în Europa.

Eduard Jeamgocian are nu doar cultul adevărului istoric, dar și pe cel al detaliului. Această minuțiozitate face ca personaje uitate astăzi să reînvie, chipuri abia cât o gămălie de ac în fotografiile de grup să capete nume, obiceiuri vechi să renască. Cei din generația mea au găsit în paginile cărții pe preoții și pe dascălii din copilăria lor, și-au reamintit de vizitele Catolicosului Vasken, cu care prilej se umplea nu doar curtea Catedralei, dar și trotuarul de vizavi al Bulevardului Carol, de predicile pline de elan ale arhiepiscopului Dirayr Mardighian. Iar cei mai în vârstă decât mine își pot aminti cu nostalgie de frământările comunității de prin anii 50, nedezmeticite încă sub comunism.

Referințele bibliografice sunt copleșitoare. Te întrebi cum a putut Eduard Jeamgocian să strângă atâtea informații, cât de îndărătnică trebuie să fi fost tenacitatea sa și cât de mare dorința de a cerceta, dacă ele au putut să ignore toate piedicile și distanțele pe care oceanul și orânduielile le-au pus între țara sa de origine și țara sa de adopție.

Prin opera sa – aceasta nu este prima monografie al cărei autor este – prin devotamentul său pentru pământul natal, prin probitatea sa științifică și prin felul în care rămâne credincios glasului sângelui și tainei botezului său armenesc, Eduard Jeamgocian este unul dintre numele cele mai prestigioase ale comunității armenilor din România. Și dacă, după ce vremurile vor mai trece peste noi, cineva o să mai amintească numele noastre, ale unora dintre romanahaii de azi, de toate rangurile, de la vlădică până la opincă (nu mă întrebați cum se spune în armenește la opincă),  asta se va datora în mare măsură lui Eduard Jeamgocian și măiestriei sale de a recompune din detalii o realitate emoționantă.

Catedrala-pentru-web-1Redactor: Paul CERNAT;

                                Mihai Stepan-CAZAZIAN

Tehnoredactor:

                                Mihai HĂȚULESCU

Ediție aniversară cu ocazia împlinirii a 100 de ani

de la târnosirea Catedralei Armene din București

 © Editura Ararat, 2015

 

  • 20
  •  

One Response to VARUJAN VOSGANIAN : Să-i mulțumim lui Eduard Jeamgocian!