Mihai Stepan Cazazian

Varujan Vosganian la Conferințele Bibliotecii Județene „C. Sturdza” Bacău

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Biblioteca Judeţeană ,,Costache Sturdza” din Bacău a găzduit vineri, 17 martie 2017, ora 17.00, o nouă ediție a Conferinţelor Bibliotecii, avându-l ca invitat special pe Varujan Vosganian, care a vorbit despre „Esența culturală a tranziției” și a lansat recentul roman Copiii războiului (Iași, POLIROM, 2016). După Cartea şoaptelor și Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (o carte despre neliniştile, căutările şi incertitudinile noastre, despre traume încă nevindecate), a venit rândul acestui nou roman, prezentat de criticul literar Vasile Spiridon, profesor la Universitatea ,,Vasile Alecsandri” şi de profesorul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Judeţene Bacău.

În fața unui public numeros (reprezentanți ai autorităților locale, profesori, scriitori, artiști, studenți și elevi, iubitori de carte), dornic să-l întâlnească pe unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani, Varujan Vosganian a ținut o conferință vie, memorabilă prin profunzimea întrebărilor lansate și prin răspunsurile pline de tâlc vizând prefacerile societății românești postdecembriste și nu numai. Deşi nu a dorit să vorbească prea mult despre cele scrise în carte, autorul a mărturisit că sunt acolo poveşti adevărate ale României postbelice, istorisiri cu personaje în care fiecare cititor se poate regăsi. E, în definitiv, un roman care surprinde drama individului care, după al Doilea Război Mondial şi după prefacerile ideologice din societatea noastră, nu-și mai găseşte libertatea nici în societate, dar, mai grav, nici în sine.

A fost o adevărată lecție de istorie, cultură, politică și economie, elegant înveşmântată literar, despre rănile secolului al XX-lea, cât şi o interesantă privire critică asupra a ceea ce a fost şi nu ar fi trebuit să fie şi ceea ce nu a fost şi ar fi fost bine să fie în tranziţia care nu se mai termină, cultura fiind nota dominantă a supravieţuirii noastre ca popor şi ca naţiune. O pledoarie implicită pentru toleranță și acceptare, pentru asumarea responsabilității de către fiecare dintre noi. Un îndemn la cultură, așa cum sunt toate cărțile sale, prin care Varujan Vosganian devine nu doar ambasadorul unei minorități, ci și al unei umanități care se caută, într-o lume cu valorile răsturnate.

Evenimentul, plasat sub semnul „Deschidem biblioteca”, s-a bucurat de implicarea generoasă a Uniunii Armenilor din România sucursala Bacău, care, prin președintele Vasile Agop, a facilitat o întâlnire de neuitat cu una dintre personalitățile importante ale vieții culturale de astăzi. De asemenea, nu trebuie uitată dăruirea unor bibliotecari dedicați de la Biblioteca Judeţeană ,,Costache Sturdza” din Bacău, dar nici parteneriatul cu POLIROM, cu cotidianul „Deșteptarea” și cu TELE1 Bacău, cărora le mulțumim.

Angela Onciu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *